Pretenţii. Sentința nr. 1491/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 1491/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 20231/233/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1491

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.02.2013

PREȘEDINTE: O. C. H.

GREFIER: M. A. N.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 867.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat succesiv pronunțarea la 11.02.2013, 15.02.2013 și 19.02.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta S.C. A. S.A. G. a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 867 G. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 760,39 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate in perioada 01.04._11 pentru neplata in termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 31.10._11.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că în baza contractelor încheiate între părți, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de energie termică, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor.

Astfel, societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități.

A precizat că pârâta a fost convocată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7201 C.p.c. prin adresa nr._/09.08.2011, însă acest demers a rămas fără rezultat, deși a reclamanta a confirmat primirea acesteia .

În drept, a invocat prevederile art. 969 - 970 din Codul civil, Codul Comercial, legea nr. 326/2001, legea nr. 51/2006.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele acte: convocare la conciliere și dovada de comunicare, tabele cu calculul majorărilor de întârziere, componență sold, facturi fiscale și anexe și contractele nr. 6989/08.08.2005 și 1716/10.02.2010 (filele 4-8,13-147).

Acțiunea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât reclamanta se află în insolvență.

Legal citată, pârâta nu a trimis reprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Din analiza ansamblului materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă următoarele:

În fapt, prin contractele de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum nr. 6989/08.08.2005 și 1716/10.02.2010 (filele 119-149), reclamanta S.C. A. S.A. G., în calitate de distribuitor, s-a obligat să asigure pârâtei Asociația de proprietari nr. 867 G., energie termică pentru încălzire și apa caldă menajeră.

Prin contract s-a stabilit ca contravaloarea energiei termice și a apei calde de consum furnizate utilizatorului se încasează de la acesta pe bază de factură. Factura reprezintă documentul de plată emis de către furnizor. Potrivit clauzelor contractuale (art. 17 și 21 din contractul nr. 6989/2005, respectiv art. 18 din contractul nr.1716/2010), contravaloarea facturilor emise de furnizor se va achita în termen de 15 zile de la data confirmării de primire de către utilizator, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrăgând penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.

În sensul art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței, iar valoarea totală a acestora nu poate depăși valoarea facturii.

De asemenea, potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.

Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).

În baza contractelor de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr.6989/2005 și 1716/2010, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și a emis facturi în perioada 31.10._11, având ca obiect contravaloarea serviciilor furnizate (filele 13-55).

Încălcându-și obligațiile asumate prin contract, așa cum au fost descrise mai sus, pârâta nu a achitat în termenul convenit sumele evidențiate în facturile emise de către reclamantă, motiv pentru care în temeiul clauzei penale înscrisă in contract, au fost calculate penalități de întârziere în perioada 22.01.2011 – 30.06.2011 pentru care au fost emise facturi separate (filele 7-8 dosar) indicându-se, în anexă, facturile asupra cărora sunt calculate, perioada de calcul, numărul zilelor de întârziere, valoarea soldului, procentul de penalitate și suma reprezentând contravaloarea penalităților aferente fiecărei perioade de calcul.

De asemenea, calculul debitului reprezentat de penalitățile de întârziere aferente perioadei 22.01.2011 – 30.06.2011 a fost detaliat de către reclamantă printr-un centralizator care evidențiază factura emisă, data scadentă, suma neachitată din aceasta, numărul de zile de întârziere, coeficientul de majorare pe zi și suma acestor majorări pentru fiecare factură în parte (fila 6 dosar).

În drept, potrivit art. 969 alin.1 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.

Pentru considerentele de mai sus, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele nr. 6989/2005 și 1716/2010 și că, astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract, respectiv contravaloarea penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969 și următoarele din C.civ., va admite cererea și o va obliga pe pârâtă să achite reclamantei suma de 760,39 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 22.01._11, aferente facturilor de termoficare emise în perioada 31.10._11.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta . sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 867, cu sediul în G., .. 29, ., parter, jud. G..

Obliga pe pârâta Asociația de Proprietari nr. 867 G. la plata sumei de 760,39 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere pentru perioada 22.01._11 aferente facturilor restante pentru perioada 31. 10._11.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2013.

Președinte, Grefier,

Red OCH / Dact M./ 4 ex / 22.02.2013

.

*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1491/2013. Judecătoria GALAŢI