Pretenţii. Sentința nr. 191/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 191/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 884/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 191
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții M. G. PRIN REPREZENTANT INGINER D. N. și P. M. G., INGINER D. N., cu sediile în G., ., jud. G. și pe pârâta PATRUȚA TINCUȚA domiciliată în G., .. 97, jud. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța reține în pronunțare excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 27.11.2012.
INSTANȚA
deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 19.01.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, acțiunea formulată de reclamanta M. G. prin Primar, prin care acesta a solicitat obligarea numitei P. Tincuța la plata sumei de 6912,39 lei cu titlu de prejudiciu suferit de reclamantă prin activitatea pârâtei.
În motivarea cererii sale, reclamanta a învederat că în perioada în care pârâta avea calitatea de angajată a reclamantei, prin nota de constatare nr._/24.09.2009, organul de control al instituției a propus recuperarea de la pârâtă a sumei de 6268,60 lei, reprezentând suma pe care reclamanta a fost obligată să o achite executorului judecătoresc M. L. în dosar execuțional nr. 97/2009 cu titlu de cheltuieli de executare.
A arătat reclamanta că pentru suma de mai sus pârâtei i s-a emis decizia de imputare nr. 9970/13.10.2009 care a fost atacată la Tribunalul G., acțiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 3718/25.11.2010, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2290/16.06.2011 a Curții de Apel G..
Pârâta a pierdut între timp calitatea de angajat al reclamantei, astfel că decizia de imputare nu mai produce efecte, iar reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 6912,39 lei din culpa exclusivă a pârâtei care nu a luat măsurile necesare pentru a exercita căile de atac împotriva titlului executoriu pronunțat în dosar nr._ și pentru că nu a procedat la executarea de bună-voie a acestui titlu executoriu.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1357 și urm. NCC:
A solicitat reclamanta judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.
În susținerea cererii sale, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 5- 25).
Legal citată, pârâta P. Tincuța a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât achitarea de către reclamantă a sumei de 6268,60 lei s-a datorat activității necorespunzătoare a d-nei avocat I. G., care a instrumentat dosarul nr._ al Judecătoriei G., fără a colabora vreun moment cu pârâta, care la acel moment conducea departamentul juridic al reclamantei.
Pârâta a relatat în detaliu modul în care a fost pregătită apărarea în dosarul nr._ al Judecătoriei G., în faza judecății fondului, a apelului și apoi în faza de executare silită, precum și modul în care a fost emisă decizia de imputare nr. 9970/13.10.2009, la un moment la care suma de 6268,60 lei nu fusese încă executată silit.
A mai arătat pârâta că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii sale delictuale.
În susținerea apărărilor sale, pârâta a depus la dosar înscrisuri (filele 42 – 72).
La termenul din 27.11.2012, instanța a calificat acțiunea reclamantei ca fiind o acțiune în răspundere patrimonială întemeiată pe activitatea pârâtei în perioada în care a fost funcționar public angajat al reclamantei, a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. și a citat părțile cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la această excepție.
La termenul din 15.01.2013, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția invocată din oficiu.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. 1 C. Pr. Civ, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., excepție invocată din oficiu, care face de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța o va admite pentru următoarele considerente:
În fapt, în perioada 2008 – 2011, pârâta a avut calitatea de angajat al reclamantei, ocupând funcția de Șef serviciu contencios juridic.
În această perioadă, Judecătoria G. a pronunțat sentința civilă nr. 8434/14.11.2008 în dosar nr._, pârâtul M. G. prin Primar căzând în pretenții față de partea adversă. Reprezentanții Municipiului G. nu au formulat în termen o cale de atac, sentința civilă nr. 8434/14.11.2008 rămânând irevocabilă și fiind pusă în executare în dosar execuțional nr. 97/2009 al VEJ M. L.. În acest dosar execuțional s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 6268,60 lei, care au fost achitate de debitorul M. G. și apoi i s-au imputat d-nei P. Tincuța prin decizia de imputare nr. 9970/13.10.2009.
Decizia de imputare nr. 9970/13.10.2009 a fost atacată la Tribunalul G., acțiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 3718/25.11.2010, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2290/16.06.2011 a Curții de Apel G..
Pârâta a pierdut între timp calitatea de angajat al Municipiului G. la data de 12.08.2010.
În drept, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Potrivit art. 13 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999, categoria funcționarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în funcția de șef serviciu, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Instanța constată că pe durata derulării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei G., la momentul achitării de către reclamantă a sumei de 6268,60 lei în dosar execuțional nr. 97/2009 al B. M. L., precum și la momentul deciziei de imputare nr. 9970/13.10.2009, pârâta avea calitatea de funcționar public în serviciul reclamantei, ocupând funcția de Șef serviciu contencios juridic.
De asemenea, instanța reține că prin acțiunea introductivă pârâtei i se reproșează o anumită conduită pasivă pe care a demonstrat-o în perioada în care avea calitatea de funcționar public în serviciul reclamantei, conduită care a cauzat un prejudiciu în patrimoniul instituției. Sunt deci incidente în speță prevederile art. 84 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează.
În aceste condiții, rezultă cu forța evidenței că obiectul prezentului litigiu îl constituie recuperarea pagubelor produse de P. Tincuța, în perioada în care a avut calitatea de funcționar public, patrimoniului autorității publice în care funcționa, respectiv în patrimoniul Municipiului G..
În concluzie, instanța constată că pretențiile reclamantei M. G. sunt derivate în mod direct din raportul de serviciu dintre această instituție și funcționarul public P. Tincuța, ca atare, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului G. – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Pe cale de consecință, în baza art. 158, 159 alin. 2 și 159 i1 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G. – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. invocată din oficiu.
Declină în favoarea TRIBUNALULUI G. – Secția de C. Administrativ și Fiscal competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială funcționar public, formulată de M. G. prin Primar, cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu P. TINCUȚA, cu domiciliul în G., .. 97, jud. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. B. E. B.
RED.OB/TEH.EB/3EX/25.01.2013
Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document, se înscriu în cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4198/2013.... → |
---|