Pretenţii. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 17987/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 25 Octombrie 2013
Președinte – R. D.
Grefier – V. A.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect pretentii formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 225 in contradictoriu cu pârâtul B. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanta avocat M. A. V., lipsa fiind paratul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Aparatorul reclamantei arata ca isi micșorează cuantumul pretentiilor, in sensul ca solicita obligarea paratului la plata sumei de 2105lei, avand in vedere ca paratul a achitat suma de 1000lei.
Instanta acorda cuvantul cu privire la probatorii.
Aparatorul reclamantei solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar.
Instanta incuviinteaza pentru reclamanta proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Aparatorul reclamantei arata ca nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvantul pe fond.
Aparatorul reclamantei solicita admiterea acțiunii astfel cum a fost precizata, in sensul obligarii paratului la plata sumei de 2105lei, cu cheltuieli de judecata.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 225 G. în contradictoriu cu pârâtul B. I.;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin acțiunea formulată, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 225 G. a solicitat obligarea pârâtului Boziean I. la plata sumei de 1.178,70 lei, din care 926,67 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și 252,03 lei, penalități de întârziere, aferente perioadei septembrie 2009 - iulie 2012, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere, astfel încât a calculat penalități de întârziere.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii 230/2007.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.
La termenul din 26.04.2013 reclamanta a depus cerere de majorare a câtimii obiectului, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 3.105,32 lei, din care 2.076,68 lei, cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2009-martie 2013 și 1.028,64 lei, penalități de întârziere calculate pentru perioada octombrie 2009-martie 2013.
Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în instanță și a făcut dovada achitării parțiale a debitului, respectiv suma de 1.000 lei (fila 48).
La termenul din 25.10.2013, față de plata parțială făcută de pârât, reclamanta și-a micșorat câtimea obiectului cererii cu suma de 1.000 lei.
Analizând și coroborând materialul probator administrat, instanța reține:
Pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 71, bloc I2, . nr. 45, G..
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, în temeiul art.49, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca această sumă să poată depăși suma la care s-a aplicat. În cauză, reclamanta a stabilit un cuantum al penalităților de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Din înscrisurile depuse de reclamantă, instanța constată că cererea este întemeiată.
Astfel, din listele de plată și din fișele de cont curent pentru operațiuni diverse rezultă că pârâtul figura în luna martie 2013 cu un debit restant la cheltuieli de întreținere în sumă de 2.076,68 lei. Din această sumă, pârâtul a achitat 1.000 lei, astfel încât a rămas un rest de plată în cuantum de 1.076,68 lei.
Din modalitatea de calcul a penalităților rezultă că pârâtul datorează penalități în cuantum de 1.028,64 lei (filele 14-15).
Pe cale de consecință, instanța urmează să admită acțiunea așa cum a fost precizată și să oblige pârâtul la plata sumei de 2.105,32 lei, din care 1.076,68 lei, cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2009-martie 2013 și 1.028,64 lei, penalități de întârziere calculate pentru perioada octombrie 2009-martie 2013.
Văzând și art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civile având ca obiect pretentii formulata de cauzei civile având ca obiect pretentii formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 225 cu sediul in Galati, . nr.45, . contradictoriu cu pârâtul B. I. domiciliat in Galati, . nr.45, ., asa cum a fost precizata.
Obligă pârâtul B. I. la plata către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 225 a sumei de 2.105,32 lei, din care 1.076,68 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2009 – februarie 2013 și 1.028,64 lei, penalități de întârziere calculate pentru perioada octombrie 2009 – martie 2013.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.10.2013.
PEȘEDINTE GREFIER
Red.R.D./Tehnored.V.A.-4ex.-22.11.2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7777/2013. Judecătoria... | Anulare act. Hotărâre din 12-04-2013, Judecătoria GALAŢI → |
---|