Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 21595/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.8637
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2013
Ședința publică din data de 19 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte –A. S.
Grefier – I. A. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ somație de plată” formulată de către reclamant- creditor G. H. LTD, cu sediul în Cipru, 16 Kyriakos M., Eagle House, ., 1082, Nicosia, Cipru, prin mandatar S.C. Top Factoring S.R.L. cu sediul în București, .. 21, ., în contradictoriu cu pârâtul-debitor D. A., cu domiciliul în G., .. 11, ., ..
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 06.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.12.2013, iar ulterior la 19.11.2013 când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.11.2012 sub nr._, creditoarea S.C. G. H. LTD, prin mandatar S.C. Top Factoring S.R.L., a chemat în judecată pe debitorul D. A., solicitând instanței să dispună emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somarea debitorului la plata sumei de 803,05 lei reprezentând contravaloarea servicii prestate și neachitate și 4.199,93 lei reprezentând penalități de întârziere conform prevederilor contractuale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că s-a încheiat un contract de prestări servicii între debitor și S.C. Cosmote Romanian Mobile Telecommunications SA, iar debitorul nu a achitat contravaloarea serviciilor de care a beneficiat în temeiul acestei convenții. S-a mai arătat că pentru neplata la termen a contravalorii facturilor, au fost calculate penalități de întârziere de 0,5% pe zi de întârzire, iar creanța a fost cesionată către S.C. G. H. LTD la data de 17.12.2010, la aceeași dată creditoarea mandatând pe S.C. Top Factoring S.R.L. pentru a o reprezenta în procedura de colectare a creanței. A mai precizat creditoarea că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de procedura somației de plată, creanța solicitată fiind certă, lichidă și exigibilă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei (f.2).
În dovedirea cererii creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în fotocopie, contractul de abonament pentru servicii Cosmote, facturi fiscale, extras Arhiva electronică de Garanții Reale Mobiliare, mod calcul debit, penalități, dobândă, procură, notificarea cesiunii (f. 9-26 ).
Legat citat, debitorulnu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
În cauză instanța a încuviințat și administrat pentru creditoare proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin contractul de abonament pentru serviciile Cosmote seria_ încheiat între Cosmote SA și debitor la data de 27.03.2007 (f. 20-24), s-a convenit furnizarea către debitor de servicii de telefonie mobilă. Pentru plata serviciilor prestate furnizorul Cosmote SA a emis mai multe facturi fiscale, unele dintre acestea nefiind achitate de către debitor.
În drept, conform art. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită, a unor creanțe certe, lichide sau exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un înscris sau determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de către părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atesta drepturi si obligații privind executarea unor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
În aprecierea caracterului cert, lichid și exigibil al creanțelor, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 379 C.proc.civ., conform cărora creanța este certă atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, și lichidă, în măsura în care cuantumul sau este determinat sau determinabil în aceleași condiții.
Analizând prezenta cerere în raport de cerințele enunțate anterior, instanța constată că din probele administrate în cauză nu a rezultat că între părțile prezentului litigiu există raporturi juridice și în consecință nu s-a dovedit că S.C. G. H. LTD are împotriva debitorului o creanță certă. Astfel, are în vedere instanța că deși în cererea introductivă creditoarea a susținut că a devenit titulara creanței pretinse în temeiul contractului de cesiune încheiat cu S.C. Cosmote Romanian Mobile Telecommunications S.A., creditoarea nu a dovedit această susținere, deși i s-a pus în vedere de către instanță să depună la dosar contractul de cesiune prin care afirmă ca a dobândit creanța urmărită.
Reține instanța că reclamanta creditoare a depus la dosar la filele 11 - 13 un extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare însă acesta, contrar susținerilor creditoarei, nu face proba încheierii contractului de cesiune între părți, înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare făcând doar opozabil terților, printre care și debitorului cedat, contractul de cesiune. Prin urmare, forma ad probationem al contractului de cesiune nu derogă de la regulie generale prevăzute de art. 1191 C.cv. În condițiile în care S.C. G. H. LTD nu a dovedit în condițiile art. 1191 C.cv. existența actului juridic în temeiul căruia a dobândit drepturile de creanță solicitate pe calea prezentei somații, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea unei somații de plată deoarece nu se poate reține că reclamanta creditoare are o creanță certă împotriva debitoarei. Cum raportul dedus judecății în prezenta cauză este un raport juridic obligațional iar în cazul raporturilor obligaționale calitatea procesuală se confundă cu însuși temeinicia drepturilor pretinse, instanța urmează să respingă cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata contravalorii facturilor emise de Cosmote SA ca fiind nefondată.
În ceea ce privește capătul de cerere privitoar la penalitățile de întârziere, având în vedere caracterul accesoriu al acestuia față de cererea principală precum și faptul că aceste pretenții au ca izvor același contract față de care creditoarea este terț, instanța reține că nici cu privire la aceste creanțe nu se poate stabili caracterul cert, lichid și exigibil, motiv pentru care va respinge și acestă cerere ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., având în vedere că a fost respinsă cererea formulată de către creditoare, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a somației de plată formulată de creditoarea G. H. Limited, prin mandatar S.C. Top Factoring S.R.L., cu sediul în București, .. 21, ., împotriva debitorului D. A., cu domiciliul în G., .. 11, ., ., jud. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.S. /Tehnored.I.A.T./ 6 ex. 21.01.2014.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 912/2013.... | Validare poprire. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|