Somaţie de plată. Sentința nr. 5626/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5626/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 5859/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5626
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.05.2013
Președinte – I.-M. C.
Grefier – M. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „somație de plată ” formulată de creditoarea S.C. E. K. ROMANIA S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. H. T. S.RL..
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 24.05.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.04.2012, sub nr._, creditoarea S.C. E. K. ROMANIA S.A. a chemat în judecată pe partea debitoare S.C.H. T. S.R.L., solicitând instanței să dispună emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somarea debitoarei la plata sumei de 5672,04 lei din care 2221,66 lei reprezintă contravaloare servicii prestate și neachitate, 2221,66 lei reprezintă penalități de întârziere conform art. 11 din contract, 246,72 lei dobânda legală, 982,00 lei taxă de reziliere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că s-a încheiat un contract de prestări servicii între debitoare și ORANGE ROMANIA SA, iar debitoarea nu a achitat contravaloarea serviciilor de care a beneficiat. S-a arătat de asemenea că pentru neplata la termen a contravalorii facturilor, au fost calculate penalități de întârziere, iar creanța a fost cesionată către S.C. E. K. ROMANIA S.R.L.
Creditoarea mai arată că a recurs la procedura concilierii directe, dar aceasta a rămas fără răspuns din partea debitorului, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile cerute de procedura somației de plată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile din O.G. nr. 5/2001 și art. 969 C.civ..
În temeiul art. 242 C.proc.civ., creditoarea a solicitat judecata în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.
În dovedirea cererii creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri constând în contractul de abonament pentru servicii Orange, facturi fiscale, extras Arhiva electronică de Garanții Reale Mobiliare, mod calcul debit, penalități, dobândă (filele 10-45).
Legat citată debitoarea a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării debitoarea a arătat că aceasta nu a fost informată cu privire la existența contractului de cesiune de creanță ce a intervenit între creditoare și S.C. Orange Romania S.A., astfel că aceasta poate opune creditoarei cesionare toate excepțiile pe care le putea opune și cedentului. În acest sens debitoarea a invocat excepția prematurității formulării acțiunii având în vedere faptul că în cauză nu s-a parcurs procedura prealabilă de conciliere prevăzută în mod obligatoriu de dispozițiile art. 720 ind. 1 C. proc. civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 19.04.2013 creditoarea a formulat răspuns la întâmpinare.
În răspunsul la întâmpinare creditoarea a arătat că a dobândit calitatea de creditor cesionar la data 17.09.2010, data încheierii contractului de cesiune. Potrivit susținerilor creditoarei pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat, iar în ceea ce privește opozabilitatea față de părți dovada publicității s-a făcut prin înscrierea cesiunii de creanță la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Totodată, a mai arătat creditoarea că notificarea debitorului cedat s-a realizat și prin intermediul comunicării acțiunii introductive de către instanță. În plus, creditoarea a mai învederat instanței că la data de 23.06.2011 a încercat să ia legătură cu reprezentantul societății debitoare însă acesta a refuzat soluționarea pe cale amiabilă a cauzei.
Cu privire la susținerea debitoarei în sensul că nu s-a realizat în prealabil procedura concilierii prevăzută de art. 720 ind.1 C. proc. civ., creditoarea a arătat că parcurgerea acestei proceduri nu este necesară în cazul somației de plată, apreciind că aceasta presupune o procedură necontencioasă specială, cu caracter de celeritate și ca atare, acesteia nu i se aplică prevederile contrare naturii și scopului avut în vedere de legiuitor.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă și ale O.G. nr. 2/2001.
Creditoarea a depus la dosar înscrisuri doveditoare ( f. 60-83).
La termenul de judecată din data de 24.05.2013 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin contractul de abonament pentru serviciul Orange SERIA_ încheiat între creditoarea ORANGE ROMANIA SA și debitoarea S.C. H. T. S.R.L. la data de 29.01.2008 (fila 60 ), s-a convenit furnizarea, către debitoare, de servicii de telefonie mobilă.
Având în vedere natura contractului precum și faptul că părțile sunt profesioniști, instanța reține că în cauză se solicită soluționarea unui litigiu între profesioniști.
Văzând dispozițiile art. 137 C. proc. civ. instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției prematurității formulării acțiunii invocată de către debitoare.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 720 ind. 1 C. proc. civ. „ în procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Din interpretarea dispozițiilor art. 720 ind. 1 C. proc. civ. instanța reține că într-adevăr în cazul litigiilor dintre profesioniști este necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii directe. Cu toate acestea, instanța apreciază că în cazul procedurii somației de plată reglementată de O.G. nr. 5/2001 nu este necesară parcurgerea acestei proceduri prealabile.
În acest sens instanța are în vedere faptul că în primul rând în reglementarea articolului 3 din O.G. nr. 5/2001 nu este prevăzută necesitatea ca la cererea de chemare în judecată să se atașeze dovada parcurgerii procedurii prealabile. În plus, instanța apreciază că parcurgerea procedurii concilierii directe presupune trecerea unui interval de timp ce ar afecta realizarea cu celeritate a creanței creditorului, scop urmărit de legiuitor prin instituirea somației de plată. Mai mult decât atât, instanța reține că procedura somației de plată instituie norme speciale față de Codul de procedură civilă, norme ce derogă de la norma generală reprezentată de art. 720 ind. 1 C. proc. civ.
Totodată instanța reține că însăși soluționarea litigiului dintre profesioniști pe calea somației de plată, are valoarea parcurgerii procedurii prealabile, creditoarea având posibilitatea de a solicita ulterior direct judecata acțiunii pe fond a cauzei.
În aceste condiții, având în vedere cele expuse mai sus instanța apreciază că în cauză nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii directe, sens în care va respinge excepția prematurității formulării acțiunii invocată de debitoare, ca neîntemeiată.
Cu privire la susținerea debitoarei, în sensul că aceasta nu a fost notificată cu privire la cesiunea de creanță intervenită între S.C. ORANGE ROMANIA S.A. și creditoare, instanța apreciază în primul rând că pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat, iar în ceea ce privește opozabilitatea față de părți dovada publicității s-a făcut prin înscrierea cesiunii de creanță la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Pe fondul cauzei, instanța reține că în baza contractului încheiat între părți debitoarea s-a obligat să achite la termen contravaloarea serviciilor furnizate iar prin clauza contractuală nr. 10.1 din Contract, partea debitoare, beneficiarul din contract, s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor pe baza facturilor emise de către creditoare, neplata la termen atrăgând majorări de 1% pe zi de întârziere calculate asupra valorii totale a facturii, până la achitarea integrală, conform art. 11 din contract.
În temeiul contractului încheiate între părți, partea creditoare a emis facturile fiscale depuse la dosar ( f. 10-34) în valoare totală de 2221,66 lei (debit principal după cum creditoarea a indicat expres și în cuprinsul cererii), recunoscute de debitoare și pentru care s-au calculat penalități de 2221,66 lei (1 % pe zi de întârziere), pentru 100 de zile întârziere, în condițiile art.11 din contract.
În drept, conform art. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită, a unor creanțe certe, lichide sau exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un înscris sau determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de către părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atesta drepturi si obligații privind executarea unor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
De asemenea, în aprecierea caracterului cert, lichid și exigibil al creanțelor, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 379 C.proc.civ., conform cărora creanța este certă atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, și lichidă, în măsura în care cuantumul sau este determinat sau determinabil în aceleași condiții.
Analizând prezenta cerere în raport de cerințele enunțate anterior, instanța constată că între părți, există raporturi juridice obligaționale în baza contractului de furnizare servicii seria_/29.01.2008. În ceea ce privește sumele de cate 2221,66 lei fiecare (reprezentând debitul propriu-zis și penalități de întârziere) instanța apreciază că certitudinea creanței rezultă din clauzele contractului de prestări servicii sus menționat, care reprezintă un act de creanță în sensul juridic dat noțiunii prin art. 379 alin. 3 C.proc.civ., precum și din facturile emise de către creditoare.
În ceea ce privește condiția lichidității creanței, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de creditoare este determinat prin însuși contractul de prestări servicii si facturile mai sus menționate.
În privința exigibilității creanței, instanța apreciază că din analiza clauzelor contractuale, rezultă că obligația de plată a contravalorii serviciilor trebuia executată după emiterea facturii, în 14 zile calendaristice, potrivit art.10 din contract.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că și condiția exigibilității creanței pretinse este îndeplinită în cauză, motiv pentru care apreciază că prezenta cerere este parțial întemeiată, astfel încât urmează a fi admisă în privința debitului principal de 2221,66 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate și 2221,66 lei, reprezentând penalități de întârziere.
În ceea ce privește solicitarea unei dobânzi legale în sumă de 246,72 lei, instanța apreciază că pretențiile creditoarei sunt neîntemeiate, motiv pentru care acest capăt de cerere urmează a fi respins.
În acest sens, instanța reține ca art. 969 cod civil instituie principiul forței obligatorii a convențiilor încheiate în conformitate cu dispozițiile legale (,,convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”).
Astfel, în situația în care debitorul își încalcă obligația contractuală, se naște dreptul creditorului de a atrage răspunderea debitorului și de a solicita îndeplinirea obligația asumate sau daune pentru neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere. Stabilirea despăgubirilor se poate face pe cale judecătorească (evaluare judiciară), prin lege (evaluarea legală) sau prin convenția părților (evaluarea convențională sau clauza penală).
Posibilitatea părților de a evalua prin convenția lor prejudiciul care ar putea fi creat din cauza neexecutării obligației este unul dintre efectele principului libertății contractuale și este imperios necesară pentru a garanta forța obligatorie a convențiilor, alături de instituția garanțiilor.
Cu toate acestea libertatea părților de a evalua anticipat cuantumul despăgubirilor datorate în caz de neexecutare a obligațiilor, presupune totodată, astfel cum este enunțat cu valoare de principiu și în art. 969 C.civ., anterior menționat, și obligația cocontractanților de a se supune „legii părților”. Ca o consecință firească a principiului obligativității convențiilor legal încheiate, creditorul obligației de plată a despăgubirilor nu va mai putea solicita evaluarea acestora pe cale judiciară ori prin raportare la criteriile de evaluare legală.
În cauză, instanța constată că părțile au convenit prin contractul încheiat (clauza 11), ca în situația neplății serviciilor furnizate de către partea creditoare, debitorul să plătească majorări de 1% pe zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, iar creditoarea însăși a precizat în cuprinsul cererii, că s-au aplicat penalități.
Or, în această ipoteză, nu se pot solicita și dobânzi legale, chiar și în ipoteza în care acestea ar fi solicitate pentru un alt interval de timp. O soluție contrară ar însemna încălcarea principiului forței obligatorii a convențiilor legal încheiate, și totodată o modificare unilaterală a raportului juridic obligațional.
Instanța nu poate primi apărările creditoarei în sensul că acestea reprezintă o acoperire a beneficiului nerealizat datorită neplății. În acest sens, instanța constata că potrivit art. 1068 C.civ. creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care nu a executat la timp, fie îndeplinirea clauzei penale, fie a obligației principale, elementul definitoriu în privința efectelor clauzei penale fiind că nu dovedirea prejudiciului, ori cuantumul acestuia este cel care face obligația de plată a daunelor să fie exigibilă, ci survenirea evenimentului. Tocmai din acest motiv nu prezintă relevanță distincțiile făcute de către creditoare între natura prejudiciilor suferite prin neexecutarea obligației.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata sumei de 982 lei reprezentând taxă de reziliere, instanța urmează să îl respingă ca neîntemeiat.
În acest sens instanța are în vedere faptul că în cazul taxei de reziliere verificarea condițiilor certitudinii, lichidității și exigibilității în privința sumei de 982 lei presupune o analiză a fondului cauzei și administrarea unor probatorii incompatibile cu procedura sumară a somației de plată, deoarece este necesar a se verifica motivele care au determinat încetarea contractului și momentul în care a avut loc aceasta.
Reținând că societatea creditoare și-a dovedit numai parțial pretențiile în condițiile art. 1169-1170 C.civ., instanța urmează să admită în parte prezenta cerere și va soma debitoarea să plătească creditoarei suma de 2221,66 lei reprezentând contravaloare facturi și suma de 2221,66 lei reprezentând penalități de întârziere, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
În temeiul art. 6 alin. 3 din O.G. nr. 5/2001, instanța consideră ca un termen de 30 zile de la data comunicării ordonanței cuprinzând somația de plată este suficient pentru a acorda debitoarei posibilitatea efectuării plății, fără a crea prejudicii suplimentare creditoarei.
De asemenea, față de considerentele expuse anterior, urmează a respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata dobânzii legale și a taxei de reziliere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 274 alin.1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În cauza de față, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că partea creditoare a efectuat cheltuieli de judecată in cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
F. de împrejurarea că cererea formulată de creditoare a fost admisă în parte, debitoarea fiind aceea care a căzut în pretenții, în conformitate cu art. 274 alin.1 C.proc.civ., instanța urmează a admite acest capăt de cerere și va dispune obligarea debitoarei la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge excepția prematurității formulării acțiunii, invocată de către debitoare, ca neîntemeiată.
Admite in parte cererea privind pe creditoarea S.C. E. K. ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, sector 2, .. 10A, și pe debitoarea S.C. H. T. S.RL., cu sediul în G., ., nr. 14, ., având ca obiect somație de plată.
Somează pe debitoare să achite creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 2221,66 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie prestate și neachitate și suma de 2221,66 lei reprezentând penalități de întârziere.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere referitoare la somarea debitoarei la plata dobânzii legale în cuantum de 246,72 lei.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere referitoare la somarea debitoarei la plata taxei de reziliere în cuantum de 982 lei.
Obligă debitoarea să plătească suma de 39,3 lei către creditoare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.
Irevocabilă pentru creditoare și cu drept de acțiune în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.05.2013.
Președinte, Grefier,
I. M. C. M. V.
Red I.M.C / Dact M.V /3ex /04.06.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4700/2013. Judecătoria GALAŢI | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 08/2013.... → |
|---|
