Acţiune în constatare. Sentința nr. 5699/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5699/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 6428/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5699
Ședința publică de la 03 Iunie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C. F. D. S.R.L. și pe pârâta M. G. - PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin av. M. E. A. și pârâta prin consilier juridic C. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Reprezentantul pârâtei depune la dosar dovada dreptului de proprietate asupra terenului care a fost înstrăinat reclamantei, respectiv decizia nr. 91 din 25.04.1990.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei arată că este de acord cu admiterea acțiunii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 19.03.2013 sub nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta MUNICIPIUL G. prin PRIMAR, a solicitat ca instanța să constate integral achitat prețul vânzării spațiului comercial conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 19/20.01.1999 și să constate calitatea reclamantei de proprietar al terenului în suprafață de 28,92 mp, aferent spațiului comercial ce i-a fost vândut prin contractul mai sus menționat.
În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 19/20.01.1999 i-a fost vândut de către Primăria mun. G. spațiul comercial din G., ., . constituindu-l atât spațiul comercial în suprafață de 120,92 mp cât și terenul aferent de 28,92 mp, prețul negociat de părți de_ ROL +TVA, fiind achitat în 5 tranșe, conform contractului inițial și a actului adițional nr. 1/31.03.1999.
A invocat reclamanta că a achitat prețul integral și că acest preț includea și contravaloarea terenului în suprafață de 28,92 mp, reclamanta achitând impozit atât pentru spațiul comercial, cât și pentru teren.
În drept, au fost invocate dispozițiile NCPC, HG nr. 505/1998.
În susținerea acțiunii formulate, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei contractul dintre părți, și actul adițional, facturile fiscale pentru tranșele de preț achitate și chitanțele aferente, certificat de atestare fiscală pentru imobil, certificat sarcini emis de OCPI Liești, documentația cadastrală (filele 4-31).
În procedura de regularizare prevăzută de art. 200 NCPC, reclamanta a depus la dosar și dovada parcurgerii procedurii medierii, din care a rezultat că pârâta este de acord cu admiterea acțiunii.
Cererea de acordare facilități de la plata taxei de timbru formulată de reclamantă a fost admisă în parte prin încheierea din 06.11.2013, prin reducerea taxei de la 1665 lei la 416,25 lei și eșalonarea acesteia în 2 rate.
Legal informată cu privire la acțiunea reclamantei, în condițiile art. 201 NCPC, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care s-a arătat de acord cu admiterea cererii reclamantei, recunoscând că terenul a făcut obiectul contractului nr. 19/20.01.1991 și că prețul a fost integral achitat, deși dintr-o eroare a instituției, nu s-a încheiat un contract autentic de vânzare-cumpărare.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
La primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța a dispus emiterea unei adrese către OCPI G. pentru a comunica documentația care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a spațiului comercial și o copie in extenso a cărții funciare nr._-C. –U12, nr. cad 4949/01-0-01, ce au fost comunicate la dosar pentru termenul din 11.03.2014 (filele 95-117).
În dosar a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie - întocmită extrajudiciar și însușită de ambele părți, expertiză ce a fost avizată pozitiv de OCPI G. (122-134).
La termenul din 15.04.2014, reclamanta și pârâta, prezente prin reprezentanți, s-au declarat de acord cu admiterea acțiunii, pe care au precizat-o la acest termen de judecată ca fiind o acțiune prin care se tinde la obținerea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Instanța este competentă să soluționeze cauza în temeiul art. 94 alin. 1 lit. j raportat la art. 107, art. 113 pct. 3 și art. 116 NCPC.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 19/20.01.1999 pârâta Municipiul G. prin Primar a înstrăinat reclamantei spațiul comercial din G., ., . suprafață de 120,92 mp și terenul aferent de 28,92 mp, prețul negociat de părți fiind de_ ROL +TVA. Prețul a fost integral achitat de reclamantă, aspect recunoscut de pârâtă.
Pârâta este proprietara terenului, iar potrivit deciziei nr. 91/25.04.1990 s-a atribuit blocului nr. N6 suprafața de teren de 1613,25 mp (filele 145-149)
Imobilul a fost identificat și descris de expert B. M. D. în raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar (filele 122-134).
În drept, potrivit art. 969 Codul Civil 1964, în vigoare la momentul încheierii contractului dintre cele două părți, convențiile legal încheiate au putere de lege între părți.
De asemenea, potrivit art. 1073 cod civil 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Deși reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate, respectiv a plătit prețul vânzării, perfectarea vânzării convenite nu a fost posibilă întrucât părțile nu s-au prezentat la notar, iar situația juridică a terenului nu era lămurită.
De asemenea, la momentul încheierii contractului dintre părți, erau în vigoare prevederile art. 2 din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor care stipulau că terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.
Ca atare, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți la 20.01.1999, nul absolut ca vânzare-cumpărare pentru lipsa formei imperativ prevăzute de lege, în ceea ce privește terenul de 28, 92 mp, valorează antecontract de vânzare-cumpărare în baza principiului conversiunii actului juridic. Instanța are în vedere faptul că ambele părți au recunoscut operațiunea de transfer a dreptului de proprietate ce a avut loc la 20.01.1999 cu privire la terenul de 28.92 mp.
Instanța reține că în cazul unui antecontract de vânzare-cumpărare, promitentul cumpărător poate solicita instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile:
- să existe un antecontract valabil încheiat care să poată fi dovedit în condițiile dreptului comun - antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 20.01.1999,
- să existe un refuz al uneia din părți de a autentifica actul - atitudinea pasivă a pârâtei
- partea reclamantă să își fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract - achitarea prețului a fost recunoscută de pârâtă
- promitentul-vânzător să fie proprietarul bunului vândut - după cum rezultă din decizia 91/25.04.1990
În speță, condițiile mai sus enunțate sunt îndeplinite, astfel că acțiunea reclamantei este întemeiată și urmează a fi admisă.
În consecință, constatând că reclamanta are dreptul de a beneficia de îndeplinirea întocmai a obligației asumate de către pârâtă și de a i se recunoaște dreptul de proprietate dobândit asupra terenului în suprafață de 28,92 mp, instanța va admite acțiunea, astfel cum a fost precizată la termenul din 15.04.2014.
Astfel, va constata că reclamanta a dobândit de la pârâtă dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 28,92 mp, aferent spațiului comercial situat în mun. G., ., .. G., potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 19/20.01.1999, înscris în CF col_ G., nr cad 4949, identificat conform expertizei extrajudiciare topo cadastrale întocmite de expert B. M. D., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic și va fi comunicată după rămânerea definitivă, către OCPI G. și AFP G..
Suma de 1248,75 lei, de care reclamanta a beneficiat cu titlu de facilitate de la plata taxei de timbru, va rămâne în sarcina statului, având în vedere că pârâta s-a arătat de acord cu admiterea acțiunii încă de la primul termen de judecată, fiind aplicabile prevederile art. 454 alin. 1 teza I NCPC.
Instanța ia act de asemenea, că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, potrivit art. 453 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în G., ., .. G., în contradictoriu cu MUNICIPIUL G. prin PRIMAR, cu sediul în G., ., jud. G..
Constată perfectă vânzarea-cumpărarea având ca obiect terenul aferent imobilului situat în mun. G., ., .. G., în suprafață de 28,92 mp, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 19/20.01.1999, înscris în CF col_ G., nr cad 4949, identificat conform expertizei extrajudiciare topo cadastrale întocmite de expert B. M. D., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic.
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Conform art. 54 alin. 2 din Legea nr.7/1996 republicată, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile, o copie a prezentei sentințe civile, se va comunica la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară G..
Conform art. 771 alin.6 din Legea nr. 571/2003 republicată - privind Codul Fiscal, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile, o copie a prezentei sentințe civile se va comunica la Administrația Finanțelor Publice G..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
O. B. E. B.
RED.OB/TEH.EB/6EX/24.06.2014 .>
← Pretenţii. Sentința nr. 780/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 12/2014.... → |
---|