Atribuire beneficiu contract de închiriere Legea nr.114/1996. Sentința nr. 4127/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 4127/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 7051/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR.4127

Ședința Publică din data de 24.04. 2014

Președinte – N. V. C.

Grefier – M. O.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamanta G. M., în contradictoriu cu pârâții TĂBUȘ S. S. și M. G., REPREZENTAT PRIN PRIMAR, având ca obiect atribuire beneficiu contract de închiriere Legea nr.114/1996

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.04.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.04.2014, la data de 17.04.2014 și apoi la data de 24.04.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile da față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 28.03.2013 sub nr._, reclamanta G. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Tăbuș S. și Municipul G. prin Primar M. S. să pronunțe o hotărâre prin care să i se atribuie beneficiul contractului de închiriere nr._/5.10.2005 încheiat cu M. G. – prin Primar.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2005, căsătorită fiind cu pârâtul Tăbuș S., a încheiat cu pârâtul M. G. prin Primar contractul de închiriere nr._/5.10.2005, având în întreținere și pe minorul Tăbuș G. L. iar ulterior născându-se și minorul Tăbuș L. E.. S-a mai arătat că ulterior încheierii contractului acesta a fost reînnoit anual.

A mai arătat reclamanta că prin sentința nr._/17.10.2012 pronunțată în dosarul nr._/299/2012 a Judecătoriei Sector 1 București s-a dispus desfacerea căsătoriei și autoritatea părintească asupra minorilor să fie exercitată exclusiv de reclamantă.

Reclamanta a precizat că pârâtul nu mai locuiește efectiv în imobilul situat în G., ., ., ce face obiectul contractului de închiriere, ea fiind cea care achită chiria și utilitțile aferente acestui imobil.

În drept, a invocat prevederile Legii nr. 114/1996 și art. 324 Cod Civil.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu martori.

Legal citat, pârâtul Tăbuș S. nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare iar pârâtul M. G. prin Primar a arătat că lasă la aprecierea instanței atribuirea beneficiului contractului de închiriere.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiată martora H. M. A., declarațiile sale fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr._/17.10.2012 a Judecătoriei Sector 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 21.02.2013, prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, și revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv G., exercitarea autorității părintești cu privire la minorii Tăbuș L. E. și Tăbuș G. L. de către reclamantă (f. 13).

Între M. G.- prin Primar și reclamantă a fost încheiat contractul de închiriere nr._/1.11.2011 având ca obiect dreptul de folosință asupra imobilului situat în mun. G., .. 3, . jud. G.. Contractul a fost încheiat pe o perioadă determinată, până la data de 01.10.2012. (f.4).

În fișa suprafeței locative închiriate, anexă la contract, se menționează că locuiește în imobil pe lângă titularul contractului de închiriere - reclamanta, cei doi minori și pârâtul, fostul soț a acesteia (f. 11).

Potrivit art. 324 alin. 1 Noul Cod Civil, la desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând seama, în ordine, de ... culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți.

Acest text de lege este aplicabil în cauză, conform disp. art. 32 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil.

Din declarația martorei H. M. A., propusă de reclamantă, reiese că aceasta locuiește împreună cu minorii în imobil, iar pe pârâtul locuiește în Italia unde și-a întemeiat o altă familie (f. 76).

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța va admite cererea, va atribui reclamantei beneficiul contractului de închiriere nr._/5.10.2005 încheiat între M. G.- prin Primar și reclamant având ca obiect spațiul de locuit situat în G. . . 50.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulată de reclamanta G. M., domiciliată în G. . ., în contradictoriu cu pârâții TĂBUȘ S. S., cu reședința în Italia, Via del Pavone nr.21 Artena, R. și M. G., REPREZENTAT PRIN PRIMAR, cu sediul în G. . având ca obiect atribuire beneficiu contract de închiriere Legea nr.114/1996

Atribuie reclamantei G. M. beneficiul contractului de închiriere nr._/5.10.2005 având, ca obiect, spațiul de locuit situat în G., ., ., jud. G..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. N.V.C. / Dact. M.O. / 5 ex /25.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Atribuire beneficiu contract de închiriere Legea nr.114/1996. Sentința nr. 4127/2014. Judecătoria GALAŢI