Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5476/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5476/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 787/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5476/2014
Ședința din Camera de Consiliu de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant U. D. DIN G. și pe pârât S. M. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, constată că taxa de timbru a fost achitată, astfel cum s-apus in vedere la data de 14.05.2014.
În baza disp. art.258 alin. 1 NCPC. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile deja depuse la dosar.
Instanța, reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria G. la data de 17.01.2014, sub nr._, reclamanta U. Danubius din G. a chemat în judecată pârâtul S. M. I., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre în procedura specială a ”cererii cu valoare redusă”, prin care să oblige pârâtul la plata sumei de 2136,12 lei, din care 1470 lei debit principal și dobânzi în cuantum de 666,12 lei, precum și a cheltuielilor de judecată.
Prin formularul de cerere, reclamanta a arătat că în temeiul art. V, pct. 2-22 din contractul de școlarizare nr. 2032 încheiat la data de 02.11.2012, pârâtul, în calitate de student, avea obligația de a achita taxa de studii aferentă anului universitar 2012 -2013, în cuantum total, conform art. III din același contract încheiat de părți, de 2100 lei. Totodată, petenta a menționat că pentru nerespectarea termenelor contractuale de plată a taxei, se impun majorări de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi lucrătoare, conform art. III din contract, antepenultimul aliniat). În plus, reclamanta a menționat că din fișa de calcul a studentului pârât rezultă că acesta datorează taxa 2,3 și 4, însumând un debit de 1470 lei, cu un cuantum, calculat de la 29.11.2012 la 17.12.2013, reprezentat de debit și penalități de 2136,12 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 -1032 C.pr.civ și art. 113 alin. 1 pct.3 C. proc. civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.(filele 8-12)
Cererea a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
Pârâtul nu a depus formularul de răspuns, însă a depus întâmpinare în concordanță cu dispozițiile art. 1029 alin. 4 teza a II-a.
În întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., solicitând declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei. În motivarea excepției, pârâtul a menționat că domiciliul său este în localitatea I., județul B., astfel că potrivit art. 107 C. proc. civ. competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Făurei.
În ceea ce privește fondul cauzei, petentul a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă, menționând că nu a frecventat cursurile Universității, ci doar a semnat la data de 02.11.2012 contractul cu U. Danubius din G., însă nu a putut ajunge la cursuri, astfel că după achitarea primei taxe, neputând ajunge la cursuri, a apreciat că nu este necesar să achite întreaga taxă de școlarizare.
La data de 22.04.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a menționat că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. se impune a fi respinsă, întrucât în temeiul art. 113 alin. 1 pct. 3 competența de judeca revine instanței de la locul de executare al contractului, respectiv Judecătoriei G.. A precizat reclamanta că în temeiul art. 1 cap. V, obligațiile reclamantei fiind îndeplinite instituției de învățământ,iar în temeiul art. III din contract și al art. V pct. 2-22 obligațiile pârâtului, inclusiv plata taxei de studii se realizează tot la sediul Universității Danubius din G..
Reclamanta a anexat la răspunsul la întâmpinare înscrisuri (filele 24 - 33).
La termenul din data 28.05.2014 instanța a pus în discuție nulitatea absolută a clauzei contractuale art. III alin. (5) din Contract de Școlarizare nr. 2032/CS din 02.11.2012: „În caz de nerespectare termenelor se vor aplica majorări de întârziere de 0,2 % pentru fiecare zi lucrătoare, aplicate la suma restantă” în temeiul art.1 și 5 O.G. nr.13/2011 și art.114 alin.(3) din Legea nr.1/2011.
- Analizând prioritar, în temeiul art. 248 alin. 1 C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. instanța reține:
Regula în privința competenței teritoriale este reglementată prin dispozițiile art. 107 C. proc. civ. condiționând competența instanței de domiciliul pârâtului.
Cu toate acestea, art. 113 C. proc. civ. instituie situații de competență teritorială alternativă, prevăzând că „ În afară de instanțele prevăzute de 107 – 112 C. proc. civ., mai sunt competente „3. Instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract”
În plus, potrivit art. 116 C. proc. civ,: ” Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.”
Întrucât, părțile au prevăzut în temeiul art. 1 cap. V obligațiile reclamantei, care presupun, preponderent, îndeplinirea acestora la sediul instituției de învățământ, iar în temeiul Cap. III alin. 5 plata taxei de școlarizare se poate face fie într-un cont deschis pe numele reclamantei, fie prin plata directă la casieria Universității, instanța apreciază că părțile au prevăzut un contract un loc pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, astfel că Judecătoria G. este una dintre instanțele competente alternativ să soluționeze cauza. Întrucât reclamantul, a ales, prin introducerea cererii, Judecătoria G. pentru soluționarea cererii, instanța apreciază că în temeiul art. 116 raportat la art. 113 pct. 3 C. proc. aceasta este competentă.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca instanța să respingă ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârâtul S. M. I..
- Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată, în parte, pentru următoarele considerente:
În fapt, la data de 02.11.2012 între părți s-a încheiat Contractul de Școlarizare nr. 2032/CS din 02.11.2012, reclamanta obligându-se să furnizeze pârâtei activități de învățământ superior, potrivit planului de învățământ aprobat de către Senatul Universității în Domeniul de licență: D., Specializare: D. în schimbul unei taxe școlare de 2100 lei.
Instanța mai reține că din precizările ambelor părți rezultă că din suma de 2100 lei, pârâtul a achitat, în temeiul art. III alin. 4 din contractul de școlarizare, 30% din aceasta. În temeiul aceleiași prevederi contractuale și al tabelului depus de către reclamantă (fila 12), instanța reține că pârâtul trebuia să mai achite ratele 2-4 aferente anului universitar 2012 -2013, având un cuantum de 1470 lei.
I. În continuare, instanța va analiza nulitatea absolută a art.III alin. (5) din Contract în temeiul art.1 și 5 O.G. nr.13/2011 și art.114 alin.(3) din Legea nr.1/2011.
Văzând că nulitatea absolută nu a fost invocată pe cale reconvențională de către pârât, instanța nu va constata și nulitatea clauzei din contract, ci doar va analiza clauza contractuală din perspectiva temeiniciei cererii de chemare în judecată privind dobânzile.
Aceasta deoarece, deși instanța are calitate de a invoca, potrivit art.1247 alin. (3) Cod Civ., nulitatea absolută, potrivit unei jurisprudențe consacrate (în temeiul Vechiul Cod Civil), aceasta nu poate soluționa capetele de cerere decât prin respectarea principiului disponibilității prevăzut de art.9 Cod proc. civ.
În concluzie, deși a fost pusă în discuție de către instanță nulitatea absolută, va fi luată în considerare la pronunțarea asupra temeiniciei cererii privind dobânzile.
Analizând nulitatea absolută a clauzei contractuale instanța reține că prin art.III alin.(5) din Contract s-au stabilit „majorări de întârziere de 0,2 % pentru fiecare zi lucrătoare”.
Potrivit art.1 alin.(5) din O.G. nr.13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar: „Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului”. Așadar „majorările de întârziere” calificate astfel prin contract reprezintă, în drept, dobândă penalizatoare pentru neplata la scadență a obligației de a achita suma de bani, indiferent de denumirea pe care părțile au înțeles să o dea acestora.
Potrivit art.5 din același act normativ „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art.3 alin.(3) din Codul Civil, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an” iar „orice clauză prin care se încalcă dispozițiile alin.(1) este nulă de drept. ... creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală”.
Instanța a constatat că, potrivit art.114 alin.(3) din Legea nr.1/2011 „Instituțiile pot fi ..., particulare... Aceste instituții au personalitate juridică, au caracter nonprofit, sunt de interes public și apolitice”. Reclamanta U. Danubius din G. este o instituție de învățământ ce sistematic desfășoară o activitate organizată ce constă în prestarea de servicii, dar aceasta este fără scop lucrativ (art.3 alin.(3) Cod Civ.), fiind o întreprindere non-profit potrivit art.114 alin.(3) din Legea nr.1/2011.
Ca și consecință, instanța reține că Universității Danubius din G. îi sunt aplicabile dispozițiile art.5 din O.G. nr.13/2011 deoarece raporturile juridice dintre aceasta și unul dintre studenții/masteranzii acesteia este pentru ambele un raport juridic decurgând din exploatarea unei întreprinderi fără scop lucrativ. La această concluzie se poate ajunge și prin definirea scopului lucrativ, prevăzut de legiuitor, respectiv de „obținere a unui profit; care aduce câștig”, spre diferență de instituțiile de învățământ care au caracter non-profit, deci scop nelucrativ.
Așadar instanța reține că pentru a avea o clauză legală în ceea ce privește nivelul dobânzii, părțile puteau să să fixeze numai o dobândă care să nu depășească dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Dobânda legală este stabilită „Începând cu 1 septembrie 2011, rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României este rata dobânzii de politică monetară, stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (conform art.3. (1) din Ordonanța nr. 13 din_ privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar” (M. Of. nr.607 din 29.08.2011).
Rata de dobândă legală potrivit Circularei Nr. 1/2012 privind nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României publicată în M.Of. nr. 13 din 06.01.2012 dobânda de referință a fost de 5,75%, astfel că dobânda maximă ce ar fi putut fi impusă de reclamantă este de 8,625 % pe an. Însă părțile au prevăzut aproximativ o dobândă de, în medie, 73 % pe an depășind cu mult dispozițiile legale în materie (această situație reiese inclusiv din Fișa de calcul a penalităților, fila 12)
II. Analizând cererea de valoare redusă, instanța reține că prin Contract părțile au convenit ca în schimbul taxei de școlarizare de 2100 lei, eșalonată în 4 etape, studentul - pârât să beneficieze de accesul la activitățile de învățământ superior organizate de către reclamanta – U. Danubius din G., potrivit planului de învățământ aprobat de către Senatul Universității.
Instanța nu poate reține apărarea pârâtului constând în nefrecventarea cursurilor, întrucât condițiile de rambursare a taxei au fost reglementate limitativ de părți prin cap. IV din contract, astfel că reclamanta a asigurat condițiile de studiu, fiind la latitudinea pârâtului frecventarea cursurilor.
Potrivit datelor aflate la dosar (Contract de școlarizare, file 9-11, Fișă Calcul Debit și Penalități (fila 12), rezultă că pârâtul a fost înscrisă în anul universitar 2012 – 2013, ca student la specialitatea D. și în această calitate a putut beneficia de cursurile Universității Danubius din G. precum și de posibilitatea de a finaliza etapa școlară prin absolvirea examenelor.
Instanța constată că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile școlare la care se angajase față de pârât și nu au existat întreruperi ale anului școlar, toate activitățile de învățământ desfășurându-se potrivit orarului.
Se mai reține că nu i se poate imputa reclamantei culpa pârâtului în neprezentarea la cursurile școlare și lipsa de la examenele de absolvire (nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine în neîndeplinirea obligațiilor, nemo auditur propriam turpitudinem allegans), atâta timp cât a existat o activitate de învățământ conformă standardelor.
Potrivit art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Potrivit art. 1527 C.civ., creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă. Art.1516 Cod Civ. prevede „Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul al daune interese, dacă i se cuvin: să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației”.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție iar, dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă că nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Instanța reține că, deși a beneficiat de serviciile reclamantei, fiindu-i puse la dispoziție inclusiv în format online și prin asigurarea dreptului de participare la cursuri și examene, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea acestora, înregistrând un sold de 1470 lei (potrivit Contractului, file 9-10 și Fișei de calcul, fila 11).
Creanța solicitată de către reclamantă este certă, lichidă și exigibilă. Existența acestei creanțe rezultă din clauzele contractului de prestări servicii încheiat între părți, care reprezintă un act de creanță, precum și din fișa de calcul emisă de către reclamantă. De asemenea, creanța este lichidă întrucât cuantumul acesteia este determinat. Creanța este și exigibilă, întrucât pârâtul avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor de care a putut beneficia la datele fixate prin contract.
Instanța mai reține că pârâtul a fost pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată, potrivit art.1522 alin.(1) Cod Civ.
Pârâtul nu a făcut proba plății datoriei acumulate și a menționat că într-adevăr nu a achitat suma restantă, în cuantum total de 1470 lei, reprezentând prețul serviciilor prestate.
III. În ceea ce privește dobânda aferentă acestei sume instanța reține că aceasta contravine dispozițiilor de ordin imperativ prevăzute de art. 5 din O.G. nr.13/2011, pentru considerentele expuse la punctul I din prezenta hotărâre, și va respinge acest capăt de cerere.
IV. Analizând capătul de cerere privind cheltuielile de judecată instanța reține că reclamanta a suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă de timbru, ȘI În temeiul art.1031 C.proc.civ., instanța va dispune obligarea pârâtei, ca parte căzută în pretenții, la plata, către reclamantă, a unei părți din aceste sume, proporțional cu pretențiile admise, adică 68% din 200 lei, respectiv 137, 64 lei.
Având în vedere aceste considerente, instanța reține că reclamanta și-a dovedit pretențiile, și, în conformitate cu dispozițiile art.1030 N.C.pr.civ va admite, în parte, cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1470 lei, reprezentând contravaloare taxă de studii și la suma de 137,64 reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtul S. M. –I. în contradictoriu cu reclamanta U. DANUBIUS DIN G..
Admite în parte cererea formulată de reclamanta U. DANUBIUS DIN G., cu sediul in G., ., Cod postal_, în contradictoriu cu pârâtul S. M. –I., cu domiciliul in oraș I., ., Cod postal_, județul B..
Obligă pârâtul la plata sumei de 1470 lei, reprezentând contravaloarea taxă de studii.
Admite, în parte, cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă.
Obligă pârâta la plata sumei de 137,64 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..
Cercetată în cameră de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2014.
Președinte, A. A. | ||
Grefier, L. C. |
Red. jud.A.A./dact. L.C. 01 Iulie 2014/4 ex/ ..07.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1118/2014. Judecătoria... → |
|---|
