Evacuare. Sentința nr. 23/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 23/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 18607/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.10.2014

Președinte – I. D. C.

Grefier – M. V.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile avand ca obiect „rezoluțiune contract” formulată de reclamanta . T. în contradictoriu cu pârâții P. A. și P. C. L...

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, după care,

Instanta invocă din oficiu excepția perimării și retine cauza în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față formulată de reclamanta . T. în contradictoriu cu pârâții P. A. și P. C. L. înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.09.2012, având ca obiect „rezoluțiune contract” Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13.06.2013 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 al.1 pct. 2 C.p.c., pentru lipsa partilor.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.c. perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 248 și urm C.p.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.

Constată perimată acțiunea avand ca obiect „„rezoluțiune contract” formulată de reclamanta . T., cu sediul in LOC. T., ., J. G. în contradictoriu cu pârâții P. A. și P. C. L., cu ultimul domiciliu cunoscut in G., STR. ., ., . si prin afisare la usa instantei.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.10.2014.

Președinte, Grefier,

I. D. C. M. V.

Red I.D.C / Dact M.V /5ex /24.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 23/2014. Judecătoria GALAŢI