Evacuare. Sentința nr. 5595/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 5595/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 11110/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR.5595

Ședința publică din data de 30.05.2014

PREȘEDINTE N. V. C.

GREFIER L. L. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,reziliere contract+evacuare+ pretenții” formulată de reclamantul M. G. PRIN PRIMAR cu sediul în G., . în contradictoriu cu pârâtul R. V. R. domiciliat în G., ., . .

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 23.05.2014,fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.05.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 7.06.2013 sub nr._, reclamantul M. G., prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R. V. R. rezilierea contractului de închiriere nr._/08.04.2010 încheiat pentru imobilul situat în G., . . precum și a bunurilor acestora din spațiul de locuit și obligarea pârâtului la plata sumei de 3.353 lei reprezentând debite chirie și 6.071 lei reprezentând debite de întreținere. Au fost solicitate și cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 08.04.2010, pârâtul a devenit beneficiarul contractului de închiriere nr._/08.04.2010 încheiat pentru imobilul situat în G., . ..

Astfel pârâții au încălcat clauzele contractuale cap. VI, lit. g din contractul de închiriere prin faptul că nu și-au achitat cheltuielile de întreținere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357,1780,1796,1830,1831 C.civ.

În susținerea acțiunii formulate, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 411 C.proc.civ., reclamantul a solicitat judecata în lipsă.

Cerea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului însă acesta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și formula apărări cu privire la cererea reclamantului.

În ședința publică din data de 23.05.2014, instanța a încuviințat, pentru părți, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, potrivit contractului de închiriere_/08.04.2010 încheiat între reclamantul M. G., în calitate de locator și pârâtul R. V. R., în calitate de locatar, având ca obiect închirierea locuinței situată în G., . .-a obligat să predea chiriașului locuința în stare normală de folosință, iar pârâtul s-a obligat, printre altele, să plătească prețul locațiunii în condițiile și termenele prevăzute în contract.

Așa cum rezultă din referatul nr._/3.04.2013 (f.10), coroborat cu fișa analitică de calcul al chiriei emisă de Direcția Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Municipiului G. (f47) și adeverința eliberată de Asociația de proprietari nr. 152 (f.43) pârâtul figurează cu debite restante chirii și are datorii la întreținere însă figurează cu debite restante la întreținere în valoare de 6071 lei.

Instanța reține că rezilierea este o sancțiune pentru neexecutarea culpabilă a contractului sinalagmatic cu executare succesivă, constând în desființarea pentru viitor a acestuia. Potrivit cap. VI, lit. g din Contract Chiriașul are obligația de a plăti la termen prețul chiriei precum și cheltuielile comune rezultate din folosința spațiului de locuit.

Conform Cap. VII, art.1, părțile au instituit un pact comisoriu de grad IV. În cazul unui pact comisoriu de gradul IV, cum este și pactul inserat în contractul de închiriere, în caz de neexecutare, contractul este desființat de drept fără nici o punere în întârziere și fără intervenția instanței. Pur și simplu, prin ajungerea obligației la termen, contractul este desființat de drept. Nu prezintă nici o relevanță faptul că pârâta și le-a executat ulterior întrucât acest contract este reziliat din momentul în care pârâta a întârziat în îndeplinirea obligațiilor sale.

În consecință, pentru toate argumentele de mai sus, va constata reziliat contractul de închiriere nr._/08.04.2010.

Cu referire la capătul de cerere privind evacuarea, instanța reține că potrivit art. 480 cod civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Astfel, proprietarul este titularul tuturor prerogativelor conferite de dreptul său, inclusiv al aceluia de a folosi bunul fără vreo imixtiune din partea altei persoane.

În consecință, pentru toate argumentele de mai sus, va dispune evacuarea pârâtului din spațiul de locuit situat în G., . . class="NoSpacing"> În drept, potrivit art. 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Referitor la capătul de cerere privitor la plata chiriei instanța observă că, așa cum reiese din referatul emis de proprietar, pârâtul figurează cu un debit reprezentând chirie de 3353 lei.

În ceea ce privește solicitarea privitoare la cheltuielile de întreținere și penalități, instanța observă că potrivit contractului chiriașul are obligația să plătească cheltuielile comune rezultate din folosirea suprafeței locative cu consecința că în cazul nerespectării acestei obligații proprietarul poate solicita rezilierea contractului pentru neexecutarea obligației însă în privința obligării chiriașului la plata cheltuielilor de întreținere instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, motiv pentru care urmează să respingă cererea reclamantei cu privire la acest capăt de cerere.

În consecință instanța va admite în parte cererea va constatat intervenită rezilierea contractului de închiriere nr._/8.04.2010, va dispune evacuarea pârâtului din imobil și va obliga pârâtul la plata sumei de 3.353 lei cu titlu de chirie restantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea având ca obiect ,,reziliere contract+evacuare+ pretenții” formulată de reclamantul M. G. PRIN PRIMAR cu sediul în G., . în contradictoriu cu pârâtul R. V. R. domiciliat în G., ., ., jud. G. .

Constată intervenită rezilierea contractului de închiriere nr._/8.04.2010.

Dispune evacuarea pârâtului și a bunurilor acestuia din imobilul - spațiu de locuit situat în ., . G..

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3353 lei reprezentând chirie aferente folosinței imobilului situat în ., . G. .

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 6.071 lei.

Obligă pârâtul, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată de 22 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. N.V.C 28.06.2014/ dact. LB 4 ex / 08.07 2014/ .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 5595/2014. Judecătoria GALAŢI