Pensie întreţinere. Sentința nr. 6087/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 6087/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 4672/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

„Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 6087/2014

Ședința publică de la 10 Iunie 2014

Instanța constituită din:

Președinte M. V.

Grefier N.-L. C.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant T. V. C. (prin avocat F. D. A.), reclamant T. C. A.( prin avocat F. D. A.) și pe pârât T. E., având ca obiect „pensie întreținere”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții prin av. F. D. și pârâta, identificată prin CI . nr._, CNP_.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care;

În temeiul art. 131 NCPC, procedând din oficiu la verificarea competenței, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea formulată de reclamanți iar în temeiul art. 238 alin. 1 NCPC estimează durata procesului la un termen de judecată.

Întrebată fiind, pârâta arată că este de acord cu cererea de chemare în judecată și stabilirea unei pensii de întreținere, dar într-o sumă fixă, având în vedere veniturile sale.

Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanții prin apărător, solicită admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere raportat la veniturile pe care le realizează, până la terminarea studiilor, de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanții T. V. C. și T. C. A. au chemat în judecată pe pârâta T. E., solicitând continuarea plății pensiei de întreținere.

În fapt, s-a arătat că tatăl reclamanților a decedat în anul 2002, iar relația cu pârâta s-a răcit, astfel încât aceasta a renunțat la orice responsabilitate față de reclamanți.

Precizează reclamanții că aceștia sunt studenți în București, iar cheltuielile lunare efectuate de aceștia cu taxele de școlarizare, regia de cămin, hrana ori transportul sunt ridicate astfel încât se impune obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea acestora.

Cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.499,516,524, 527, 529, 530, 533 NCC și art.194, 451, 453 NCPC.

La cerere, au fost anexate, certificatele de naștere ale reclamanților, certificatul de deces al tatălui reclamanților, adeverințele nr.235/12.02.2014 și nr.232/12.02.2014 eliberate de Universitatea de Medicină și farmacie C. D. București (filele 7-15 dosar).

Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.

Legal citată, pârâta s-a prezentat în instanță, dar nu a depus întâmpinare. Aceasta a precizat că este de acord să plătească pensie de întreținere reclamanților, dar să se stabilească o sumă fixă.

Pe parcursul judecății, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanții T. V. C. și T. C. A. sunt copiii pârâtei (astfel cum rezultă din Certificatul de naștere . nr._ și . nr._), au devenit majori la data de 07.06.2011 și 02.07.2007, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că se află în continuarea studiilor (adeverințele nr.235/12.02.2014 și nr.232/12.02.2014 eliberate de Universitatea de Medicină și Farmacie C. D. București - fila 7 dosar).

Potrivit certificatului deces . nr._ aflat la fila 15, tatăl reclamanților a decedat la data de 09.03.2002.

Față de aceste împrejurări, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere deoarece sunt studenți..

În drept, conform dispozițiilor art.499 alin.3 Cod Civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

În aceste condiții, instanța este chemată să aprecieze asupra obligației de întreținere a pârâtei față de reclamantul aflat în continuarea studiilor, inclusiv sub aspectul cuantumului fără a se impune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.531 cod civil pentru modificarea cuantumului întreținerii.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, instanța are în vedere dispozițiile art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, în sensul că atunci când întreținerea este datorată de un părinte, ea se stabilește până la o treime din venitul său lunar net pentru doi copii.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că pârâta realizează venituri cu caracter de continuitate, astfel cum rezultă din adeverința de venit nr.660/16.04.2014, motiv pentru care se impune a fi obligată la plata unei pensii de întreținere de 33% (câte 16,5% pentru fiecare copil)din venitul realizat lunar sub formă de salariu în favoarea reclamanților.

Pentru stabilirea acestei pensii, instanța a avut in vedere vârsta reclamanților (21 de ani și respectiv 25 de ani), precum și împrejurarea că aceștia au nevoi legate de asigurarea de îmbrăcăminte, alimente, frecventarea unei unități de învățământ, fiind studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie C. D. București.

Referitor la solicitarea pârâtei ca pensia de întreținere să fie stabilită într-o sumă fixă, instanța nu o va putea avea în vedere în condițiile în care veniturile realizate de aceasta sub formă de salariu sunt susceptibile de majorare și nu ar mai corespunde cu procentul legal la care au dreptul reclamanții raportat la veniturile cu caracter curent ale pârâtei.

În ceea ce privește perioada pentru care se impune obligarea pârâtei la pensie de întreținere, conform art.532 Cod Civil, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

P. urmare, instanța apreciază că pensia de întreținere se datorează începând cu data formulării prezentei cereri, respectiv data de 13.03.2014 și până la finalizarea studiilor de către reclamanți, dar nu mai târziu de împlinirea de către aceștia a vârstei de 26 ani.

Față de toate aceste considerente, instanța urmează a admite cererea și va obliga pârâta la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea reclamanților în cuantum de 33%(câte 16.5%) din venitul realizat lunar sub formă de salariu, începând cu data formulării prezentei cereri, respectiv data de 13.03.2014, și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea de către aceștia a vârstei de 26 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanții T. V. C. și T. C. A., cu domiciliul procesual ales în G., ..6, ., ., în contradictoriu cu pârâta T. E., domiciliată în G., ., ., jud. G..

Dispune obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanților a unei pensii de întreținere în cuantum de câte 16,5% din venitul realizat lunar, cu începere de la data depunerii acțiunii, respectiv 13.03.2014 și până la terminarea studiilor de către reclamanți, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cu apel în 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2014.

PREȘEDINTE Grefier

Pentru jud. M. V. aflat în C.O,

Semnează, conf. Art. 426 alin 4 NCPC

Președintele instanței Jud. R. D. iar pt. jud. R. D., aflat în C.O,

semnează vicepreședintele instanței, jud. G. D.

Red VM/tehnored CNL/22.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 6087/2014. Judecătoria GALAŢI