Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 856/2014. Judecătoria GALAŢI

Judecătoria GALAŢI - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 856/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 1963/233/2011

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 856

Ședința publică din data de 31.01.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. K.

Grefier: B. R. C.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect “partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamanta M. M., în contradictoriu cu pârâtul M. V..

Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.01.2014, apoi la data de 29.01.2014, iar apoi la data de 31.01.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâtul M. V., solicitând partajarea imobilului comun, situat în G., ., în proporție de 90% pentru reclamantă și 10% pentru pârât, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul din data de 14.09.1990 și până la 22.07.2010, căsătoria fiind desfăcută prin ..09.2010 a Judecătoriei G..

A mai precizat reclamanta că din căsătorie, a rezultat un copil, M. G., momentan elev și au dobândit mai multe bunuri, dintre care solicită doar partajarea apartamentului. Reclamanta a susținut că în anul 2001, au vândut apartamentul pe care îl aveau în municipiul Tulcea și au cumpărat apartamentul din G., rămânând un rest de_ lei, folosit pentru plecarea pârâtului în Italia.

În acest sens, a arătat reclamanta că pârâtul a plecat în Italia în anul 2002 aproximativ 3 luni, a revenit în țară pentru aproximativ 2 săptămâni și a plecat din nou, definitiv, și nu a mai contribuit la întreținerea apartamentului sau a copilului.

Pe de altă parte, reclamanta a muncit în permanență, avea un venit net superior față de pârât și a făcut îmbunătățiri la apartament, după cum urmează: geam termopan, ușă intrare dormitor, izolație termică interioară, zugrăvit camera, mobilat camera în totalitate (pat, șifonier, birou).

În drept, se întemeiază pe art. 36 Cod Familiei, art.673 ind.1 și următoarele Cod proc.civ. și solicită proba cu acte, interogatoriu, martori și expertize tehnice de specialitate.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat partajarea bunurilor comune în cote de 70% pentru pârât și 30% pentru reclamantă, arătând că pe lângă imobilul menționat de reclamantă, înțelege să aducă la masa de partaj și următoarele bunuri mobile: combină frigorifică Zanussi, mașină de spălat rufe Wirlpool, aragaz plus hotă, mobilă sufragerie, mobilă bucătărie, masă 12 persoane cu 6 scaune, televizor Goldstar, canapea cu două fotolii, mobilier dormitor (șifonier plus canapea).

În fapt, pârâtul a susținut că afirmațiile reclamantei sunt nereale, întrucât a avut o garsonieră în Tulcea înaintea căsătoriei, pe care a achitat-o în timpul căsătoriei din bani proprii, a vândut-o în anul 1995 și cu bani comuni, s-a cumpărat apartamentul din Tulcea . foarte degradat.

Cu privire la această perioadă, a precizat pârâtul că reclamanta lucra la un magazin alimentar cu salariul minim pe economie, în timp ce el a lucrat în străinătate având venituri mult mai mari (în Ucraina în 1991, în Turcia după 1994, în Italia din septembrie 2002), venituri care i-au permis să îmbunătățească și să mobileze apartamentul din Tulcea . susținut pârâtul că personal a efectuat lucrările de renovare a apartamentului în perioadele în care se afla în țară, fără a fi ajutat de alte persoane și numai după aceea, imobilul a fost vândut rămânând suma de 2000 lei și nu_ lei astfel cum a arătat reclamanta.

Mai mult, această sumă a fost cheltuită împreună până și-au găsit de lucru în G., timp în care s-a ocupat și de amenajarea balconului apartamentului în litigiu, iar în Italia a plecat cu bani împrumutați, pe care i-a restituit după trei luni.

A mai precizat pârâtul că a trimis sume de bani familiei, precum și pachete după anul 2002 (banii fiind puși în pachete), dar din anul 2005, a trimis fiului său, întrucât aflase de o relație extraconjugală a reclamantei.

În drept, se întemeiază pe art.115-119 Cod proc.civ. și solicită proba cu acte, martori, interogatoriu.

Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1700 lei și timbru judiciar de 5 lei (fila 83).

La data de 07.02.2012, reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, arătând că bunurile mobile sunt dobândite după plecarea pârâtului în străinătate, din bani proprii, iar nu din bani trimiși de acesta.

A mai precizat reclamanta că pârâtul nu a contribuit în nici un mod la întreținerea copilului și a apartamentului, în timp ce reclamanta a lucrat permanent și a avut venituri net superioare, implicit având o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor.

La întâmpinare, a fost anexată în copie ..09.2010 a Judecătoriei G. (filele 26-27).

P. încheierea de cameră de consiliu din data de 27.06.2012, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamantă și a scutit-o pe aceasta de plata taxei judiciare de timbru de 8227,60 lei.

În ședința publică din data de 22.10.2012, reclamanta a precizat că nu invocă un drept de creanță cu privire la îmbunătățirile indicate la fila 3 (amenajări interioare apartament), ci solicită ca acestea să fie avute în vedere la stabilirea cotei de 90%.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul părților (filele 113-117), declarația martorilor C. V., S. G., T. S., T. M. V. (filele 109-112), expertiză tehnică imobiliară (raport filele 233-251 și răspuns la obiecțiuni filele 290-315) și mobiliară (raport filele 216-221).

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, părțile s-au căsătorit la data de 14.09.1990 și au divorțat prin ..09.2010 a Judecătoriei G..

În timpul căsătoriei, soții au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în G., ., . (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2462/16.10.2001 la BNP E. A., filele 34-35 dosar).

De asemenea, tot în timpul căsătoriei, au fost dobândite următoarele bunuri mobile: combină frigorifică Zanussi-1996, mașină de spălat rufe Wirlpool-2002, aragaz-1996, mobilă sufragerie-1997 (corp 2 uși pline partea superioară și 2 uși pline la partea inferioară cu suport TV între aceste corpuri, furnir mahon cu baghetă neagră din plastic aplicată), mobilă bucătărie-1992 (mască chiuvetă cu 3 sertare, o ușă mare plină, corp superior 2 uși pline cu vitrină la mijloc, chiuvetă inox), masă 12 persoane cu 6 scaune din lemn-1997, televizor Goldstar-1996.

În drept, potrivit art.30-31 din Codul Familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

În aplicarea acestor dispoziții legale în cauza de față, instanța constată că cele două imobile și bunurile mobile menționate anterior, sunt bunuri comune ale soților, fiind dobândite în timpul căsătoriei.

În referire la bunurile mobile aduse la masa de partaj, potrivit art.673 ind.3, instanța are în vedere în primul rând, recunoașterea parțială efectuată de către părți numai cu privire la canapeaua cu două fotolii, televizor Goldstar, mașină de spălat rufe Wirlpool, combină frigorifică Zanussi și aragaz (cererea reconvențională a pârâtului și răspunsul reclamantei la interogatoriu, fila 114).

Totuși, deși reclamanta a susținut în răspunsul al interogatoriu că nu mai există mobilierul de sufragerie, iar mobila de bucătărie, masa de 12 persoane cu 6 scaune și televizorul Goldstar nu au existat niciodată, instanța constată că potrivit raportului de expertiză mobiliară (filele 216-221), s-au prezentat la expertizare și următoarele bunuri: mobilă sufragerie-1997 (corp 2 uși pline partea superioară și 2 uși pline la partea inferioară cu suport TV între aceste corpuri, furnir mahon cu baghetă neagră din plastic aplicată), mobilă bucătărie-1992 (mască chiuvetă cu 3 sertare, o ușă mare plină, corp superior 2 uși pline cu vitrină la mijloc, chiuvetă inox), masă 12 persoane cu 6 scaune din lemn-1997, televizor Goldstar-1996.

Față de împrejurarea că aceste bunuri se aflau în imobilul proprietatea părților și având în vedere și anul dobândirii acestora (în timpul căsătoriei părților), instanța apreciază că operează o prezumție de comunitate și pentru aceste bunuri mobile.

În același sens, instanța are în vedere și poziția oscilantă a reclamantei, care deși în cuprinsul întâmpinării la cererea reconvențională a precizat că aceste bunuri au fost dobândite după plecarea pârâtului în străinătate, din bani proprii, iar nu din bani trimiși de acesta. P. urmare, în mod implicit, reclamanta a recunoscut existența bunurilor și dobândirea lor în timpul căsătoriei (ceea ce atrage o prezumție de comunitate, pe care aceasta nu a înlăturat-o), pentru ca ulterior, în momentul luării interogatoriului, să revină în mod nejustificat asupra acestei poziții.

În ceea ce privește însă mobilierul de dormitor și hota aragazului, instanța reține că părțile nu s-au înțeles asupra existenței și valorii bunurilor, iar acestea nu au fost prezentate pentru expertizare, motiv pentru care există dubii rezonabile cu privire la împrejurarea că acestea au existat și au fost dobândite în timpul căsătoriei părților (neputându-se stabili anul dobândirii). De altfel, având în vedere că nu au fost prezentate pentru expertizare, nu se poate stabili nici dacă acestea mai există efectiv în prezent și nici valoarea curentă, astfel încât să poată fi partajate de către instanța de judecată.

Astfel, instanța va exclude mobilierul de dormitor și hota aragazului din masa bunurilor comune dobândite de cei doi soți în timpul căsătoriei.

P. urmare, în referire la masa bunurilor comune, instanța urmează a admite în parte cererea principală și în parte cererea reconvențională și va constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune:

- imobile: apartament situat în G., ., .;

- mobile: combină frigorifică Zanussi-1996, mașină de spălat rufe Wirlpool-2002, aragaz-1996, mobilă sufragerie-1997 (corp 2 uși pline partea superioară și 2 uși pline la partea inferioară cu suport TV între aceste corpuri, furnir mahon cu baghetă neagră din plastic aplicată), mobilă bucătărie-1992 (mască chiuvetă cu 3 sertare, o ușă mare plină, corp superior 2 uși pline cu vitrină la mijloc, chiuvetă inox), masă 12 persoane cu 6 scaune din lemn-1997, televizor Goldstar-1996.

În ceea ce privește stabilirea cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, câtă vreme legea nu instituie criterii exprese de determinare a cotelor, instanța de judecată este chemată să aprecieze asupra acestora, în funcție de contribuția efectivă a codevălmașilor la dobândirea bunurilor ce formează comunitatea matrimonială.

Instanța subliniază în primul rând că pentru stabilirea cotelor, participarea foștilor soți la dobândirea bunurilor comune se va raporta la comunitatea matrimonială în ansamblu, privită ca o universalitate juridică (în care intră atât drepturi cât și obligații), în sensul art.30 Cod Familiei.

Astfel, din ansamblul probatoriului administrat în cauză, nu au rezultat aspecte care să conducă la concluzia că soții ar fi avut contribuții diferențiate la dobândirea bunurilor comune, astfel cum au susținut în mod nejustificat în fața instanței.

În concret, din declarația martorilor C. V. și T. S., a rezultat că părțile au avut un apartament în Tulcea, care a fost ulterior vândut când s-au mutat în G.. S-a mai precizat că în perioada în care locuiau în Tulcea, reclamanta lucra ca vânzătoare în piață, iar pârâtul lucra în străinătate (Ucraina, Turcia, Iugoslavia) și realiza venituri mai mari. Mai mult, au precizat martorii că atunci când venea acasă (la 2-3 luni), pârâtul aducea bani și chiar materiale de construcții și se ocupa de renovarea apartamentului, sens în care martora T. S., vecină cu părțile în acea perioadă, a arătat expres că l-a văzut muncind la construcția balconului.

De altfel, reclamanta însăși a recunoscut în cuprinsul răspunsului la interogatoriu (fila 113, întrebările 5 și 6) că pârâtul a lucrat în străinătate în perioada 1991-1996 și a realizat venituri mai mari.

Din această perspectivă, instanța apreciază că sunt fondate susținerile pârâtului în sensul că prin veniturile obținute și munca proprie, a avut un aport considerabil la achiziționarea și renovarea apartamentului din Tulcea, care a fost ulterior vândut, iar din prețul obținut a fost cumpărat apartamentul în litigiu, după cum au recunoscut ambele părți.

Instanța nu poate reține însă susținerile pârâtului în sensul că ar fi avut o garsonieră înaintea căsătoriei, pe care a achitat-o cu bani proprii și care a fost vândută în anul 1995, iar prețul obținut a fost folosit pentru achiziționarea apartamentului din . aceste susțineri nu au fost dovedite în nici un mod în cauză, rămânând simple afirmații fără valoare probatorie.

Dimpotrivă, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.361/04.12.1995 la BNP U. L. (fila 41), rezultă că ambele părți au avut în coproprietate un apartament cu o cameră situat în Tulcea, ., . l-au înstrăinat împreună, iar nu că acest apartament ar fi fost proprietatea pârâtului.

P. urmare, nu poate recunoaște pârâtului o contribuție suplimentară la obținerea bunurilor comune prin raportare la sumele de bani obținute din vânzarea garsonierei, cu atât mai mult cu cât pârâtul însuși a precizat în cererea reconvențională că apartamentul din Tulcea . cumpărat cu bani comuni, iar ulterior vândut, prețul fiind folosit pentru achiziționarea apartamentului în litigiu. P. urmare, ca efect al subrogației reale cu titlu particular, rezultă că și apartamentul din G. a fost dobândit din sume de bani ce aparțineau ambilor soți.

Pe de altă parte, deși în mod evident în perioada anterioară mutării soților în G., reclamanta a avut venituri mai reduse decât pârâtul, care muncea și în străinătate (fiind într-adevăr de notorietate că veniturile obținute erau superioare celor din România la acea dată), aceasta a avut o contribuție vădit mai mare la întreținerea familiei în perioada ulterioară anului 2002 până la divorțul părților.

Astfel, din declarațiile martorilor S. G. și T. M. V., a rezultat că ulterior anului 2002, pârâtul a plecat în Italia, iar reclamanta deși lucra, avea o situație materială dificilă, motiv pentru care martorul S. G. a precizat că a mai ajutat-o la lucrări de reparații, să-și cumpere televizor sau îi mai ducea mâncare. S-a mai arătat că reclamanta a făcut și îmbunătățiri în imobil, precum zugrăvit, izolație, schimbat geamuri, cumpărat unele bunuri mobile (calculator).

De asemenea, prin înscrisurile depuse la filele 143-206 dosar (facturi, chitanțe, bonuri fiscale, contracte utilități), rezultă că reclamanta a probat împrejurarea că a suportat cheltuielile de întreținere și chiar îmbunătățire a imobilului bun comun, în perioada anterioară divorțului.

Totodată, având în vedere susținerile pârâtului în sensul că a muncit în străinătate atât în perioada 1991-1996 cât și în mod constant ulterior anului 2002, este evident că reclamanta s-a ocupat singură nu numai de întreținerea imobilului bun comun, ci și de creșterea și educarea copilului rezultat din căsătorie, minor la acea dată.

Pe de altă parte, pârâtul nu a probat în nici un mod împrejurarea că ar fi contribuit cel puțin material la întreținerea familiei, ulterior plecării în Italia în anul 2002. În concret, instanța are în vedere faptul că deși pârâtul a depus la filele 65-70, un număr de 16 tichete care atestă expedierea unor pachete din Italia, însă acestea vizează în principal perioada 2004-2005, cu excepția a două tichete din anul 2009 și respectiv 2010.

P. urmare, aceste înscrisuri nu pot dovedi o contribuție reprezentativă și constantă a pârâtului la întreținerea familiei ulterior anului 2002, cu atât mai mult cu cât nu probează împrejurarea că s-ar fi trimis și sume de bani în aceste colete, iar în cuprinsul cererii reconvenționale, a recunoscut că după anul 2005, nu a mai trimis bani soției, preferând să își ajute fiul (împrejurare nedovedită în nici un mod).

În aceste condiții, instanța reține că dacă în perioada anterioară anului 2002, pârâtul a avut o contribuție mai mare la dobândirea comunității de bunuri, în perioada ulterioară acestui moment și până la divorț, reclamanta a fost aceea care a avut un aport majoritar la întreținerea familiei și a imobilului comun.

În acest sens, instanța are în vedere și faptul că potrivit răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză imobiliară (filele 290-315), au fost prezentate o . îmbunătățiri (izolație, ușă PVC și ferestre PVC cu geam termopan, interfon, separare de gaze naturale, repartitoare), ulterioare anului 2002. Având în vedere că pârâtul nu a dovedit că a contribuit în mod semnificativ la cheltuielile de întreținere a familiei ulterior anului 2002, instanța apreciază că operează o prezumție simplă că îmbunătățirile au fost efectuate prin contribuția reclamantei, care a locuit efectiv în imobil în toată această perioadă.

Din această perspectivă, apreciind în ansamblu contribuția soților la dobândirea comunității de bunuri în condițiile în care fiecare a dovedit o contribuție mai mare raportat la o anumită perioadă a căsătoriei, instanța va reține cote egale ale acestora.

În ceea ce privește partajarea efectivă a bunurilor comune, instanța are în vedere faptul că reclamanta a solicitat atribuirea imobilului cu obligarea sa la plata sultei către pârât și partajarea în natură a bunurilor mobile, în timp ce pârâtul a solicitat atribuirea tuturor bunurilor către reclamantă, cu obligarea sa la plata sultei.

În drept, potrivit art.728 alin.1 Cod Civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar art.673 ind.10 Cod proc.civ. stabilește criteriile de atribuire a bunului către unul dintre coproprietari atunci când partajul în natură nu este posibil, instituind regula atribuirii la cerere.

În aplicarea acestor dispoziții legale, având în vedere și poziția părților, instanța urmează să dispună încetarea stării de codevălmășie a părților cu privire la imobilul în litigiu și să dispună ieșirea din indiviziune, cu atribuirea bunului către reclamantă în deplină proprietate și posesie.

Pentru stabilirea sultei, instanța va avea în vedere valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expert I. V. (raport filele 233-251 și răspuns la obiecțiuni filele 290-315), respectiv valoarea de_,90 lei stabilită prin metoda comparației relative (răspuns la obiecțiuni, fila 307).

În acest sens, instanța are în vedere faptul că în concluziile raportului de expertiză inițial (fila 251), expertul a propus stabilirea valorii imobilului expertizat la nivelul rezultat prin metoda comparațiilor pe piață.

Instanța va reține această metodă de stabilire a valorii imobilului expertizat, având în vedere că astfel cum în mod justificat a reținut expertul, aceasta prezintă un grad de veridicitate mai mare, fiind obținută prin analiza tranzacțiilor și ofertelor aflate pe piață la data evaluării. P. urmare, instanța apreciază că valoarea obținută pe baza acestei metode reflectă cu mai multă exactitate valoarea reală a imobilului, fiind prețul la care acesta ar putea fi tranzacționat pe piața imobiliară, în cazul valorificării de către proprietari.

Pe de altă parte însă, instanța are în vedere faptul că prin încheierea de ședință din data de 11.04.2013, au fost încuviințate parțial obiecțiunile ambelor părți, referitoare la evaluarea imobilului prin raportare și la îmbunătățirile pretinse de către reclamantă și completarea expertizei prin metoda costurilor, prin menționarea indicilor de corecție pentru creșterea și scăderea valorii imobilului, precum apropierea de piață și zgomotul stradal.

P. răspunsul la obiecțiuni (filele 290-315), expertul a refăcut calculul valorii imobilului prin toate metodele propuse inițial (metoda comparației relative, metoda costului de înlocuire și metoda multiplicatorului chiriei brute), potrivit obiecțiunilor încuviințate, crescând valoarea imobilului evaluat prin raportare la primul raport de expertiză.

Astfel, prin metoda comparației relative, expertul a stabilit o valoare a imobilului de_,90 lei, valoare care va fi reținută de către instanță, pentru motivele arătate anterior cu privire la veridicitatea mai crescută a acestei metode. Totuși, chiar dacă a reținut această metodă de evaluare drept preferabilă în prezenta cauză, instanța urmează a avea în vedere valoarea finală indicată de către expert prin răspunsul la obiecțiuni, dat fiind că aceasta a fost obținută ca urmare a reevaluării imobilului potrivit obiecțiunilor încuviințate de către instanța de judecată.

De altfel, instanța reține că deși expertul în finalul răspunsului la obiecțiuni a propus stabilirea valorii imobilului prin metoda costurilor de înlocuire, arătând că metoda comparațiilor ar avea o veridicitate mai mică, nu a motivat în nici un mod această modificare, fiind nejustificată față de concluziile primului raport.

Mai mult, în mod nejustificat expertul a exclus din valoarea imobilului calculată potrivit metodei costurilor, valoarea îmbunătățirilor efectuate de către reclamantă, deși acestea au fost încorporate bunului, intrând prin accesiune în proprietatea ambilor soți, iar nu numai a unuia dintre aceștia.

Or, metoda comparației relative a stabilit valoarea imobilului pe piața imobiliară având în vedere inclusiv aceste îmbunătățiri, câtă vreme se realizează prin analiza ofertelor de piață pentru imobile similare, motiv pentru care instanța va reține drept valoare a imobilului suma de_, 90 lei obținută prin această metodă.

În consecință, instanța va obliga reclamanta să plătească pârâtului în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, suma de_,45 lei cu titlu de sultă pentru cota parte ce îi revine din imobilul partajabil.

În ceea ce privește partajul bunurilor mobile, instanța constată că prin raportul de expertiză mobiliară (filele 216-221), s-a stabilit valoarea bunurilor mobile partajabile și s-a făcut o propunere de lotizare, raportul de expertiză nefiind contestat de către părți, care nu au formulat obiecțiuni.

Totuși, deși reclamanta s-a declarat de acord cu împărțirea loturilor, astfel cum a fost efectuată de către expert, pârâtul a precizat că solicită atribuirea tuturor bunurilor către reclamantă, cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare în favoarea sa.

În cauza de față, instanța apreciază că nu se impune partajarea în natură a bunurilor mobile potrivit loturilor formulate de către expert, câtă vreme pârâtul nu și-a manifestat intenția de a prelua aceste bunuri în proprietate.

Astfel, dat fiind că din anul 2002, reclamanta a locuit singură în imobil și a avut în folosință exclusivă toate bunurile mobile, că acestea reprezintă în fapt mobilierul apartamentului ce urmează a fi atribuit reclamantei, iar pârâtul locuiește de peste 10 ani în străinătate, instanța reține că într-adevăr, este mai oportună atribuirea tuturor bunurilor către reclamantă.

P. urmare, reclamanta va fi obligată la plata sumei de 886,30 lei către pârât cu titlu de sultă pentru cota parte ce îi revine acestuia din dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile, potrivit valorilor stabilite prin raportul de expertiză mobiliară.

De asemenea, instanța constată că reclamanta beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 8227,60 conform încheierii din data de 27.06.2012.

Instanța constată că potrivit rezoluției aflată la fila 1 verso, taxa judiciară de timbru era datorată după cum urmează: 3564 lei pentru partaj imobil, 2511,8 lei pentru contestare cotă imobil și 151,80 lei pentru contestare bunuri mobile aduse la masa de partaj.

În ceea ce privește taxa judiciară de timbru de 3564 lei pentru partaj imobil, instanța are în vedere specificul acțiunii de partaj, care profită întotdeauna tuturor coproprietarilor, motiv pentru care apreciază că ambele părți sunt căzute în pretenții în sensul art.18-19 din OUG nr.51/2008.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 50² din O.U.G. nr. 51/2008, instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 1782 lei către stat, corespunzător cotei sale de ½ din dreptul de proprietate asupra bunului imobil partajat.

În referire la diferența de 1782 lei din ajutorul public judiciar acordat reclamantei sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru pentru partaj imobil, instanța apreciază că aceasta urmează a rămâne în sarcina statului.

Practic, instanța constată că ajutorul public judiciar acordat pentru diferența de taxă de 1782 lei nu a atins limita prevăzută de art.50² din OUG nr.51/2008, în sensul că, prin raportare la cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului care a fost recunoscută reclamantei, aceasta nu a obținut bunuri sau drepturi care să reprezinte 10 ori valoarea ajutorului primit.

De asemenea, dat fiind că instanța a stabilit în favoarea ambelor părți cote egale la dobândirea bunurilor comune și s-a admis în parte cererea de partaj bunuri mobile, rezultă că reclamata este parte căzută în pretenții prin raportare la contestarea cotei pârâtului și a bunurilor mobile partajabile.

În consecință, în baza art.19 alin.1 din OUG nr.51/2008, taxele judiciare de timbru aferente acestor capete de cerere și diferența de 1782 lei din taxa de timbru pentru cererea de partaj imobil, urmează a rămâne în sarcina statului, respectiv o sumă totală de 6445,60 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de ambele părți, deși potrivit art.274 Cod proc.civ., acestea trebuie suportate de partea căzută în pretenții, față de specificul acțiunii de partaj care profită întotdeauna tuturor coproprietarilor (indiferent dacă au calitate de reclamant sau pârât), instanța apreciază că acestea trebuie suportate proporțional cotelor acestora.

În cauză, reclamanta-pârâtă a efectuat cheltuieli de judecată de 1200 lei, onorariu apărător, potrivit chitanței nr._/21.01.2014.

Instanța nu va avea în vedere restul cheltuielilor de judecată pretinse de către reclamantă, respectiv suma de 400 lei cu titlu de onorariu expertiză bun imobil (fila 274), câtă vreme pârâtul a suportat la rândul său onorariul pentru expertiza bunurilor mobile (fila 124), operând o compensare a sumelor datorate. Pentru aceste motive, onorariul de expert nu va fi luat în considerare nici în calculul cheltuielilor de judecată ale pârâtului.

Totuși, având în vedere că pretențiile reclamantei au fost admise numai în parte, în sensul că s-a încuviințat o cotă de 50% față de 90% pretinsă de către aceasta și au fost reținute în masa partajabilă bunuri mobile contestate de către reclamantă, instanța va încuviința numai în parte cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă cu titlu de onorariu avocat.

În concret, instanța încuviințează reclamantei cheltuieli de judecată până la concurența sumei de 600 lei (jumătate din onorariul pretins), apreciind că aceasta corespunde pretențiilor admise, restul rămânând în sarcina sa ca echivalent al pretențiilor respinse.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de către pârât, instanța constată că acesta a efectuat cheltuieli totale de 1700 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar (fila 83) pentru cererea reconvențională, și anume potrivit rezoluției instanței de pe fila 1 verso (1536, 60 lei pentru contestare cotă imobil și 132 lei pentru partaj bunuri mobile).

Instanța nu poate reține și existența cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu apărător pârât, întrucât acestea nu au fost probate prin înscrisurile depuse la dosar. În concret, s-a anexat numai o copie xerox a unei chitanțe din care nu rezulta cu exactitate cu ce titlu a fost încasata suma înscrisă pe aceasta, precizându-se la modul generic onorariu avocat, fără indicarea numărului de dosar sau a altor date care să permită identificarea creanței.

În aceste condiții, câtă vreme chitanța nici nu a fost depusa în original la dosarul cauzei, instanța nu poate reține cu certitudine că suma plătită a reprezentat onorariul datorat pentru asistența juridică în cauza de față.

De altfel, având în vedere că pretențiile pârâtului au fost admise numai în parte, în sensul că s-a încuviințat o cotă de 50% față de 70% pretinsă de către acesta și s-a efectuat partajul bunurilor mobile, instanța va încuviința numai în parte cheltuielile de judecată efectuate de către pârât și anume suma de 137 lei (taxă judiciară de timbru și timbru pentru partaj bunuri mobile).

Având în vedere că astfel cum s-a arătat anterior, față de specificul acțiunii de partaj, cheltuielile de judecată încuviințate urmează a fi suportate în raport de cota parte a fiecărui coproprietar, instanța urmează a obliga fiecare parte la plata a ½ din suma încuviințată cu titlu de cheltuieli de judecată celeilalte părți.

P. urmare, instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă și respectiv reclamanta la plata sumei de 67,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât.

În baza art.276 Cod proc.civ., instanța va compensa cheltuielile de judecată ale părților până la concurența sumei de 67,5 lei și va obliga pârâtul la plata diferenței de 232,5 lei către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea principală având ca obiect “partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamanta M. M., cu domiciliul în G., ., nr. 46, ., județ G. în contradictoriu cu pârâtul M. V. P. CABINET AVOCAT N. C., cu domiciliul în TULCEA, SĂLCIILOR, nr. 17, județ Tulcea.

Admite în parte cererea reconvențională având ca obiect “partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de pârâtul - reclamant M. V. P. CABINET AVOCAT N. C., cu domiciliul în TULCEA, SĂLCIILOR, nr. 17, județ Tulcea în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă M. M., cu domiciliul în G., ., nr. 46, ., județ G. .

Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei și în cote egale, de câte 50% fiecare, următoarele bunuri:

- imobile: apartament situat în G., ., .;

Dispune sistarea stării de indiviziune între pârâți și, ca efect al partajului, atribuie imobilul în deplină proprietate și posesie către reclamantă.

Obligă reclamanta la plata sumei de_,45 lei către pârât cu titlu de sultă pentru imobil, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Atribuie reclamantei bunurile mobile din masa partajabilă.

Obligă reclamanta la plata sumei de 886,30 lei către pârât cu titlu de sultă pentru bunurile mobile, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Obligă pârâtul să restituie către stat suma de 1782 lei, reprezentând ½ din ajutorul public judiciar acordat reclamantei pentru partajarea bunului imobil, diferența de 6445,60 lei urmând a rămâne în sarcina statului.

Obligă pârâtul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Obligă reclamanta la plata sumei de 67,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât.

Compensează cheltuielile de judecată ale părților până la concurența sumei de 67,5 lei.

Obligă pârâtul să plătească suma de 232,5 lei către reclamantă cu titlu de rest cheltuieli de judecată după compensare.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri către OCPI G., după rămânerea irevocabilă.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. K. B. R. C.

În conformitate cu disp. art. 261 alin 2 Cod proc. civ,

semnează pentru Jud. M. K. aflată în C.O,

Președintele instanței

Red KM/Tehn BRC/5EX/24.02.2014

← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2661/2014. Judecătoria GALAŢI		Pensie întreţinere. Sentința nr. 6087/2014. Judecătoria GALAŢI →

Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 856/2014. Judecătoria GALAŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 856/2014. Judecătoria GALAŢI