Plângere contravenţională. Sentința nr. 7125/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7125/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 18346/233/2013
Dosar nr._ /2012
Operator de date cu caracter personal înreg. nr.8637
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7125
Ședința publică de la 27.06. 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ G. în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ P. REGLEMENTAREA ȘI MONITORIZAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE, împotriva procesului verbal nr. 114/12.09.2013.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2014 și apoi la data de 27.06.2014, dată la care a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., la data de 14.10.2013, petenta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ G., în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ P. REGLEMENTAREA ȘI MONITORIZAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 114/12.09.2013 solicitând să se dispună anularea procesului-verbal contestat.
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că în mod neîntemeiat a fost sancționată cu suma de 10.000 lei, întrucât s-a conformat solicitării intimatei de a transmite în termen de 24 de ore de la primirea adresei de la aceasta precizarea valorii contractelor enumerate în comunicarea nr. 9434/3 din 06.08.2013.
Totodată, petenta a invocat prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale și decăderea intimatei din dreptul de a încheia procesul-verbal.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ale Ordinului Preș. A.N.R.M.A.P. nr. 107/2009, ale H.G. nr. 1660/2006, O.U.G. nr. 34/2006.
În susținerea cererii, petenta a depus, în copie, înscrisuri.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, invocând totodată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și declinarea soluționării plângerii în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
Analizând materialul probator prin prisma excepției necompetenței teritoriale invocate de intimată, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 114/12.09.2013, petenta Direcția pentru Agricultură G. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 66 ind. 1 din H.G. nr. 1660/2006, reținându-se în sarcina sa că prin Adresa nr. 1583/12.08.2013, petenta a pus la dispoziția echipei de control Raportul anual privind contractele atribuite în cursul anului 2012 conform căruia, în cursul respectivului an, autoritatea contractantă a efectuat achiziții în valoare de 198.975,00 fără TVA exclusiv prin achiziție directă și fără a utiliza mijloacele electronice pentru realizarea acestora.
În temeiul art. 248 alin. 1 C. Proc. Civ, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei G., invocată de intimată prin întâmpinare.
Potrivit art.32 alin. 2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Potrivit art. 296 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 2/2001, plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor încheiate de persoanele împuternicite din cadrul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice se soluționează de Judecătoria Sectorului 1 București.
Față de dispozițiile legale reproduse anterior, care stabilesc, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, competența teritorială exclusivă a Judecătoriei Sector 1 în soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor încheiate de persoanele împuternicite din cadrul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată de intimată prin întâmpinare și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. invocată de intimată prin întâmpinare.
Declină în favoarea JUDECĂTORIEI SECTOR 1 BUCUREȘTI competența de soluționare a cauzei având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petenta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ G. cu sediul în G., ., Cod postal_ în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ P. REGLEMENTAREA ȘI MONITORIZAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE, cu sediul în București, .. 38, ._, SECTOR 1, împotriva procesului verbal nr. 114/12.09.2013.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.06.2014
Președinte, Grefier,
Judecător A. B. M. E.
P. jud. B. A. aflat în C.O Semnează conf. Art. 426 alin 4 N C.P.C
P. Președintele instanței Jud. R. D. aflat în CO Grefierul Șef G. A. N.
Semnează conf. Art. 426 alin 4 N C.P.C.
VicePreședintele instanței Jud. E.-G. D.
RED. A.B.
Dact.M.E./22.07.2014/4ex
← Pretenţii. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 16/2014.... → |
---|