Pretenţii. Sentința nr. 1199/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 1199/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 14562/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

operator de date cu caracter personal nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1199

Ședința publică de la 07 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier E. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant B. O. și pe pârât S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., pârât B. A. S.A., având ca obiect pretenții

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 17.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.01.2014, apoi la data de 31.01.2014 și la data de 07.02.2014 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.08.2012 pe rolul Judecătoriei G. sub dosar nr._, reclamantul B. O. în contradictoriu cu pârâta . Group SA și pârâta B. A. SA a solicitat obligarea acestora la plata sumei de_ euro reprezentând despăgubire și la plata dobânzii legale calculate de la data de 03.12.2011 și până la data plății efective. Totodată reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii a arătat că în anul 2011 a achiziționat autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ cu privire la care a încheiat polița de asigurare facultativă CASCO . nr._ din 08.09.2011 care asigura autoturismul la suma de_ euro.

La data de 03.12.2011 autoturismul asigurat a luat foc din cauze necunoscute și a ars în proporție de 60-70% fiind înregistrat ca daună totală.

Ulterior a fost cercetat pentru incendierea autoturismului dar în urma testului poligraf efectuat și-a dovedit nevinovăția.

În urma dosarului de daună întocmit asiguratorul a virat reclamantului suma de_ euro cu titlu de despăgubire, sumă cu care reclamantul nu este de acord, fiind îndreptățit, în opinia sa la plata sumei asigurate, respectiv_ euro.

În drept, au fost invocate prevederile art. 2199 C.civ., art. 112 C.proc.civ și Legea nr. 136/1995.

Reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a celei cu interogatoriul pârâtei.

La cererea de chemare în judecată au fost atașate înscrisuri (filele 5-26).

La data 04.03.2013 reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că valoarea pretențiilor sale în lei este de_ lei cu titlu de despăgubiri și de_,6 lei cu titlu de dobândă calculată de la data de 03.12.2011 și până la data formulării acțiunii, solicitând dobânda legală în continuare până la data plății efective.

Pentru cererea de chemare în judecată, instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru de 4525,5 lei.

La data de 04.03.2013 reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea de ședință din data de 23.04.2013 instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant și a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru.

Legal citată, pârâta . Group SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Tot prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca prematur introdusă, motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile a invitării la conciliere, prevăzută de art. 720 ind. 1 C.proc.civ..

Pe fondul cauzei, pârâta a învederat că reclamantul a fost despăgubit cu suma de_ euro în condițiile contractuale, dat fiind că la data încheierii poliție autoturismul a fost supraevaluat, în plus reclamantul neachitând decât o rată din prima de asigurare, deși din valoarea totală a daunei trebuie dedusă atât valoarea primelor de asigurare cât și valoarea fransizei și a epavei autoturismului.

Invocă pârâta prevederile art. 27 din Legea nr. 136/1995 apreciind că valoarea despăgubirilor nu poate depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat.

A mai arătat pârâta că valoarea fransizei ce trebuie suportată de reclamant este de 20% pentru dauna totală și de 10% pentru avarie, iar valoarea totală a primei de asigurare era de 2480,13 euro din care s-a achitat numai o rată de 248 euro.

În opinia pârâtei valoarea de piață a autoturismului era de_ euro.

În susținerea poziției sale pârâta a solicitata administrarea probei cu expertiză tehnică auto.

La întâmpinare au fost atașate înscrisuri reprezentând dosar daună și practică judiciară (filele 68-140).

La data de 22.05.2013 reclamantul a depus la dosar dovada notificării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire a pârâtei . (filele 145-146).

În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu expertiză tehnică auto.

La termenul de judecată din data de 20.09.2013 instanța a pus în discuția părților cadrul procesual, stabilind că are calitate de pârât numai . Group SA, care a fuzionat cu B. A. SA, această din urmă societate nemaiexistând.

Răspunsurile la interogatoriul formulat de reclamant și încuviințat de instanță au fost depuse la dosar, filele 179-181.

Raportul de expertiză tehnică auto a fost întocmit în cauză de expert D. G. și se află la filele 170-178, părțile neformulând obiecțiuni la acest raport.

Analizând materialul probator existent la dosar, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 137 alin. 1 excepțiile de procedură și de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii se soluționează cu întâietate.

Prin prisma acestor prevederi instanța va analiza cu prioritate excepția prematurității introducerii acțiunii, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare, pe care urmează să o respingă ca neîntemeiată, dat fiind faptul că la dosar există dovada notificării pârâtei de către reclamant și invitării la conciliere, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 12.07.2012, anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Astfel, susținerile pârâtei referitoare la neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 720 ind. 1 C.proc.civ. apar ca neîntemeiate.

Pe fondul cauzei, instanța reține ca situație de fapt că la data de 03.12.2011 autoturismul marca Mercedes Benz înmatriculat sub numărul_ a ars într-un incendiu fiind afectat în proporție de 80% (fila 11).

Autoturismul proprietate a reclamantului B. O. era asigurat CASCO la societatea pârâtă, potrivit poliței privind asigurarea facultativă a autovehiculelor . nr._ din 08.09.2011. Prin contractul de asigurare vehiculul a fost asigurat pentru suma de_ euro, cu o primă de asigurare de 2480,13 lei plătibilă în 10 rate și o fransiză de 10% în caz de avarie daună totală (filele 6-7, 13-20).

La data de 19.12.2011 pârâta a încheiat un proces verbal de constatare a daunelor autoturismului (filele 134-136), în cauză fiind deschis dosarul de daună nr. AVA/GL/_/11. În cadrul acestui dosar, s-a întocmit un deviz estimativ de reparații în sistem Audatex la un service autorizat, respectiv la ., care a stabilit contravaloarea reparațiilor ca fiind de_,02 lei cu TVA (filele 991-112).

În urma propriilor verificări efectuate pârâta a concluzionat că autoturismul a suferit o daună totală și a avizat dosarul de daună pentru plata sumei de_ euro, din care s-a reținut diferența neachitată de reclamant ca primă de asigurare (fila 98), la data de 18.07.2012 pârâta achitând reclamantului prin transfer bancar suma de_ lei (fila 92).

În drept, instanța reține că potrivit art. 2 din Legea nr. 136/1995 „ În asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare.”

Totodată, conform art. potrivit art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, pârâta fiind obligată la executarea lui întocmai. În caz contrar, reclamanta are dreptul la dezdăunare, care cuprinde în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.

Potrivit art. 9.3 din contractul de asigure (filele 13-20), despăgubirea acordată nu poate depăși cuantumul pagubei, suma asigurată per vehicul și nici valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat”.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 9.4, cuantumul daunei cuvenite reprezintă în caz de daună totală, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii evenimentului asigurat și valoarea epavei iar valoarea epavei reprezintă cea mai mare valoare dintre prețul de piață stabilit conform evaluării asiguratorului/experților neutri (maximum 25% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului asigurat) sau prețul obținut prin efectuarea unei tranzacții de vânzare-cumpărare prin intermediul unui sistem de licitații, dacă părțile convin astfel.

Tot prin convenție, părțile au mai stabilit că valoarea despăgubirii se reduce cu valoarea fransizei menționate în contractul de asigurare, valoarea fransizei urmând a se calcula în momentul în care se va plăti despăgubirea. De asemenea, asiguratul are dreptul de a compensa ratele de primă asigurare ce i se datorează până la sfârșitul anului de asigurare cu orice despăgubire cuvenită asiguratului sau beneficiarului.

În cauza de față, prin raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expert D. G. (filele 171-178) s-a concluzionat că la data producerii evenimentului asigurat, 03.12.2011, valoarea autoturismului marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare_ era de_ euro respectiv_ lei. Potrivit susținerilor expertului valoarea epavei în cazul de față este de 5213 euro respectiv_ lei. În opinia expertului valoarea reală a despăgubirilor cuvenite reclamantului, în funcție de dispozițiile legale în materie, în vigoare la data producerii accidentului este de_ euro.

Luând în calcul concluziile raportului de expertiză privitoare la valoarea vehiculului la data producerii evenimentului asigurat de_ lei (_ euro), pentru a se putea determina suma ce se cuvine reclamantului drept despăgubire, este necesar, ca în conformitate cu dispozițiile art. 9.4 din condițiile generale contractuale, din suma valoarea vehiculului la data producerii evenimentului să se scadă valoarea epavei, valoarea franșizei, precum și valoarea ratelor reprezentând primă de asigurare neachitate.

Din polița privind asigurarea facultativă a autovehiculului . nr._ rezultă că valoarea franșizei este de 10% din valoarea daunei iar valoarea epavei, astfel cum a fost stabilită de expert este de_ lei. Din înscrisurile aflate la dosar și susținerile părților, rezultă că în cauză reclamantul a achitat o parte din primele de asigurare, rămânând neachitată suma de 1039 euro respectiv 4523,29.

În consecință, valoarea despăgubirii ce trebuia să fie achitată reclamantului, potrivit clauzelor contractuale, era de_,41 lei (_ lei valoarea asigurată –_,3 lei valoarea franșizei –_ lei valoarea epavei – 4523,29 valoarea ratelor primelor de asigurare neachitate =_,41 lei).

Întrucât societatea pârâtă a achitat reclamantului suma de_ lei, diferența ce trebuie achitată acesteia este de_,324 lei.

Cum în cauză reclamantul a solicitat plata despăgubirilor cuvenite raportat la valoarea sumei asigurate, iar nu la valoarea autovehiculului la momentul incidentului, suma apreciază de instanță ca reprezentând valoarea reală a despăgubirii diferă de valoarea pretinsă de reclamant prin acțiunea precizată, astfel că pretențiile acestuia vor fi admise numai în parte.

În ceea ce privește capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, instanța reține că reține că datoriile lichide și plătibile în bani produc dobândă, de drept, din ziua când devin exigibile, partea fiind îndreptățită în cauză la dobânda legală calculată de la data cererii de chemare în judecată și până la data plății efective. Dobânda legală se stabilește, la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, conform art. 3 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În cauza de față, instanța apreciază ca suma datorată de pârâtă reclamantului a devenit exigibilă la data punerii în întârziere a pârâtei prin notificare, respectiv la data de 12.07.2012 (fila 146).

În consecință, pentru considerentele anterioare, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta către reclamant la plata sumei de_,324 lei cu titlu de despăgubire reprezentând diferență contravaloare daună. Totodată va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale calculată la suma de_,324 lei de la data de 12.07.2012 și până la plata efectivă a acestei sume.

În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat achitat conform chitanței . nr._ din 24.07.2012 aflată la fila 26 din dosar.

Conform art. 18 din Legea nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, partea căzută în pretenții fiind obligată la plata către stat a acestor sume.

Cum în cauza de față reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 4525,5 lei, în temeiul textului de lege anterior menționat, instanța va obliga pârâta la plata către stat a sumei de 1934,29 lei cu titlu de restituire ajutor public judiciar acordat reclamantului pentru plata taxei judiciare de timbru, sumă stabilită proporțional pretențiilor admise reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția prematurității invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Admite in parte cererea având ca obiect “pretenții”, formulată de reclamantul B. O., cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat „L. Guraliu M.”, în G., . nr. 50, ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâta . Group SA, cu sediul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat P. D., în București, .. 1, ., biroul A3, sector 5.

Obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de_,324 lei, cu titlu de despăgubire.

Obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale calculată la suma de_,324 lei pentru perioada 12.07.2012 - data punerii în întârziere a pârâtei prin convocarea la conciliere și până la plata efectivă a acestei sume.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Obligă pârâta la plata către stat a sumei de 1934,29 lei cu titlu de restituire ajutor public judiciar acordat reclamantului pentru plata taxei judiciare de timbru.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ManeaElena B.

RedAMM /tehored. E.B/4ex/24.07.2014/2ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1199/2014. Judecătoria GALAŢI