Somaţie de plată. Sentința nr. 8896/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8896/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 8211/233/2012

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8896

Ședința publică din data de 16.09.2014

Instanța constituită din:

Președinte – C. F. M.

Grefier – I. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea .. în contradictoriu cu debitoarea .., având ca obiect „somație de plată”.

La apelul nominal făcut în șediță publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 25.03.2013 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 155/1 C.proc.civ. și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 28.05.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Asupra acțiunii civile introduse de creditoarea .. în contradictoriu cu debitoarea .., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.05.2012, având ca obiect “somație de plată”.

La termenul de judecată din data de 25.03.2013 instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul disp. art. 155/1 C.proc.civ., având în vedere că partea creditoare nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa.

La termenul de judecată din data de 16.09.2014, instanța din oficiu a pus în discuție excepția perimării.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva excepției invocate, excepție care urmează să fie analizată cu prioritate, conform disp. Art. 137 cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 248 cod procedura civila „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”

Prin rămânerea in nelucrare se înțelege situația in care . pe rolul unei instante nu se efectuează nici un act de procedura, din culpa părților, perimarea fiind o sancțiune procesuala care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusa din faptul nestăruinței o perioada îndelungata in judecata.

Potrivit disp. art. 2441 al. 1 și 2 cod procedură civilă atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului se poate declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.

Creditoarea nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.

De la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează să constate perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocata din oficiu.

În temeiul art. 252 C.proc.civ., constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea .., cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu debitoarea .., cu sediul în G., ., jud. G., citată și prin afișare la ușa instanței.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.09.2014.

Președinte, Grefier,

Jud. C. F. M. I. M.

Red CFM / Dact IM/ 4 ex / 25.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 8896/2014. Judecătoria GALAŢI