Validare poprire. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 3583/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIE CIVILĂ
Sentința civilă Nr._
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F. M.
Grefier C.-D. P.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor B. F. executor JUDECĂTORESC, creditor ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 755 și pe debitor C. G., terț poprit . ca obiect validare poprire
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de, 21.10.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de fata
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei G. la data de 26.02.2014 sub nr 3583 /233/2014, reclamanta B. M. C. si B. F., creditoarea Asociația de Proprietari nr 755 au solicitat instanței, in contradictoriu cu debitorul C. G. si tertul poprit ., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se dispună validarea popririi înființata de B. M. C. si B. F. in dosarul de executare silita 1092/2013 si obligarea terțului poprit ., la plata către creditoarea Asociația de Proprietari 755, a sumei de 13 025,87 lei.
In motivarea de fapt a cererii a arata ca prin sentința civila_/09.11.2012, debitorul a fost obligat la plata catre creditoare a sumei de 11 240,11 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere si penalități restante.
La aceste sume se mai adauga si suma de 1785,76 lei cu titlu de cheltuieli de executare.
Cum debitorul nu si-a executat de buna voie obligatia de plata, B. M. C. si B. F. a dispus înființarea popririi asupra cotei de 1/3 din venitul lunar pe care angajatorul . il datorează debitorului cu titlu de drepturi salariale.
A mai solicitat reclamanta si amendarea terțului poprit, întrucât, cu rea credința nu si-a îndeplinit obligațiile.
In dovedire s-a folosit de dovada cu înscrisuri.
In drept si-a întemeiat cererea pe disp art 789 ncpc.
Legal înstiintat, terțul poprit a formulat întâmpinare, denumite note scrise, prin care a arătat ca, reclamanta, cu rea credința a susținut ca aceasta nu a achitat sumele reținute de la debitorul C. G., făcând dovada in acest sens cu OP 199/14.02._ si 228/14.03.2014 (f 51, 52 dosar).
A mai învederat si dovedit terțul poprit ca debitorul a demisionat la data de 15.02.2014, ( f 53+54 dosar).
In opinia sa, arata terțul poprit, reclamantul B. M. C. si B. F. încearcă sa recupereze de la terțul poprit, onorariul pe care nu il poate recupera prin executarea adevăratului debitor.
Apreciază prezenta acțiune ca fiind nefondata si solicita respingerea cestei cu consecința desființării popririi.
A solicitat terțul poprit amendarea B. M. C. si B. F. pentru exercitarea abuziva a drepturilor procesuale.
In dovedire s-a folosit de proba cu înscrisuri.
In drept si-a întemeiat cererea pe disp art 12, 786, 789 ncpc.
A solicitat si judecarea cauzei in lipsa sa potrivit disp art 411 ncpc.
La termenul de judecata din data de 23.07.2014 s-a prezentat in fata instanței debitorul C. G. si a arătat ca nu are loc de munca si a solicitat acordarea unui termen pentru a mai achita din debit.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmataorele:
Prin sentința civila_/09.11.2012 pronunțata de Judecătoria G. in dosarul 17_, debitorul C. G. a fost obligat la plata sumei de 11 240,11 lei, catre creditorea Asociatia de P. nr 755.
Cum debitorul nu a achitat de bunavoie debitul, creditoarea s-a adresat B. M. C. si B. F. pentru punerea in executare a acestui titlu, cu o cerere de executare silita, inregistrata pe rolul B. M. C. si B. F. la data de 25.10.2013.
In urma somatiei emisa la data de 28.11.2013, debitorul nu achita sumele datorate si astfel, B. M. C. si B. F. dispune infiintarea popriri asupra tertului poprit ., la data de 03.02.2014, comunicata acestei societati la data de 06.02.2014.
Din inscrisurile aflate la dosarul cauzei instanta constata ca tertul poprit a virat B. M. C. si B. F. suma de 152 lei cu OP 199/14.02.2014 si suma de 36 lei cu OP 228/14.03.2014 (f 51 si 52 dosar).
Instanța retine din materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei ca impotriva aceluiasi debitor s-au pornit 3 executări silite de către B. M. L. Praschiva, in baya titlului executoriu Contract de Credit_/26.06.2008 incheiat cu Bancpost SA, contractul de Credit 184CSI_/12.06.2008 incheiat cu Bancpost SA, si prezentul dosar de executare in baza titlului executoriu sentința civila_/09.11.2012 pronunțata de Judecătoria G. in dosarul 17_ .
Debitorului i s-a desfăcut contractul individual de munca in baza disp art 79 C.Muncii, începând cu data de 21.02.2014, iar terțul poprit a efectuat prima plata către B. M. C. si B. F., mai înainte ca aceasta forma de exercitare a profesiei sa promoveze pe rolul instanței acțiunea de fata, respectiv la data de 14.02.2014.
Tertul poprit a virat in contul executorului judecătoresc sumele poprite, in luna februarie, aferente plaților salariale pentru luna ianuarie, si in luna martie, aferente platilor salariale pentru luna februarie, proporțional cu zilele in care debitorul a desfășurat activitate.
F. de cele ce preced, va retine ca terțul poprit si-a îndeplinit obligațiile, si va respinge acțiune ca nefondata, urmând a dispune, potrivit disp art 789 al 4 ncpc, desfiintarea popririi.
F. de solicitarea terțului poprit de a se aplica o amenda B. M. C. si B. F., instanța va constata ca aceasta nu poate fi primita, pentru următoarele: disp art 786 al 1 pct 1 ncpc reglementează obligația terțului de a consemna suma de bani si de a trimite dovada executorului.
Cum tertul poprit nu a dovedit ca a instiintat B. M. C. si B. F. despre efectuarea platilor, cererea va fi respinsa ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de validare a poprii formulata B. M. C. si B. F., cu sediul in G., ., ., ., si Asociația de Proprietari nr 755, cu sediul in
Galati, ., ., împotriva debitorului C. G., domiciliat in ., ., si terțul poprit ., cu sediul in B., . 302, ca nefondata.
Dispune desființarea popririi înfiintată de B. M. C. si B. F. in dosarul execuțional 1092/2013 asupra terțului poprit ..
Respinge cererea de amendarea a B. M. C. si B. F. formulata de tertul poprit ., ca nefondata.
Numai cu apel in termen de 5 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria G..
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 21.10.2014.
P., Grefier,
Jud. C. F. M. P. C. D.
Red MFC/dact PCD/4 exp/20.11.2014/.>
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3421/2014. Judecătoria GALAŢI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria... → |
---|