Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 63/2013. Judecătoria GHEORGHENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 63/2013 pronunțată de Judecătoria GHEORGHENI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 1126/234/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 63/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. C. R.
Grefier C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. I. și pe pârât ., având ca obiect constatare nulitate act juridic-constatare nulitate parțială a contractului de închiriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 16 ianuarie 2013, mersul dezbaterilor fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând constată
I.Prin cererea ce a fost înregistrată sub nr._ /26.06.2012 reclamantul B. I., a chemat în judecată civilă pârâta S.C. „I. L. Harghita”, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să constate nulitatea relativă parțială a contractului de închiriere nr. 156/1.02.2012, încheiat între reclamant și pârâta S.C. „I. L. Harghita” S.A, privind: clauzele contractuale referitoare la locuința închiriată în sensul că această locuință este de destinație de locuință de intervenție, clauza contractuală de la pct. IV alin. 3 lit. b prin care se stabilește că, acest contract de închiriere cu încetare de drept este accesoriu la contractul de muncă, cu încetare de drept la data desfacerii contractului de muncă, precum și clauza contractuală de la pct. II alin. 1 referitoare la includerea TVA în chiria lunară de 50,00 lei.
De asemenea reclamantul solicită înlocuirea clauzelor contractuale referitoare la destinația spațiului locativ închiriat prin contractul 156/1.02.2012, din locuință de intervenție, în spațiu locativ cu destinație de locuință și înlocuirea clauzelor contractuale referitoare la chiria lunară prin scăderea din suma stabilită de 50,00 lei lunar a valorii TVA inclus în această sumă, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, pârâta, în calitate de proprietar, prin contractul de închiriere nr. 156/1.02.2012 încheiat între reclamant în calitate de chiriaș și pârâtă, aceasta din urmă a închiriat reclamantului spațiul locativ situat în comuna Remetea, ., . totală de 76,33 mp, compus din două camere, bucătărie și dependințe. În contractul de închiriere se prevede, printre altele ca și clauze contractuale, că acest spațiu locativ constituie locuință de intervenție, că se stabilește chiria lunară în sumă de 50,00 lei cu TVA inclus și că acest contract este accesoriu contractului de muncă și încetează de drept la data desfacerii din orice motiv a contractului de muncă.
Reclamantul, arată că aceste clauze contractuale sunt contrare prevederilor legale în materie și prin urmare se impune constatarea nulității, motivat de faptul că reclamantul și familia sa ocupă acel spațiu locativ care face parte din imobilul proprietatea pârâtei, din anul 1973, când le-a fost închiriat, conform prevederilor legale de la acea dată, având în vedere că reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă și este pensionar încă din anul 1998.
Imobilul cuprinde mai multe apartamente construite înainte de apariția Lg. locuinței nr. 114/1996, pentru a fi închiriat angajaților fostei fabrici de lapte praf Remetea, precum și angajaților altor instituții din comună.
Ulterior în decursul anilor au fost încheiate succesiv mai multe contracte de închiriere, între pârâtă și reclamant, penultimul fiind cel cu nr. 2443/19.11.2007, denumit contract de închiriere pentru suprafețe cu destinație de locuință, la fel ca și contractele anterioare.
Reclamantul, a susținut că acel contract încheiat în anul 2007 a expirat, atât față de reclamant, cât și față de ceilalți chiriași și ar fi urmat reînnoirea acestui contract, însă în loc de a proceda la această reînnoire conform clauzelor contractuale din vechiul contract, reprezentantul societății pârâte i-a solicitat reclamantului, să semneze contractul care cuprinde clauzele nule, sus – menționate, spunându-i-se că în cazul în care refuză semnarea contractului de închiriere sub această nouă formă, va fi evacuat. Pentru a se evita această evacuare, atât reclamantul cât și ceilalți chiriași au semnat acel contract, însă având în vedere că, există clauze care contravin prevederilor legale în vigoare și care îl dezavantajează în mod considerabil, s-a văzut nevoit să solicite instanței constatarea nulității acestor prevederi contractuale.
Astfel, în privința redenumirii spațiului închiriat ca suprafață cu destinație de locuință de intervenție, reclamantul consideră că este contrară prevederilor art. 2 lit. e din Lg. locuinței nr. 114/1996, în care se prevede că locuința de intervenție este cea destinată cazării personalului unităților economice sau bugetare care prin contractul de muncă îndeplinesc activități sau funcții ce necesită prezența permanentă sau în caz de urgență în cadrul unităților economice.
Prin art. 29 din Norme metodologice din 07.12.2000 pentru punerea în aplicare a Lg. locuinței nr. 114/1996 se arată că locuințele de intervenție sunt cele închiriate salariaților proprii, contractul de închiriere fiind accesoriu la contractul individual de muncă.
Prin urmare considerarea spațiului locativ închiriat reclamantului ca și locuință de intervenție accesoriu contractului de muncă este o clauză contractuală nelegală.
De asemenea, reclamantul consideră ca nelegală și cuprinderea TVA în chiria lunară stabilită la suma de 50,00 lei. Chiria lunară pentru spații cu destinație de locuință se stabilește conform prevederilor OUG 40/1999 și nu cuprinde TVA.
Reclamantul, în temeiul art. 7201 C.Proc.Civ. a încercat stingerea litigiului și prin conciliere directă. Convocatorul trimis în acest sens pârâtei a fost reluat însă nici un reprezentant al societății pârâte nu s-a prezentat la locul și data fixată pentru conciliere.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1248, 1255 și 1270 alin. 2 din Noul Cod Civil, art. 274 cod procedură civilă.
În dovedire, reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri depunând la dosar, în fotocopie, următoarele acte: contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinație de locuință de intervenție nr. 156/1.02.2012,, contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinație de locuință nr. 2443/19.11.2007, convocator, dovada de comunicare, proces verbal de conciliere încheiat la data de 1.06.2012, carnetul de muncă și cuponul de pensie.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 19,00 lei și timbru judiciar de 0,50 lei.
II.Pârâta, S.C. „I. L. Harghita” legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței însă a depus încheierea nr. 2810/7.12.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Harghita, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de societatea pârâtă și a fost desemnat administrator judiciar provizoriu, participantul în insolvență Restart IPURL „ Activ Lichidator”, solicitând instanței introducerea în cauză a administratorului judiciar și citarea acestuia în continuare.
Instanța constatând că prin încheierea nr. 2810/7.12.2009 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr._, împotriva pârâtei S.C „I. L. Harghita” S.A s-a deschis procedura generală a insolvenței și a fost desemnat administrator judiciar IPURL „ Activ Lichidator”, a dispus citarea pârâtei în continuare, prin lichidator judiciar.
III.Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 02.10.2012, pârâta, prin lichidator judiciar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale reconvențională solicită constatarea nulității absolute a întregului contract încheiat între reclamant și pârâta S.C I. L. Harghita S.A. sub nr. 156/01.02.2012.
În motivarea întâmpinării pârâta, față de capătul de cerere formulat de reclamant prin care se solicită constatarea nulității clauzelor contractului de închiriere și înlocuirea acestora cu alte clauze, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece în cauză sunt aplicabile disp. art. 1255 alin. 1 Cod civil, motivat de faptul că sunt esențial clauzele a căror înlocuire este solicitată și pe cale de consecință nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1255 alin. 2 Cod civil.
Pârâta a arătat că, înlocuirea clauzelor considerate nule, în temeiul dispozițiilor art. 1255 alin. 2, Cod civil, nu se poate face în mod aleatoriu, prin înlocuirea acestora cu alte clauze ale unor contracte similare, înțelesul acestor dispoziții trebuie interpretat în sensul în care ar exista clauze contractuale care încalcă o normă legală imperativă, urmând ca, în aplicarea acestei dispoziții, clauza să fie înlocuită cu o alta care respectă aceeași normă.
Anularea clauzelor cerute de reclamant, determină recalificarea contractului și incidența unor norme legale diferite de cele care au fost luate în considerare la încheierea lui. Prin urmare, pârâta consideră că instanța, nefiind sesizată cu o asemenea solicitare, nu poate recalifica contractul în cauză și prin urmare nu poate înlocui dispozițiile contractuale considerate nelegale cu altele, aplicabile unui contract similar. Din starea de fapt descrisă de reclamant nu rezultă că ar fi vorba de încălcarea unor dispoziții imperative ale legii la încheierea contractului, ci de o greșeală apreciere a stării de fapt existente la data încheierii acestuia.
Cât privește anularea clauzei privind plata TVA, pârâtul arată că aceasta este o solicitare subsecventă, ce ține de însăși calificarea contractului, fiindu-i aplicabil principiul actelor subsecvente.
Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat constatarea nulității întregului contract de închiriere, fiind incidente dispozițiile art. 1255 alin. 1 Cod civil, motivat de faptul că potrivit acestei dispoziții legale clauzele contrare legii, atrag nulitatea întregului contract dacă sunt esențiale sau dacă în lipsa acestora contractul nu s-ar fi încheiat.
Pârâtul arată că în cazul în față, așa cum afirmă însuși reclamantul aceste clauze contravin dispozițiilor legale invocate de acesta prin acțiunea formulată, însă nu sub aspectul încălcării vreunei norme imperative, ci cu privire la greșita apreciere a stării de fapt.
Cu privire la ce-a de-a doua ipoteză prevăzută de alin. 1, pârâta solicită instanței, a se avea în vedere faptul că activitatea de închiriere de locuințe către terți, nu reprezintă activitatea curentă a societății, știut fiind că aceasta este societatea de producție a laptelui praf și, prin urmare, este evident că în măsura în care reclamantul nu ar fi fost considerat a avea calitatea de angajat, contractul atacat nu ar fi fost niciodată încheiat de către societate.
Continuarea contractelor de închiriere încheiate în anul 2007, dincolo de aspectele de legalitate pe care le invocă reclamantul, pentru perioadele anterioare și care nu fac obiectul prezentei cauze, nu mai este posibilă, datorită faptului că societatea se află în procedura prevăzută de Lg. 85/2006. În acest context, pârâta arată că, potrivit dispozițiilor Legii 85/2006 toate actele care exced administrarea curentă a activității societății aflate în insolvență sunt supuse aprobării Adunării generale a creditorilor societății, ceea ce, în cazul de față nu s-a întâmplat. Prin urmare, contractul este lovit de nulitate, fiind încheiat de o persoană fără calitate și fără acordul creditorilor societății.
În drept, pârâta a înțeles să-și întemeieze apărările pe prev. art. 1255 alin. 1, art. 1270 cod civil și ale Legii 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
IV.La data de 1.02.2012 sub nr. 156 s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuințe de intervenție, între părțile contractante S.C I. L. Harghita S.A în calitate de proprietar și B. I. în calitate de chiriaș, angajat al S.C. I. L. Harghita S.A, obiectul închirierii fiind locuința de intervenție situată în localitatea Remetea, ., ., compusă din două camere și dependințe.
Termenul închirierii este de un an, cu începere de la 1.02.2012 până la data de 31.01.2013.
Prețul închirierii este de 50 de lei, cu TVA inclus, care se achită lunar, prețul putând a fi actualizat pe durata închirierii prin negociere între părți.
Reclamantul a avut, astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă depus la dosar (f. 32-39), meseria de tehnician, în cadrul Fabricii de L. din Remetea, începând cu data de 01.05.1958 până la data de 01.07.1998 când a devenit pensionar, situație care rezultă și din cuponul de pensie, depus la dosar (f. 31), în perioada 16.03.2007 – 30.04.2008 fiind încadrat, pe durată determinată, în funcția de arhivar, la aceeași societate.
În anul 2007 între S.C I. L. Harghita S.A și B. I. s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2443/19.11.2007, pentru suprafețe cu destinație de locuință, respectiv locuința din localitatea Remetea, ., .. Termenul închirierii a fost de un an, de la 1.10.2007 până la 31.09.2008, iar prețul închirierii a fost de 26,72 lei, fără TVA, calculat în conformitate du deciziile Consiliului de Administrație al societății în raport de suprafața deținută.
V.Reclamantul a susținut că la expirarea contractului nr. 2443/19.11.2007, societatea pârâtă în loc să procedeze la prelungirea duratei contractului conform clauzelor contractuale, a solicitat reclamantului să semneze contractul 156 din 2012, aducându-i la cunoștință că în cazul în care va refuza semnarea contractului de închiriere în forma prezentată, va fi evacuat, iar reclamantul pentru a evita evacuarea a semnat contractul.
Instanța va înlătura această susținere a reclamantului, deoarece din probatoriul administrat nu rezultă existența unei asemenea situații de fapt, reclamantul neproducând dovada faptului că a fost constrâns de proprietarul locuinței, să încheie un nou contract, în condiții nelegale și dezavantajoase.
De altfel, din 01.10.2008 și până în 1.02.2012, au trecut mai bine de trei ani, timp în care reclamantul a ocupat fără titlu locuința, din Remetea, ., ..
Nimic nu-l putea obliga pe reclamant, ca în timpul acestor trei ani, în care se presupune că pârâta a refuzat încheierea unui nou contract de închiriere, să locuiască în acel imobil a cărui închiriere o refuză proprietarul, având posibilitatea ca în situația în care nu putea ajunge la o înțelegere cu proprietarul locuinței, să închirieze o altă locuință în aceeași localitate.
Cu privire la faptul că proprietarul locuinței a schimbat destinația spațiului închiriat din spațiu cu destinație de locuință, în spațiu cu destinație de locuință de intervenție, reclamantul nu a invocat încălcarea de către pârâtă a vreunui dispoziții legale care să atragă nulitatea contractului de închiriere.
Reclamantul a arătat că, denumirea spațiului locativ închiriat ca suprafață cu destinație de locuință de intervenție este contrară prevederile art. 2 lit. e prin care se arată că locuința de intervenție este ceea destinată cazării personalului unităților economice sau bugetare, care prin contractul de muncă îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența permanentă sau în caz de urgență în cadrul unităților economice, iar în baza art. 29 din Normele metodologice din 7.12.2000, pentru punerea în aplicare a Legii 114/1996 se arată că locuințele de intervenție sunt cele închiriate salariaților proprii, contractul de închiriere fiind accesoriu la contractul individual de muncă.
Reclamantul a susținut că prin considerarea spațiului locativ, ca locuință de intervenție, contractul de închiriere fiind astfel accesoriu al contractului de muncă, s-a stabilit o clauză contractuală nelegală, lovită de nulitate și care trebuie înlocuită în sensul că spațiul are destinația de locuință.
Instanța va reține faptul că reclamantul, știa la data încheierii contractului de închiriere că nu mai avea calitatea de angajat al societății reclamante și că nu putea încheia contractul de închiriere a unui spațiu cu destinația de locuință de intervenție, a acceptat în schimb închirierea în condițiile stipulate în contract și nu a fost determinat sau constrâns de către pârâtă să încheie convenția dintre părți, în condițiile stipulate în contractul nr. 172/2012.
Pârâta–reclamantă reconvențional S.C. „I. L. Harghita” S.A. este o persoană juridică de drept privat îndrituită la includerea locuințelor din patrimoniul propriu într-un anume regim de folosință.
Reclamantul a încheiat în cunoștință de cauză contractul de închiriere al unei locuințe de intervenție, știind că nu mai avea calitatea de angajat iar directorul general al S.C. „I. L. Harghita” S.A. a semnat contractul de închiriere având cunoștință de faptul că reclamantul nu mai are calitatea de angajat al S.C. „I. L. Harghita” S.A., fiind pensionar la acea dată.
Noțiunea de culpă invocată de reprezentanta reclamantului în motivarea cererii de respingere a acțiunii reconvenționale nu se analizează în domeniul nulităților ci în cel al răspunderii civile contractuale(rezoluțiune sau reziliere).
Contractul de închiriere a fost încheiat cu nerespectarea unei dispoziții legale imperative prevăzute de art. 2, lit. e din legea 114/1996, art. 54 din legea 114/1996 în care e menționată locuința de intervenție, coroborat cu art. 51 din Legea 114/1996, conform căruia condițiile și durata de închiriere vor fi stipulate în contractul de închiriere încheiat între părțile contractante, accesoriu la contractul de muncă .
În speță, reclamantul nu mai are calitatea de angajat al pârâtei, fiind pensionat de la data de 01.07.1998, aspect care atrage nulitatea absolută a întregului contract de închiriere și nu doar a unei părți din cuprinsul acestuia.
Nu poate fi primită apărarea reclamantului în sensul că părțile au fost în cunoștință de cauză la încheierea contractului cu privire la faptul că reclamantul nu mai era angajat al societății pentru a motiva solicitarea de respingere a cererii reconvenționale. Dacă părțile încheie un contract cu nerespectarea unei dispoziții legale imperative acest aspect nu poate fi folosit în sprijinul unei solicitări de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a acestuia. Această apărare poate fi însă acceptată pentru partea care se opune restituirii prestației efectuate în temeiul unui act juridic anulat.
Referitor la clauza contractuală privind includerea TVA –ului în chiria lunară de 90 de lei, instanța va avea în vedere faptul că reclamantul a indicat că în conformitate cu prevederile O.U.G. 40/1999, chiria lunară pentru spații cu destinație de locuință nu cuprinde TVA.
Nici o prevedere legală nu interzice includerea T.V.A. în chirie, motiv pentru care instanța va respinge solicitarea reclamantului de constatare a nulității parțiale a contractului de închiriere, cu referire la includerea TVA în chiria lunară de 50 lei.
V.În ceea ce privește cererea reconvențională, formulată de pârâtă instanța reține următoarele:
Pârâta a solicitat constatarea nulității întregului contract de închiriere deoarece a fost încheiat de o persoană fără calitate și fără acordul creditorilor societății deoarece societatea pârâtă se află în insolvență și în baza disp. Lg. 85/2006 toate actele care exced administrarea curentă a activității societății aflată în insolvență, sunt supuse Adunării generale a creditorilor societății fapt care în cazul de față nu s-a întâmplat.
Instanța constată, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 51-55)că prin sentința civilă nr. 1498/31.05.2011, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._, instanța a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei S.C. „I. L. Harghita” S.A., cu preluarea acestui drept de către administratorul judiciar Activ Lichidator IPURL. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că există indicii în ceea ce privește dezinteresul manifestat de către conducerea societății pentru redresarea economico financiară a societății și pentru crearea premiselor realizării planului de reorganizare.
Contractul de închirierea a fost încheiat la data de 01.02.2012, de către S.C. „I. L. Harghita” S.A., reprezentată de directorul general M. V. P., iar încheierea acestuia s-a făcut fără confirmare de către administratorul judiciar, cu toate acestea instanța va avea în vedere că nu era nevoie de acordul creditorilor societății, închirierea fiind prin natura sa un act de administrare și nu unul de dispoziție pentru care ar fi fost necesar acordul adunării generale a creditorilor, nefiind incidente prevederile art. 20 al. 1 lit. h și ale art. 25 al. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
VI.Având în vedere că se impune conform celor mai sus expuse și art. 1247 al. 1 Cod civil, aplicabil la data încheierii contractului, constatarea nulității absolute a întregului contract de închiriere și nu doar a unei părți din cuprinsul acestuia, pentru faptul că reclamantul nu mai are calitatea de angajat al pârâtei, fiind astfel încălcată o dispoziție legală instituită pentru ocrotirea unui interes general, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantul-pârât reconvențional B. I. în contradictoriu cu pârâta–reclamantă reconvențional S.C. „I. L. Harghita” S.A..
VII.Admite cererea reconvențională formulată de pârâta–reclamantă reconvențional S.C. „I. L. Harghita” S.A. în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional B. I. și va constata nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 156 încheiat la data de 01.02.2012 între părți.
VIII.În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată deoarece pârâta nu este parte căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul - pârât B. I., cu domiciliul în comuna Remetea, ., ., în contradictoriu cu pârâta – reclamantă S.C. „I. L. Harghita” S.A., cu sediul în comuna Remetea, ., județul Harghita prin lichidator judiciar Activ Lichidator IPURL, cu sediul în București, ., ., ..
Admite cererea reconvențională formulată de pârâta – reclamantă S.C. „I. L. Harghita” S.A. în contradictoriu cu reclamantul - pârât B. I. și constată nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 156 încheiat la data de 01.02.2012 între părți.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2013.
Președinte, B. C. R. | ||
Grefier, C. T. |
C.T. 29 Ianuarie 2013
Red. R.B.C/15.02.2013
Tehnored. C.T./18.02.2013
4 ex/2 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1087/2013.... | Anulare act. Sentința nr. 936/2013. Judecătoria GHEORGHENI → |
|---|
