Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 427/2013. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 427/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 2332/235/2012

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 427/2013

Ședința publică de la 03 Aprilie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. S.

GREFIER: M. G. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta B. D., în contradictoriu cu pârâții S. N. și S. R. PRIN ., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că s-au depus la dosar concluzii scrise din partea reprezentantei reclamantei. (f. 40).

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.03.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamanților de a depune concluzii scrise și având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.04.2013.

INSTANȚA

Deliberând reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamanta B. D. împotriva pârâților S. N. și S. R. PRIN . - ICLOD se solicită instanței să se constate că terenul în suprafață de 1540 mp înscris în titlul de proprietate nr. 5383/143/06.08.1993, tarlaua 66 . parțial cu terenul înscris în Cartea Funciară nr.60 sub nr.top.309/1/2/2/1/1/1/1; Să se dispună dezmembrarea parcelei cu nr. top. 309/1/2/2/1/1/1/1 în suprafață de_ mp în două parcele distincte astfel: - .. nou 309/1/2/2/1/1/1/1/1 în suprafață de_ mp, rămâne pe vechi proprietari; - ..nou309/1/2/2/1/1/1/2 în suprafață de 1540 mp, se atribuie pârâtului S. N., să fie obligat pârâtul S. N. să încheie cu reclamanta contract autentic de înstrăinare pentru terenul cu nr. top. nou 309/1/2/2/1/1/1/2 în suprafață de 1540 mp iar în caz contrar prezenta hotărâre la rămânerea irevocabilă ține loc de act autentic de înstrăinare; Să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului cu nr.top. nou 309/1/2/2/1/1/1/2 în suprafață de 1540 mp, ca bun propriu, în cotă de 1/1 parte, cu titlu de cumpărare.

Pârâtul S. N. a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formaultă de reclamantă. F 21.

Celălalt pârât nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței, prin reprezentatul său legal, pentru a-și preciza poziția față de acțiunea formulată.

Din analiza probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin titlul de proprietate 5383/143/06.08.1993 a fost reconstituit dreptul de proprietate al numitei U. V. pentru suprafața totală de 2 ha,1140 mp, situat în Fundătura . face parte terenul în cauză în suprafață de 1540 mp, înscris în tarlaua 66 . class="BodyTextIndent"> Prin sentința civilă nr.1476/2008 a Judecătoriei G., rămasă definitivă și irevocabilă, au fost perfectate, în formă autentică, pe calea prestației tabulare, în mod succesiv, antecontractele de vânzare cumpărare încheiate între titulara titlului de proprietate U. V. și ceilalți cumpărători inclusiv între pârâtul S. N. și numita P. G., cu privire la terenul în suprafață de 1540 mp, tarlaua 66, . pârâtul S. N. este ultimul dobânditor al dreptului de proprietate asupra terenului mai sus menționat.

În cauză a fost întocmită o documentație tehnică topografică extrajudiciară în vederea identificării terenului la fața locului și în regim de carte funciară din care rezultă terenul în suprafață de 1540 mp înscris în titlul de proprietate precizat mai sus se identifică parțial cu terenul înscris în Cartea Funciară nr.60 sub nr.top.309/1/2/2/1/1/1/1;

Întrucât terenul din titlul de proprietate se suprapune numai parțial cu cel înscris în cartea funciară instanța va dispune dezmembrarea parcelei în două parcele distincte conform propunerii din documentația tehnică anexată.

Din actul sub semnătură privată încheiat între părți rezultă că pârâtul S. N. s-a obligat să vândă reclamantei terenul în suprafață totală de 1540 mp, astfel că instanța în temeiul art. 1073 și art. 1077 din Codul civil vechi aplicabil în cauză, raportat la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare va obliga pârâtul să încheie cu reclamanta act autentic de înstrăinare, iar în caz de refuz prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 18/1991, instanța va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului cu nr.top. nou 309/1/2/2/1/1/1/2 în suprafață de 1540 mp, ca bun propriu, în cotă de 1/1 parte, cu titlu de cumpărare.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta B. D. - CLUJ N., DOROBANȚILOR, nr. 61-63, . împotriva pârâților S. N. - .. 53, J. MARAMUREȘ și S. R. PRIN . - ICLOD, J. CLUJ și în consecință:

Constată că terenul în suprafață de 1540 mp înscris în titlul de proprietate nr. 5383/143/06.08.1993, tarlaua 66 . parțial cu terenul înscris în Cartea Funciară nr.60 sub nr.top.309/1/2/2/1/1/1/1;

Dispune dezmembrarea parcelei cu nr. top. 309/1/2/2/1/1/1/1 în suprafață de_ mp în două parcele distincte astfel:

- .. nou 309/1/2/2/1/1/1/1/1 în suprafață de_ mp, rămâne pe vechi proprietari;

- ..nou309/1/2/2/1/1/1/2 în suprafață de 1540 mp, se atribuie pârâtului S. N..

Obligă pârâtul S. N. să încheie cu reclamanta contract autentic de înstrăinare pentru terenul cu nr. top. nou 309/1/2/2/1/1/1/2 în suprafață de 1540 mp iar în caz contrar prezenta hotărâre la rămânerea irevocabilă ține loc de act autentic de înstrăinare.

Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului cu nr.top. nou 309/1/2/2/1/1/1/2 în suprafață de 1540 mp, ca bun propriu, în cotă de 1/1 parte, cu titlu de cumpărare.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 03.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. StănilăMatedan G. M.

Red.Dact. CS/CS/29.04.2013

Tipărit/MGM/09.05.2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 427/2013. Judecătoria GHERLA