Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 999/2013. Judecătoria GHERLA
Comentarii |
|
Sentința nr. 999/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 2055/235/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 999/2013
Ședința publică de la 31 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. R. V.
GREFIER: S. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamant C. T. F. CU D..ALES LA AV.M. J. C. în contradictoriu cu pârât F. G., pârât F. R., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se constată lipsa părților.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare potrivit art.104 alin.13 din HCSM nr.387/2005, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că s-a depus prin serviciul registratură în data de 17.09.2013 (filele 31-33), de către pârâtul F. G. declarație notarială a reclamantului de renunțare la judecată și drept.
Conform prevederilor art. 394 pct. 1 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că este pertinentă și utilă soluționării cauzei și, având în vedere lipsa părților de la dezbateri, care deși legal citate nu s-au prezentat în instanță pentru ași exprima poziția procesuală, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamantul C. T. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții F. G. și F. R.: pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare privind imobilul-teren, având suprafața de 500 mp, identificat în CF nr. 1249 G., nr. topo 419/1/1/29, proprietate comună a pârâților, iar în ipoteza respingerii acestui capăt de cerere să se dispună restituirea sumelor în cuantum de 15.000 euro (66.900 lei) plătiți cu ocazia perfectării contractului.
A solicitat și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că la data de 15.06.2010 între părți a intervenit contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3/2010 de către avocat L. R. D., cu privire la imobilul- teren, având suprafața de 500 mp, identificat în CF nr. 1249 G., nr. topo 419/1/1/29. A susținut că prețul a fost achitat integral de reclamant la data semnării contractului, însă pârâții au refuzat sistematic predarea terenului, refuzând să se prezinte la notar în vederea autentificării antecontractului.
Cererea a fost l timbrată cu taxă de timbru de 1139 lei și timbru judiciar de 5,30 lei.
În probațiune a depus contractul de vanzare-cumpărare, încheierea de atestare nr. 3/2010, notificare, extras CF.
Pârâții nu a depus întâmpinare, însă pârâtul F. G. a depus la data de 17.09.2013, Declarația notarială dată de reclamantul C. T. F. în data de 14.08.2013, prin care acesta a arătat că renunță la judecată și la dreptul din dosarul_ al Judecătoriei G. (f.32).
Analizând cerere de renunțare la drept, instanța arată că:
În fapt, în declarația autentificată sub nr. 1999 din data de 14.08.2013 de către notar D.-G. I. (f.32), completată cu încheierea de îndeptare eroare materială nr. 35/22.08.2013 (f.33), reclamantul C. T. F. a arătat că renunță la judecată și la drept în dosarul civil_ aflat pe rolul Judecătoriei G., precum și la cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
Având în vedere că reclamantul a arătat în declarația autentică cu numărul de mai sus, că renunță atât la judecată cât și la drept, instanța se va pronunța asupra renunțării la dreptul dedus judecății în prezentul dosar cu nr._ , deoarece această renunțare are efecte mai pregnante decît renunțarea la judecată, având în vedere că reclamantul nu mai poate introduce o nouă cerere de chemare în judecată având același obiect.
Potrivit art. 408 Noul Cod de pr. Civ. „ Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată. Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic.”
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C. T. F. în contradictoriu cu pârâții F. G. și F. R. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare privind imobilul-teren, având suprafața de 500 mp, identificat în CF nr. 1249 G., nr. topo 419/1/1/2 ( care în mod eronat a fost trecut în acțiune și în contract ca 419/1/1/29, după cum rezultă din extrasul CF și din declarația notarială), proprietate comună a pârâților și cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 453 Noul Cod pr. Civ. instanța va lua act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C. T. F., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., . la cabinet avocat M. J. C., în contradictoriu cu pârâții F. G. și F. R., ambii cu domiciliul în J. de Mijloc, nr. 215 A, . având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare privind imobilul-teren, având suprafața de 500 mp, identificat în CF nr. 1249 G., nr. topo 419/1/1/2, proprietate comună a pârâților.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată.
Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
R.-V. T. S. C.
Red./Dact/RVT/S.C.
13.11.2013/5 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 261/2013.... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 977/2013. Judecătoria GHERLA → |
---|