Plângere contravenţională. Sentința nr. 262/2013. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 262/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 2663/235/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 262/2013
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Racovița M. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de către petentul B.-O. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ- SECȚIA 7 POLIȚIE RURALĂ G., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a II-a strigare, conform art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (Hotărârea CSM nr. 387/2005), nu se prezintă niciuna din părți, însă, la dosarul cauzei (fila 14) există o cerere de judecare în lipsă din partea intimatului, astfel că judecata va continua chiar în lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-a depus la dosar (fila 29), prin serviciul registratură, o cerere de amânare a judecării cauzei din partea reprezentantului petentului, întrucât se află la Judecătoria Petroșani. Apreciind că această cerere nu este procedurală și nu se încadrează în limite legale, nefiind justificată raportat la prevederile art. 156 Cod procedură civilă, întrucât apărătorului petentului i-a mai fost acordat un termen de amânare pentru același motiv și, având în vedere că nu s-a făcut dovada motivelor temeinice ce l-au împiedicat să se prezinte la termenul de judecată de astăzi, instanta respinge cererea și va proceda la judecarea cauzei.
Instanța constata, totodată, că s-a depus la dosarul cauzei (fila 30) și procesul verbal de executare a mandatului de aducere privind pe martorul T. M. din care rezultă imposibilitatea prezentării acestuia în fața instanței pentru că ar fi plecat din țară pe o perioadă mai lungă. Raportat la mențiunile înscrise în cuprinsul procesului verbal de executare a mandatului de aducere, conform art. 188 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța apreciază că judecata poate continua și fără audierea martorului asistent.
Conform prevederilor art. 167 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că acest mijloc de probă este unul legal, pertinent, concludent și util soluționării cauzei, fiind de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și, deoarece părțile legal citate nu sunt prezente pentru a pune concluzii pe fond, rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2012, sub nr._, petentul B.-O. A., prin avocat cu împuternicire la fila 3 din dosar, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj- Secția 7 Poliție Rurală G., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 29.08.2012, exonerarea petentului de la plata amenzii în cuantum de 350 lei și înlăturarea celor 5 puncte de penalizare stabilite în sarcina sa. Plângerii i-a fost anexată copia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 29.08.2012 (fila 4).
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 02.11.2012, prin serviciul registratură al acestei instanțe, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea comunicată de către intimat (filele 12-14). Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 29.08.2012, ca fiind temeinic și legal încheiat. A arătat intimatul că: sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar, sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
A apreciat intimatul că, întrucât fapta petentului a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovada până la proba contrară, sarcina probei revenind, conform art. 1169 din Codul Civil, petiționarului și nu intimatului.
Raportat la scopul reglementării circulației pe drumurile publice, astfel cum este stabilit în cuprinsul dispozițiilor OUG nr. 195/2002, intimatul a solicitat instanței să constate că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând întotdeauna dovada până la proba contrară. Ori, petentul, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada contrară stării de fapt reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției. În consecință, măsura aplicată de către agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul-verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115- art. 118 din Codul de Procedură Civilă, OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei istoricul contravențional al petentului B.-O. A. (filele 13-14) și copia procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 29.08.2012 (fila 15), solicitând administrarea probei testimoniale cu audierea martorului T. M..
În cadrul ședinței publice din data de 13.11.2012, petentul, prin reprezentant cu împuternicire avocațială la fila 17 din dosar a depus la dosarul cauzei (filele 18-19) un înscris intitulat întregire a plângerii contravenționale, prin care a menționat că, la data de 29.08.2012, circula cu autoturismul proprietate personală din direcția Cluj spre localitatea G. și, în dreptul localității Fundătura, a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință că ar fi efectuat o manevră de depășire interzisă în zona localității Bonțida, adică în urmă cu 7-8 kilometri de locul unde a fost oprit. A arătat, însă, petentul că nu a fost de acord cu cele imputate de agentul constatator, întrucât el a circulat pe banda principală a sensului de mers Cluj-D. și nu a efectuat nicio manevră care să poată fi încadrată conform art. 45 din OUG nr. 195/2002. A precizat, totodată, petentul că agentul de poliție se afla, oricum, foarte departe de zona în care i s-a imputat că ar fi efectuat manevra de depășire și ideea că ar fi efectuat o manevră de depășire ar fi fost determinată de împrejurarea ca, pe sensul său de mers, pe așa-zisa „banda de urgență” se afla un alt autoturism care circula cu viteză foarte mică și pe lângă care el a trecut. În consecință, apreciind că nu este vinovat de cele menționate în procesul-verbal, petentul a solicitat administrarea probei testimoniale cu audierea martorului Marha Ș. care se afla în autoturism, pentru a-și dovedi nevinovăția. Întregirea plângerii contravenționale a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și art. 45 din OUG nr. 195/2002.
Prin încheierea de ședință din data de 13.11.2012, parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța a încuviințat, în probațiune, pentru petent, proba testimonială cu audierea martorului Marha Ș., mijloc de probă administrat în cadrul ședinței publice din data de 15.01.2013, depoziția sa fiind consemnată la fila 24 din dosar. Totodată, prin încheierea de ședință din data de 15.01.2013, parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța a încuviințat, în probațiune, pentru intimat, proba testimonială cu audierea martorului asistent T. M., mijloc de proba ce nu a putut fi administrat, astfel că, în cadrul ședinței publice de astăzi, 26.02.2013, conform prevederilor art. 188 alin. 3 din Codul de Procedura Civilă, instanța a dispus continuarea judecării cauzei, fără audierea martorului asistent. În sfârșit, la termenul de judecată de astăzi, 26.02.2013, conform prevederilor art. 167 din Codul de Procedură Civilă, instanța a mai încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, după care a reținut cauza în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, la data de 29.08.2012, în urma unui control realizat în trafic de către agenții de poliție din cadrul Secției 7 Poliție Rurală G., în localitatea Bonțida, pe DN1C, a fost depistat contravenientul B.-O. A. ce, în timp ce conducea autovehiculul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_, dinspre Cluj-N. spre G., a efectuat manevra de depășire a autoturismului marca Audi condus de către T. M., în zona de acțiune a indicatorului “Depășirea interzisă”. A. stare de fapt a fost consemnată în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 15), prin care petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 350 lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției constând în încălcarea dispozițiilor art. 120 lit. h din ROUG nr. 195/2002, fapta ce se sancționează conform art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002. Contravenientul a semnat procesul-verbal de contravenție, însă a făcut mențiunea că nu recunoaște depășirea, că nu a încălcat linia continuă.
Apreciind că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, petentul a înaintat prezenta plângere contravențională, solicitând anularea actului de sancționare.
În drept, potrivit art. 120 alin. 1 lit. h și i din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (HG nr. 1391/2006), este interzisă depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" și când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu său dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere. Referindu-se la nerespectarea acestui tip de obligație, art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile fapta conducătorului auto de a efectua o manevră de depășire cu nerespectarea regulilor privind depășirea. Amenda ce se aplică pentru contravenția reținuta în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG nr. 195/2002, conform cărora amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel cum este stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar clasa a II-a de sancțiuni impune că amenda să fie stabilită în cuantumul care corespunde unui număr de 4 sau 5 puncte-amendă.
Dispozițiile OUG nr. 195/2002 se întregesc cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 15) îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001, neputându-se identifica, în speță, niciunul din cauzele de nulitate prevăzute de lege. De altfel, nici petentul, în motivarea plângerii, nu a invocat vreo cauză de nulitate a procesului-verbal de contravenție, ci a alegat doar motive de temeinicie a actului de sancționare, anume o stare de fapt necorespunzătoare adevărului ce a stat la baza sancționării sale.
Raportat la faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, se va constata că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, actul de sancționare bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa, având în vedere că întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției s-a bazat pe o faptă constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, ce vizează o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, “cauza I. P.”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza „Öztürk împotriva Germanei”).
Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de „acuzație în materie penală” în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele „Salabiaku împotriva Franței” sau „Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei”.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza “I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovada contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeincia actului de constatare și sancționare a contravenției, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală. Deși a propus probe în apărarea sa, fiind administrate de către instanță atât proba testimonială cu audierea martorului Marha Ș., cât și proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, susținerile sale cu privire la inexistența faptei contravenționale nu s-au dovedit a fi întemeiate.
În acest sens, instanța reține că, din depoziția martorului Marha Ș. (fila 24), martor ce a fost de față la derularea evenimentelor, aflându-se în mașină cu petentul la data săvârșirii contravenției, reiese faptul că în zona unde s-a constatat fapta era linie continuă, ceea ce induce ideea existenței și indicatorului care interzice efectuarea manevrei de depășire, astfel cum a fost reținut de către agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal, chiar dacă acest indicator nu a fost remarcat de către martorul audiat. De altfel, acest martor, fiind doar un pasager în autovehiculul condus de către petent nu trebuia să manifeste interes pentru observarea atentă a indicatoarelor rutiere din zonă, obligație ce incumbă doar conducătorului auto. A mai arătat martorul audiat pentru petent și faptul că acesta a „trecut pe lângă o mașină cu număr de Italia”. Împrejurarea că martorul audiat, în asentimentul susținerilor petentului din cuprinsul plângerii contravenționale, a apreciat că ceea ce a făcut petentul nu este o depășire, deoarece nu s-a depășit axul drumului rămâne o considerație personală, ce nu va fi avută în vedere de către instanță, din moment ce însuși martorul a arătat că exista doar o singură bandă de circulație pe sensul de mers și a existat o manevră de trecere a vehiculului tip dubă condus de către petent pe lângă un alt autoturism.
Instanța apreciază, așadar, că situația faptică reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este una reală, din moment ce nu s-a făcut dovada contrară, dovadă de natură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat. Mai mult, situația faptică reținută de către agentul constatator este susținută și de către depoziția martorului audiat pentru petent, ce a arătat că, la locul săvârșirii contravenției, este linie continuă, o singură bandă de circulație pe sensul de mers și că s-a efectuat o manevră de „trecere” pe lângă un alt autoturism.
Instanța are în vedere, astfel, că, în contextul în care pe acel sector de drum, există o singură bandă de circulație pe sens, iar depășirea autovehiculelor este interzisă, chiar dacă modalitatea în care este construită șoseaua permite vehiculelor ce rulează cu viteză redusă să se apropie de partea dreaptă a carosabilului pentru a putea fi cu ușurință depășite și a nu impieta asupra desfășurării fluente a traficului rutier, aceasta nu înseamnă că fapta conducătorului auto care rulează cu viteză mai ridicată și intenționează să nu frâneze la întâlnirea obstacolului, anume a vehiculului ce rulează cu viteză scăzută, nu constituie depășire. Reglementând manevra de depășire, art. 45 din OUG nr. 195/2002 arată că “Depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial”. Ori, această ieșire de pe banda de circulație poate fi chiar minimă, în contextul în care, așa cum s-a arătat, modalitatea de construire a șoselei permite retragerea vehiculelor circulând cu viteză redusă puțin în afara părții carosabile, spre dreapta șoselei, deoarece fapta de a trece pe lângă acel vehicul rămâne depășire și trebuie să se efectueze conform legii. Dacă exigențele legale nu sunt respectate, se impune, așadar, sancționarea persoanei care le-a nesocotit, după cum este și cazul în speța dedusă judecății, căci, în contextul în care, pe sectorul de drum unde a fost reținută săvârșirea contravenției nu exista decât o bandă de circulație pe sens, este clar că această depășire a axului drumului s-a produs, după cum corect a reținut agentul constatator. Apare evident faptul că nu pot avea loc două mașini una pe lângă cealaltă, cu atât mai mult cu cât vehiculul condus de către petent, de altfel, un vehicul mai mare, tip dubă rula cu viteză mai ridicată- după cum a reieșit și din depoziția martorului- și, pentru a-și putea menține echilibrul, a fost necesar să păstreze o oarecare distanță laterală față de vehiculul ce rula cu viteză mai scăzută.
Cu privire la sancțiunile aplicate petentului, amenda în cuantum de 350 lei și sancțiunea complementară constând în reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile, instanța apreciază că acestea au fost corect individualizate în temeiul prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002. Raportat la acest aspect, instanța are în vedere analiza principiului proporționalității sancțiunii, ce trebuie efectuata în aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale. Trebuie observat, așadar, că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului, după cum reiese din cuprinsul art. 1 alin. 2 al acestui act normativ.
Fapta contravențională a petentului a constat, în mod concret, în efectuarea unei manevre de depășire fără a respecta dispozițiile legale cu privire la această activitate, punând, astfel, în pericol grav siguranța circulației pe drumurile publice din moment ce manevra de depășire s-a efectuat în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”. P. acțiunea sa, petentul a creat o stare de pericol pentru circulația rutieră, încălcând scopurile urmărite de legiuitor prin instituirea OUG nr. 195/2002,astfel ca sancțiunile aplicate acestuia prin procesul verbal de contravenție sunt justificate.
Pentru considerentele expuse mai sus, apreciind că sancțiunile aplicate petentului pentru fapta contravențională constând în încălcarea prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr 195/2002 au fost în mod corect aplicate și individualizate, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiată, plângerea petentului și a menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 29.08.2012 de către Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj- Post Poliție Comunal Bonțida.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petentul B.-O. A., domiciliat în localitatea L., nr. 150-A, comună Iclod, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj- Secția 7 Poliție Rurală G., cu sediul în localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj și, în consecință:
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 29.08.2012 de către Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj- Post Poliție Comunal Bonțida.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.02.2013.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Racovița M. L.
Red.D./Dact.D.
5 ex./04.03.2013
| ← Fond funciar. Sentința nr. 486/2013. Judecătoria GHERLA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 261/2013.... → |
|---|
