Somaţie de plată. Hotărâre din 28-05-2013, Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 421/211/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
ORDONANȚA CIVILĂ Nr. 648/2013
Ședința publică din data de 28 Mai 2013
Instanța formată din:
Președinte: O.-M. D.
Grefier: D. R. F.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare cât se constată lipsa părților. La apelul nominal făcut în ședință publică la a II-a strigare, conform art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (Hotărârea CSM nr. 387/2005), nu se prezintă niciuna din părți,însă, la dosarul cauzei Judecătoriei Cluj-N. (fila 5), există o cerere de judecare în lipsă din partea creditoarei, astfel că judecata va continua chiar în lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, înscris ce nu se va mai comunica debitoarei, întrucât aceasta avea posibilitatea să ia cunoștință nemijlocită de înscris de la dosarul cauzei.
Conform prevederilor art. 167 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că acest mijloc de probă este unul legal, pertinent, concludent și util soluționării cauzei, fiind de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și, deoarece părțile legal citate nu sunt prezente pentru a pune concluzii pe fond, rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată în temeiul OG nr. 5/2001, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 09.01.2013, sub nr._, reclamanta creditoare . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta debitoare ., să fie obligată debitoarea la plata sumei de 1.147,47 lei cu titlu de pretenții reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, la plata dobânzii legale calculată la data scadenței facturilor, conform uzanțelor comerciale, până la plata efectivă a datoriei, precum și la plata cheltuielilor pe care le va efectua cu prezenta procedură.
În motivarea cererii, s-a arătat că debitoarea a achiziționat bunuri de la creditoare, după cum reiese din facturile fiscale atașate acțiunii, însă, deși a semnat și a recunoscut facturile emise, efectuând chiar și o plată parțială în valoare de 500 lei, refuză în mod nejustificat achitarea debitului. În consecință, creditoarea a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de OG nr. 5/2001 și art. 379 din codul de procedură civilă cu privire la existența și cuantumul creanței.
Cu privire la dobânda legală solicitată, creditoarea a arătat că dobânda este datorată conform OG nr. 13/2011, fiind întemeiată raportat la prevederile art. 1489 din Noul Cod Civil.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 5/2001, Codul de Procedură Civilă și Codul Civil.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse, în copie, la dosarul cauzei: situația clienților . în decembrie 2012 (fila 6), factura nr._ din data de 06.09.2010 (fila 7), factura nr._ din data de 27.10.2010 (fila 8), factura nr._ din data de 08.11.2010 (fila 9), factura nr._ din data de 06.11.2010 (fila 10) și un extras ORC cuprinzând informații cu privire la societatea debitoare, la care a fost atașată dovada de plată a taxei corespunzătoare furnizării de informații (filele 21-28).
Cererea a fost legal timbrată, depunându-se la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și a timbrului judiciar în valoare de 3 lei (filele 3-4 și fila 20).
Legal citată, pârâta debitoare, prin avocat cu împuternicire la fila 32 din dosar, a depus întâmpinare (fila 33), prin care a invocat, pe cale de excepție, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., instanța competentă să se pronunțe asupra cauzei fiind Judecătoria G., din moment ce sediul debitoarei este în localitatea Bunești. Pe fondul cauzei, debitoarea a arătat că nu a achitat contravaloarea produselor pe care le-a achiziționat de la creditoare, întrucât acestea au fost de proastă calitate și au contribuit la degradarea unor produse proprii, sens în care s-a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3354/2013 din data de 19.02.2013, apreciind că nu este competentă teritorial să soluționeze acțiunea, Judecătoria Cluj-N. a declinat competența de soluționare a ordonanței de plată în favoarea Judecătoriei G., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2013 sub același nr. de dosar,_ .
În cadrul ședinței publice din data de 30.04.2013, debitoarea, prin reprezentant, a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri în probațiune, în susținerea întâmpinării, anume: copia procesului-verbal întocmit la data de 10.09.2010 de către directorul . (fila 6), copii ale unor note de recepție și constatare diferențe (fila 7) și copia situației facturilor la furnizorul . (fila 8).
La data de 22.05.2013, prin serviciul registratură al acestei instanțe, creditoarea a depus la filele 11-12 din dosar un înscris intitulat răspuns la întâmpinare, prin care s-a arătat că nu a fost informată cu privire la faptul că produsele au fost de proastă calitate, nu a fost convocată pentru a constata deficiențele indicate în cuprinsul procesului-verbal din data de 10.09.2010. Totodată, a arătat creditoarea că debitoarea a efectuat o plată voluntară în valoare de 500 lei la data de 09.05.2011, la mult timp după întocmirea procesului-verbal, plată prin care și-a recunoscut debitul pe care îl are de achitat. În sfârșit, cu privire la situația facturilor restante prezentată de către debitoare, a arătat creditoarea că, deși soldul indicat este mult mai mic, debitoarea nu a făcut nicio referire la acest aspect și nici nu a depus în probațiune dovada efectuării eventualelor plăți.
La termenul de judecată de astăzi, 28.05.2013, în temeiul art. 167 din Codul de Procedura Civilă, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, după care a reținut cauza în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că, între creditoare și debitoare, s-au desfășurat relații contractuale având ca obiect furnizarea de diverse produse, relații în temeiul cărora au fost emise facturile nr._ din data de 06.09.2010 (fila 7 din dosarul Judecătoriei Cluj-N.), nr._ din data de 27.10.2010 (fila 8 din dosarul Judecătoriei Cluj-N.), nr._ din data de 08.11.2010 (fila 9 din dosarul Judecătoriei Cluj-N.) și nr._ din data de 06.11.2010 (fila 10 din dosarul Judecătoriei Cluj-N., înscrisuri acceptate de ambele părți pe bază de semnătură.
Întrucât debitoarea nu a înțeles să-și execute prestația asumată, adică obligația de plată a sumelor integrale indicate în cuprinsul facturilor fiscale depuse la dosarul Judecătoriei Cluj-N., sume ce corespund produselor livrate de către creditoare, societatea creditoare a promovat prezenta acțiune având ca obiect emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată conform OG nr. 5/2001.
Pentru a decide cu privire la temeinicia pretențiilor deduse judecății, instanța are în vedere existența unei convenții de vânzare, în temeiul căreia creditoarea și-a asumat obligația de a livra o . produse, iar debitoarea obligația de a plăti o sumă de bani reprezentând contravaloarea acestor produse. Aceste prestații sunt de natură a ilustra un contract perfectat între părți, în sensul art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată. Mai mult, acest contract este unul comercial, întrucât, potrivit art. 7 din Codul Comercial, act normativ aplicabil convenției intervenite între părți raportat la momentul încheierii actului juridic, societățile comerciale sunt comercianți, iar art. 4 din același act normativ prevede că sunt fapte de comerț toate contractele și obligațiile asumate de către un comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă nu rezultă contrariul din cuprinsul actului, niciuna dintre aceste două excepții neputând fi reținută cu privire la convenția încheiată între părțile din prezenta cauză.
Astfel, convenția intervenită între cele două societăți contractante a fost probată, conform art. 46 din Codul Comercial, text de lege încă aplicabil în temeiul dispozițiilor art. 230 din Legea nr. 71/2011, prin prezentarea facturilor emise de către creditoare cu ocazia livrării produselor, facturi acceptate de ambele părți prin semnătură.
În drept, instanța va aprecia, așadar, asupra pretențiilor deduse judecății în conformitate cu dispozițiile OG nr. 5/2001, apreciind că sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 1 alin. 1 al acestui act normativ, creditoarea deținând o creanță certă, lichidă și exigibilă ce reprezintă obligația de plată a unei sume de bani asumată printr-un înscris însușit de părți prin semnătură și care atestă drepturile și obligațiile acestora decurgând din convenția de vânzare-cumpărare având ca obiect livrarea de produse.
Pentru emiterea unei ordonanțe de plată, trebuie îndeplinite, așadar, cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de o creanță ce reprezintă o obligație de plată a unor sume de bani, obligația să fie asumată de către debitor printr-un înscris, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.
Cu privire la existența unei obligații de plată a unor sume de bani ce incumbă debitoarei, instanța are în vedere că între părți a fost încheiată o convenție, având ca obiect vânzarea de produse, creditoarea asumându-și obligația de a livra diverse produse, iar debitoarea obligația de a plăti prețul, sumele de bani restante pentru livrarea de produse în perioada 06.09._10 fiind în cuantum de 1.147,47 lei conform situației de client depusă la fila 6 din dosarul Judecătoriei Cluj-N..
Având în vedere că, între părți, a fost încheiată o convenție, se impun a fi respectate ca atare dispozițiile art. 969 ale Codului civil din 1864, act normativ aplicabil convenției intervenite între părți raportat la data încheierii actului juridic, anume septembrie-noiembrie 2010. Potrivit dispozițiilor legale menționate “convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Astfel, din moment ce creditoarea și-a îndeplinit prestația asumată, de livrare a produselor comandate de către societatea debitoare, prestație în baza căreia a emis facturile fiscale aflate, în copie, la filele 7-10 din dosarul Judecătoriei Cluj-N. trebuia ca și debitoarea să-și îndeplinească obligația de plată a prețului aferent bunurilor de care a beneficiat. Obligația debitoarei constă, așadar, în plata sumelor de bani corespunzătoare produselor livrate de către creditoare, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către creditoare, instanța are în vedere că este vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Raportat la debitul principal solicitat, în cuantum de 1.147,47 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate de către debitoare, reclamanta creditoare și-a dovedit pretențiile în condițiile art. 1169-1170 ale Codului Civil din 1864 și ale art. 46 din Codul Comercial, texte de lege încă aplicabile în temeiul dispozițiilor art. 230 din Legea nr. 71/2011. S-a făcut dovada certitudinii, lichidității și exigibilității creanței pretinse, creanță constatată prin facturile emise de către creditoare. Aceste facturi sunt, în fapt, înscrisuri sub semnătură privată raportat la valoarea probatorie conferită de art. 46 din Codul Comercial, fiind acceptate la plată, prin semnare și, chiar prin efectuarea unei plăți parțiale de către societatea debitoare, plată probată prin extrasul de cont depus la fila 13 din dosar.
Sub aspectul caracterului cert al creanței, art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă prevede că “o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta”. Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că, în cauză, creanța creditoarei în valoare de 1.147,47 lei rezultă cu certitudine din cuprinsul facturilor prezentate de către creditoare, înscrisuri însușite de către debitoare și care fac dovada obligațiilor asumate.
Astfel, în conformitate cu art. 1169 din Codul Civil, reclamanta-creditoare a făcut dovada existenței creanței în patrimoniul său, după cum s-a reținut deja, motiv pentru care se impunea ca pârâta-debitoare să facă dovada faptului efectuării plății. Însă, societatea pârâtă, deși a invocat faptul neefectuării plății datorită proastei calități a produselor livrate de către creditoare, nu a reușit să facă dovada netemeiniciei pretențiilor formulate în cauză de către creditoare, întrucât a depus în probațiune doar înscrisuri provenind din evidențele proprii, înscrisuri ce nu pot face dovadă decât împotriva sa. Mai mult decât atât, debitoarea nu a putut dovedi maniera în care s-au purtat discuțiile între părți cu privire la deficientele constatate, deficiente de natură a justifica opoziția la efectuarea plătii. Dimpotrivă, ulterior momentului la care debitoarea a pretins constatarea proastei calități a produselor, chiar la o diferență considerabila de timp, s-a efectuat o plata parțiala către creditoare, plată probată conform extrasului de cont depus la fila 13 din dosar si poate fi interpretată ca o recunoaștere a debitului. În consecință, instanța retine ca există o creanță certa in patrimoniul creditoarei.
Sub aspectul caracterului lichid al creanței, art. 379 alin. 4 din Codul de procedura civilă prevede că “o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”. În raport de această dispoziție legală, instanța apreciază că valoarea creanței, debitul principal în sumă de 1.147,47 lei rezultă în mod neechivoc din cuprinsul facturilor fiscale neachitate de către debitoare.
Sub aspectul caracterului exigibil al creanței, o creanță devine exigibilă prin ajungerea ei la scadență, astfel încât după acest moment, creditorul poate cere imediat executarea. Prin urmare, instanța reține că obligația debitoarei de plată a facturilor fiscale emise de către creditoare au devenit scadente la data înscrisă pe fiecare dintre acestea, respectiv: 06.10.2010, 28.11.2010, 05.12.2010 și 08.12.2010, anume la 30 zile de la data livrării produselor si emiterii facturii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 6 alin. 2 din OG nr. 5/2001 și art. 969 din Codul Civil, instanța urmează a admite cererea și a emite ordonanța conținând somația de plată pentru suma de 1.147,47 lei, cu titlu de pretenții reprezentând contravaloare facturi fiscale.
Cu privire la plata dobânzii legale solicitate de către creditoare, având în vedere natura comercială a raportului contractual dintre părți, art. 43 din Codul Comercial stipulează că “datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”. Cu privire la cuantumul dobânzii legale ce se va acorda în cauză, instanța va aprecia în conformitate cu prevederile OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, act normativ ce a abrogat OG nr. 9/2000 și a prevăzut în mod expres, în cuprinsul art. 18 alin. 1 că, și până la . Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, anume data de 01.10.2011, dispozițiile art. 3 alin. 1 și 2 se aplică pentru stabilirea dobânzii în materie comercială. Ori, art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 arată că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. În consecință, instanța urmează a o obliga pe debitoare la plata dobânzii legale aferente debitului principal restant, în cuantum de 1.147,47 lei, de la data scadenței fiecărei facturi: 06.10.2010, 28.11.2010, 05.12.2010 și 08.12.2010 până la data achitării integrale și efective a debitului.
Cu privire la termenul de plată, în temeiul art. 6 alin. 3 din OG nr. 5/2001, se va fixa un termen de 20 zile de la comunicare pentru executarea obligațiilor cuprinse în dispozitivul prezentei ordonanțe.
Având în vedere soluția de admitere a acțiunii, instanța va aprecia că debitoarea este “partea care a căzut în pretenții”, motiv pentru care, în temeiul art. 274 alin. 1 și 2 din Codul de Procedură Civilă urmează a o obliga și la plata către creditoare a sumei de 66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar si contravaloarea furnizării de informații de la ORC, cheltuieli probate conform dovezilor existente la filele 3-4, 20 si 28 din dosarul Judecătoriei Cluj-N..
În sfârșit, conform art. 6 alin. 4 din OG nr. 5/2001, prezenta ordonanță se va comunica fiecărei părți, de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind emiterea ordonanței care să conțină somația de plată formulată de către creditoarea ., având Cod fiscal RO13870728, cu sediul social în localitatea Carei, .. 11, jud. Satu M. în contradictoriu cu debitoarea ., având cod fiscal RO25051425, cu sediul social în comuna Mintiu Gherlii, ., jud. Cluj și, în consecință:
Somează debitoarea să plătească creditoarei suma de 1.147,47 lei, cu titlu de pretenții reprezentând contravaloare facturi fiscale, precum și dobânda legală datorată de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale și efective a debitului.
Fixează termen de plată de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prezenta ordonanță se va comunica fiecărei părți prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Irevocabilă pentru creditoare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2013.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. F. D. R.
Red.D./Dact.D.
4 ex./03.06.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 621/2013.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 224/2013.... → |
|---|
