Contestaţie la executare. Sentința nr. 130/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 130/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 130/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 130/2015

Ședința publică din data de 10 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. M.

GREFIER: RACOVITĂ M. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea P. M. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.R., având ca obiect contestație la executare .

La cele două apeluri nominale făcute în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, din partea intimatei CNADR București întâmpinare prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei P. M., excepție pe care instanța o va respinge, având în vedere că procedura de executare silită este demarată de intimată împotriva acestei debitoare, astfel cum rezultă din dosarul de executare anexat prezentei cauze.

De asemenea se mai constată că s-a depus o întâmpinare din partea numitului P. G., înscris fără legătură cu prezenta cauză, în condițiile în care acesta nu are calitatea de parte în prezentul dosar, precum și că din partea contestatoarei s-a depus întâmpinare prin care își menține poziția procesuală formulată în cauză.

În temeiul art. 255, art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că este pertinentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul disp. art. 244 C.pr.civ., declară terminată cercetarea judecătorească, părțile legal citate nefiind prezente pentru a pune concluzii pe fond, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închisă dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 12.11.2014, timbrată cu 79 lei taxă judiciară de timbru (f. 20, 67) contestatoarea P. M. a formulat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., contestație împotriva executării silite demarată de B.E.J.M. B. M. A. L. în dosarului execuțional 890/09.10.2014, solicitând totodată și suspendarea executării până la soluționarea contestației.

În motivarea în fapt a cererii formulate, contestatoarea a arătat că a vândut autoturismul Mercedes-Benz cu nr. de înmatriculare_ numitului G. F. în data de 27.09.2011, acesta având obligația ca în termen de 30 de zile să radieze mașina și să o înscrie pe numele sau, lucru pe care nu l-a făcut. Învederează că în anul 2012 a promovat un proces prin care să-l determine pe cumpărător să plătească toate procesele verbale de contravenție si sa radieze mașina. Mai arată că numitul G. F. a vândut mașina numitului M. A. care a circulat fără rovinietă.

În drept au fost invocate prevederile art. 399-402 și art. 404 alin. (1) C. proc. civ, la care se adaugă art. 403 C. pr. civ.

În probațiune contestatoarea a depus la dosar în xerocopie înscrisuri, respectiv sentința civila nr.938/A/2013, sentința civila nr.6282/2013, certificate de înmatriculare, contract de vânzare cumpărare,procura speciala, declarație de revocare,

Intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regionala Drumuri si Poduri Cluj a depus la dosar întâmpinare (f. 92-93) prin care a solicitat respingerea contestației la executare si menținerea tuturor formelor de executare efectuate in dosarul execuțional nr. 890/2014 al B. M. B. M. A. L.. A invocat intimata lipsa calității procesuale active a contestatoarei P. M., susținând că procedura de executare silita afost demarata împotriva debitorului P. G..

În motivarea în fapt a poziției procesuale intimata a arătat, în esență, că a solicitat demararea procedurii de executare silita împotriva debitorului P. G. in temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012, prin care in sarcina contestatorului s-a reținut fapta contravenționala de a circula fără rovinieta valabila. Învederează și că în conformitate cu dispozițiile art.8 alin.3 din O.G. nr. 15/2002, prin procesul verbal menționat, debitorul a fost obligat, pe lângă amenda contravenționala si la plata unui tarif de despăgubire in valoare 28 Euro, suma care potrivit prevederilor aceluiași act normativ trebuia achitata in contul său, revenind ca venit extrabugetar acesteia. Mai arată și că în cazul de față debitorul nu a înțeles să uzeze de calea de atac prevăzută de lege împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, astfel ca actul constatator emis pe numele sau constituie titlu executoriu potrivit art.37 din OG. nr. 2/2001.

În drept au fost invocate disp. art.711 si urm. C.pr.civ., O.G. nr.2/2001, O.G. nr.15/2002.

Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri. S-a comunicat de asemenea de către B. M. B. M. A. L. copia dosarului execuțional nr. 890/2014

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În fapt, împotriva contestatoarei a fost demarată procedura de executare silită în dosarul execuțional nr. 890/2014 al B. M. B. M. A. L. pentru urmărirea sumei de 56 euro, reprezentând contravaloare tarif de despăgubire, stabilit în baza art. 8, al. 3 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012 și respectiv . nr._/10.04.2012 (f. 28-31). Prin somația emisă la data de 27.10.2014 în dosar execuțional (f. 41) contestatoarea a fost somată să plătească suma de 56 euro și 113,90 lei cheltuieli de executare silită în termen de 1 zi de la primirea somației.

Împotriva executări silite astfel demarate, contestatoarea a formulat prezenta contestație la executare, solicitând totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea pe fond a contestației .

Analizând cererea de suspendare a executării silite, instanța reține că potrivit disp. art. 718, al. 1 C.pr.civ., „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.”, iar conform al. 2 al aceluiași articol “pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației

Din analiza textului de lege invocat rezultă că pentru admiterea unei cereri de suspendare a executării silite se cer a fi îndeplinite două condiții cu caracter procedural, și anume: condiția plății unei cauțiuni și existența pe rolul instanței a unei contestații la executare în curs de soluționare.

Instanța va reține că atât prima condiție - respectiv existența unei contestații la executare, cât și cea de a doua - referitoare la consemnarea cauțiunii sunt realizate, la fila 68 din dosar regăsindu-se depusă, în original, recipisa de consemnare la CEC a sumei de 36,16 lei.

Constatând îndeplinite condițiile de procedură, instanța va analiza aparența dreptului contestatoarei raportat la motivele invocate, precum și dacă, prin continuarea actelor de executare silită s-ar cauza anumite prejudicii. Necesitatea analizării acestor condiții rezultă din exprimarea art. 718, al. 1 C.pr.civ. conform căruia „…instanța… poate să dispună suspendarea executării” raportat la condiția generală de admisibilitate a oricărei acțiunii, afirmarea unui drept.

Instanța mai reține că față de cerința ca titlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt în vederea realizării drepturilor creditorilor, măsura suspendării executării silite are caracter excepțional, putând fi dispusă numai în cazuri temeinic justificate, în condițiile în care debitorul obligației face dovada că prin continuarea acestora i s-ar crea grave prejudicii care ar fi greu sau imposibil de reparat în viitor .

În cauza de față, instanța reține că împrejurarea că la baza executării silite stau două procese verbale de contravenție, înscrisuri cărora legea le recunoaște calitatea de titlu executoriu, conform art. 37 din OG nr. 2/2001, face ca aparența dreptului să opereze în favoarea intimatei.

De asemenea, față de motivele invocate în susținerea cererii de suspendare a executării, motive identice cu cele invocate în contestația la executare - în condițiile în care intimata are drepturile consacrate prin titluri executorii, instanța apreciază că nu s-a făcut de către contestatoare dovada urgenței sau a unui prejudiciu care l-ar suferi care să justifice măsura extraordinară a suspendării executării, eventualele impedimente la executare urmând a se analiza în cadrul contestației la executare.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, instanța constată că cererea de suspendare a executării silite este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește contestația la executare formulată, instanța constată că în speță contestatoarea nu formulează critici la adresa actelor de executare demarate împotriva sa, ci contestă titlurile executorii ce stau la baza acesteia, afirmând în esență că nu se impune urmărirea sa întrucât a înstrăinat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, astfel că obligația de plată a rovinietei aparține cumpărătorului.

Sub acest aspect, instanța reține că potrivit disp. art. 712, al. 2 C.pr.civ., „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”

Din interpretarea acestui text legal rezultă că pentru admisibilitatea unei astfel de contestații la executare este necesar a fi întrunite în mod cumulativ două condiții: titlul contestat să nu fie o hotărâre judecătorească și pentru contestarea acestuia să nu existe o altă procedură prevăzută de lege.

În ceea ce privește prima dintre aceste condiții, instanța constată că aceasta este îndeplinită, titlurile executorii contestate nefiind hotărâri judecătorești, ci două procese verbale de contravenție, cărora li se recunoaște caracterul de titlu executoriu, potrivit disp. art. 37 din OG nr. 2/2001.

Referitor la cea de-a doua condiție de admisibilitate, respectiv inexistența unei alte proceduri prevăzute de lege pentru contestarea titlului executoriu, instanța constată că aceasta nu este îndeplinită, prin art. 31 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, consacrându-se o cale specială de contestare a proceselor verbale de contravenție, respectiv plângerea contravențională, cale de atac în cadrul căreia contestatoarea putea invoca toate aspectele învederate în cuprinsul prezentei cereri.

Prin urmare, având în vedere că împotriva titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de contravenție exista calea de atac a plângerii contravenționale în cadrul căreia contestatoarea putea invoca motivele arătate, cale de atac de care însă aceasta nu a uzat, reținând că raportat disp. art. 712 al. 2 C. pr. civ., apărările pe fond formulate împotriva titlurilor executorii sunt inadmisibile în cadrul prezentei contestații, în temeiul disp. art. 711 și urm. C.pr.civ., instanța va respinge și contestația la executare formulată, potrivit dispozitivului prezentei.

În baza art. 453 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de contestatoarea P. M.- CNP_, cu domiciliul în G., ..55, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regionala Drumuri și Poduri Cluj cu sediul în Cluj-N., . jud. Cluj, având ca obiect suspendare executare silită.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. M.- CNP_, cu domiciliul în G., ..55, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regionala Drumuri și Poduri Cluj cu sediul în Cluj-N., . jud. Cluj.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

N. M. R. M. L.

Red./Dact/MM/LMR.

30.03.2015/4 ex./2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 130/2015. Judecătoria GHERLA