Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 159/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 159/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 159/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 159/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: F. S.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții C. A., C. I. M. împotriva pârâtilor T. V., I. M., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții lipsă av. P. Imola in substituirea av. P. F., lipsă pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentanta reclamanților depune la dosar interogatoriul pregătit pârâților solicitând aplicarea art. 358 cod proc. civilă. Arata ca nu mai are alte probe de propus in cauză, solicitând cuvântul pe fond.
Nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea civilă formulată la data de 19.05.2014 de reclamanții C. A. și soția C. I.–M. împotriva pârâților T. V. și I. M. se solicită instanței să se constate că din masa succesorală rămasă după defunct T. M. decedată la data de 28.10.1992, face parte și terenul în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula ., tarlaua 10, ., înscris în Titlu de proprietate nr. 3179/1877 din data de 25.01.2007 și care revine pârâților T. V. și I. M. în calitate de fiu și fiică; să se dispună ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula ., tarlaua 10, ., înscris în Titlu de proprietate nr. 3179/1877 din data de 25.01.2007, prin atribuirea în natură pârâtului T. V. în cotă de 1/1 parte, fără plată de sultă; să fie obligat pârâtul T. V. să încheie cu reclamanții C. A. și soția C. I.–M. contract autentic de înstrăinare pentru imobilul teren în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula ., tarlaua 10, ., înscris în Titlu de proprietate nr. 3179/1877 din data de 25.01.2007, iar în caz contrar prezenta hotărâre la rămânerea irevocabilă ține loc de act autentic de vânzare cumpărare;
Prezentei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă.
În temeiul art.194-197 din noul cod de procedură civilă s-au parcurs etapele de regularizare și comunicare a cererii de chemare în judecată; în această etapă, pârâții nu au depus întâmpinare, sau alt înscris prin care să-și precizeze poziția față de acțiunea reclamanților.
Conform art.237 cod procedură civilă, instanța a trecut la etapa cercetării procesului, cu termen, azi, în cadrul căruia reclamanții prin reprezentantul ales a arătat că își susține cererea așa cum a fost formulată.
Din analiza actelor depuse în probațiune instanța reține următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. 3179/1877 emis în data de 25.01.2007, a fost reconstituit dreptul de proprietate al defunctei T. M. decedată în 28.10.1992, în suprafață totală de 1 ha, 4800 mp, extravilan în comuna B., . face parte și terenul în cauză în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula ., tarlaua 10, ..
Din certificatul de moștenitor nr.141/1999 eliberat de notarul public G. F., rezultă că întreaga masă succesorală rămasă după defunctă a revenit moștenitorilor săi legali, pârâții, ca fii în cote părți egale.
Din această masă succesorală mai face parte și terenul înscris titlul de proprietate nr. 3179/1877 emis în data de 25.01.2007, în suprafață totală de 1 ha, 4800 mp, extravilan în comuna B., . este inclus și terenul în cauză, în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula ., tarlaua 10, ..
În temeiul art.669-670 cod civil nou, va dispune ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula ., tarlaua 10, ., înscris în Titlu de proprietate nr. 3179/1877 din data de 25.01.2007, prin atribuirea în natură pârâtului T. V. în cotă de 1/1 parte, fără plată de sultă.
Din actul sub semnătură privată încheiat între părți la data de 27.02.2006 rezultă că pârâtul T. V., a promis vânzarea cumpărarea în favoarea reclamanților a terenului în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula, ., tarlaua 10, . în Titlu de proprietate nr.3179/1877 emis în data de 25.01.2007, în schimbul uni preț plătit în întregime la data semnării contractului; acest act nu a fost perfectat în formă autentică până în prezent, așa cum prevăd dispozițiile legale în caz de imobile, motiv pentru care reclamanții au solicitat, pe această cale a executării silite a promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, să fie obligat pârâtul, T. V., căruia i-a revenit în urma partajului, acest imobil, să semneze reclamanților, act autentic de înstrăinare prin vânzare cumpărare.
Pentru aceste motive, instanța, la cererea reclamanților, care și-au îndeplinit obligațiile asumate de a plăti prețul și a prelua în posesie bunul promis spre vânzare cumpărare, constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1073 și art. 1077 din Codul civil vechi, art.22-24 din decretul lege nr.115/138, legea nr.247/2005, astfel că va obliga pârâtul T. V. să încheie cu reclamanții contract autentic de înstrăinare pentru terenul în suprafață 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula, ., tarlaua 10, . în Titlu de proprietate nr.3179/1877 emis în data de 25.01.2007, iar în caz contrar prezenta hotărâre la rămânerea irevocabilă ține loc de act autentic de vânzare cumpărare;
Raportat la aceste considerente, instanța va admite acțiunea reclamanților împotriva pârâților, așa cum a fost formulată;
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții C. A. și soția C. I.–M. ambii domiciliați în mun. Cluj-N., ., nr.7E, jud.Cluj, împotriva pârâților: T. V. domiciliat în municipiul Cluj-N., ., . și I. M. domiciliată în municipiul Cluj-N., ., . și în consecință:
Constată că din masa succesorală rămasă după defunct T. M. decedată la data de 28.10.1992, face parte și terenul în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula ., tarlaua 10, ., înscris în Titlu de proprietate nr. 3179/1877 din data de 25.01.2007 și care revine pârâților T. V. și I. M. în calitate de fiu și fiică.
Dispune ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula ., tarlaua 10, ., înscris în Titlu de proprietate nr. 3179/1877 din data de 25.01.2007, prin atribuirea în natură pârâtului T. V. în cotă de 1/1 parte, fără plată de sultă.
Obligă pârâtul T. V. să încheie cu reclamanții C. A. și soția C. I.–M. contract autentic de înstrăinare pentru imobilul teren în suprafață de 2700 mp. situat în extravilanul satului Giula ., tarlaua 10, ., înscris în Titlu de proprietate nr. 3179/1877 din data de 25.01.2007, iar în caz contrar prezenta hotărâre la rămânerea irevocabilă ține loc de act autentic de vânzare cumpărare;
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecători G..
Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. S. M. M.
Red.Dact.F.S./6ex.
22 martie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 132/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 148/2015.... → |
|---|








