Plângere contravenţională. Sentința nr. 190/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 190/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 2733/235/2013

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL C.

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 190/2015

Ședința publică de la 24 Februarie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: N. M.

GREFIER: R. M. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul Ș. I., în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI C., A. R. ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, M. I. BUREAU OF IRELAND prin mandatar BAAR București, I. V., având ca obiect plângere contravenționala .

La primul apel nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că s-au depus la dosar concluzii scrise din partea petentului, după care

Instanța constată că prezenta cauza s-a judecat în fond la termenul din 10.02.2015, concluziile petentului prezent, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, fiind amânată pronunțarea hotărârii pentru data de azi, pentru a da posibilitatea părților lipsă să depună concluzii scrise, când în aceiași compunere a hotărât următoarele,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 29.08.2013, ulterior extinsă (f.49-50 ), timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f.4) petentul Ș. I. în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI C., M. INSURER"S BUREU OF IRELAND PRIN MANDATAR BIROUL ASIGURĂTORILOR DIN ROMÂNIA, A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, I. V. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/16.08.2013, a înștiințării de plată, anularea măsurii reținerii permisului de conducere, precum și restituirea amenzii de 240 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a plângerii formulate petentul a arătat că prin procesul verbal menționat a fost sancționat cu amendă în valoare de 480 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile, pentru motivul că, în data de 16.08.2013, ora 12,35, la locul DN1C intersecție cu . de conducea autotractorul marca DAF cu numărul_ cu semiremorca Renderes cu nr._ pe . intersecția cu DN1C, nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire", pătrunzând în intersecția fără a acorda prioritate autoturismului marca VW Golf cu nr. 98MN 3140 care ar fi circulat regulamentar pe DN1 C intrând în coliziune cu acesta.

A apreciat petentul că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât nu este indicat locul săvârșirii pretinsei contravenții, neindicându-se în procesul verbal nici măcar localitatea unde s-ar fi comis pretinsa contravenție. De asemenea, arată că acesta nu conține o descriere concretă a faptei săvârșite, inclusiv prin arătarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității acesteia, așa cum pretind dispozițiile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001. Susține și că nici sub aspectul încadrării juridice a faptei și a sancțiunii procesul-verbal nu este legal, în condițiile în care se menționează: art. 57/2 OUG195/02R și art. 101/3/a OUG 195/02R, articole ce fac parte din OUG nr. 195/2002, iar nu dinregulament. Mai arată că în procesul—verbal s-a menționat inițial reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, iar ulterior s-a modificat în 60 de zile, situație, în care acea modificare în 60 de zile, nu poate fi luată în considerare, nefiind semnată și însușită de el și de agentul constatator, în atare situație existând un alt motiv de nulitate a procesului-verbal prin neindividualizarea corectă a sancțiunii reținerii permisului de conducere.

Mai arată petentul și că în cauza nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa. Astfel, menționează că este angajat ca și șofer al unei societăți comerciale care efectuează transporturi, iar la data de 16.08.2013, în jurul orei 12,35, se deplasa în localitatea G., iar la intersecția cu DN1C a oprit pentru a acorda prioritate autoturismelor care veneau din cele două părți. Precizează că dinspre C.-N. a constatat că venea autoturismul marca VW Golf menționat în procesul-verbal care a semnalizat dreapta, și a început manevra de a vira spre dreapta spre . care, văzând această manifestare neechivocă de a intra pe . acelui autoturism, a ieșit de pe aceeași stradă, iar în momentul în care am ajuns pe partea dreaptă a direcției de mers G.-C.-N., remorca sa a fost lovită în partea stânga spate de autoturismul VW Golf care a pătruns fără nici o îndreptățire pe partea sa de mers.

În aceste condiții, solicită petentul a se aprecia că nu el era cel care nu a acordat prioritate, iar lovirea autoturismului VW Golf s-a datorat încălcării de către șoferul acelui autoturism a regulilor privind circulația pe drumurile publice și a obligației de a semnaliza schimbarea direcției de mers, atât prin faptul că a semnalizat și a manifestat intenția de schimbare a direcției de mers spre dreapta, după care nici măcar nu a mai semnalizat intenția de a continua drumul de DN1C, cât și prin faptul că a intrat pe sensul opus al direcției sale de mers, acroșând remorca. După aceasta au fost anunțate organele de poliție, care s-au deplasat la fața locului, însă în loc să se constate culpa conducătorului VW Golf, s-a constatat în mod greșit culpa sa.

Solicită petentul a se ține seama de jurisprudența CEDO și prezumția de nevinovăție.

În drept au fost invocate disp. art. 1, art. 15, art. 16, art. 17, art. 19, art. 21, art. 25, art. 26, art. 31, art. 32, art.33, art.34 din O.G. nr. 2/2001.

În probațiune au fost depuse în xerocopie înscrisuri, respectiv procesul-verbal de contravenție contestat, cartea de identitate, dovada de circulație provizorie, dovada achitării amenzii de 240 lei.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI C. a depus întâmpinare (f. 15-17) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea în fapt a poziției procesuale, intimatul a arătat, în esență, că, sub aspectul legalității, că procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei, susține că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ.

În drept, au fost invocate prev. art. 205-206, art. 223 alin. 3, art. 249 și art. 315 alin. 1 din Cod pr. civ., dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 și cele ale O.G. nr. 2/2001.

Nu au fost depuse înscrisuri în probațiune

Petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f. 21) prin care a solicitat respingerea ca nefondate a apărărilor formulate de intimat reiterând motivele deja invocate prin plângerea contravențională formulată.

În termenul de pronunțare acordat, petentul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea plângerii pentru motivele deja învederate.

Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat martorul M. S. I..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._/16.08.2013 întocmit de ag. Fârtan P. din cadrul I. C.-Poliția Mun. G., petentul Ș. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 480 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile, în temeiul disp. art. 57, al. 2 din OUG 195/2002 raportat la art. 101, al. 3, lit. a din OUG nr. 195/2002, reținându-se că la aceeași dată, ora 12:35, a condus autotractorul marca DAF cu numărul_ cu semiremorca Renderes cu nr._ pe . la intersecția cu DN1C, nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire", pătrunzând în intersecție fără a acorda prioritate autoturismului marca VW Golf cu nr. 98MN3140 care circula regulamentar pe DN1C, intrând în coliziune cu acesta.

Procesul verbal contestat a fost semnat de petent la rubrica obiecțiuni consemnându-se că „ nu am observat autoturismul așa aproape”.

Împotriva procesului verbal de contravenție, în termenul legal prevăzut de art.31 din O.G. nr.2/2001, respectiv la data de 29.08.2013, petentul a formulat plângere contravențională.

În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolului 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, neputând a fi identificată nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor articolului 16 și 17 din OG nr.2/2001 care să fi cauzat contravenientului o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

În ceea ce privește susținerile petentului în sensul încălcării prevederilor legale privind menționarea locului săvârșirii contravenției, instanța reține că o asemenea încălcare nu a avut loc, în procesul verbal contestat menționându-se la rubrica corespunzătoare că a fost încheiat în loc. G., arătându-se în mod expres că fapta a fost săvârșită pe DN1C la intersecția cu . fiind suficiente pentru a se putea realiza o corectă identificare a localității în care s-a petrecut evenimentul rutier.

În ceea ce privește susținerile petentului în sensul indicării în procesul verbal a unui act normativ eronat, instanța reține că o asemenea eroare nu s-a strecurat, la rubrica aferentă din procesul verbal contestat arătându-se în mod expres că fapta săvârșită este prevăzută art. 57, al. 2 din OUG 195/2002R raportat la art. 101, al. 3, lit. a din OUG nr. 195/2002R, iar nu de articolele respective din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, menționarea literei R după actul normativ semnificând varianta republicată a ordonanței de urgență, iar nu a dispozițiilor din Regulament.

Nici argumentele petentului referitoare la menționarea că reținerea permisului de conducere s-a dispus inițial pe o perioadă de 30 de zile, iar ulterior s-a modificat în 60 de zile nu sunt de natură a duce la nulitatea procesului-verbal, fiind evident vorba de o simplă eroare materială, corectată de agentul constatator la momentul redactării procesului verbal.

Prin urmare, față de considerentele mai sus expuse, instanța constată că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și a art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2013 bucurându-se în continuarea de prezumția de legalitate.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține că potrivit art. 57 al. 2 din OUG nr. 195/2002 ” La intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier.”, iar conform art. 101, al. 3, lit. a din OUG nr. 195/2002, Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;”

Cu privire la starea de fapt reținută de intimat în cuprinsul procesului verbal contestat, instanța constată, pe baza probelor administrate în cauză, că aceasta corespunde realității, în sensul ca petentul, la data și la ora menționată, a condus autotractorul marca DAF cu numărul_ cu semiremorca Renderes cu nr._ pe . intersecția cu DN1C, nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire", pătrunzând în intersecția fără a acorda prioritate autoturismului marca VW Golf cu nr. 98MN3140 care circula regulamentar pe DN1C,intrând în coliziune cu acesta.

La reținerea acestei stări de fapt, instanța a avut în vedere atât procesul verbal de contravenție întocmit la data de 16.08.2013, semnat fără obiecțiuni de petent și cu mențiunea că nu a observat celălalt autoturism, precum și declarațiile date de cei doi conducători auto în fața agentului constatator la data de 16.08.2013, depuse la dosar, filele 58-59, ce relevă aceiași stare de fapt.

În ceea ce privește depoziția martorului M. S. I. audiat de instanță ce a declarat, în esență, că la data de 16 august 2013 se afla în autoturismul condus de petent, iar la ieșire din G. spre C. a observat că dinspre C. venea un autovehicul care inițial a semnalizat dreapta, urmând a intra în localitatea G., dar că nu a efectuat efectiv această manevră, ci s-a deplasat înainte spre D. și a intrat în axa din spate a tirului condus de petent, instanța o va înlătura în totalitate, ca nesinceră, aceasta venind în totală contradicție cu cele consemnate personal de petent în declarația dată în fața agentului de poliție la 16.08.2013 și cu mențiunile din procesul verbal prin care își recunoaște vinovăția în producerea evenimentului rutier. Nu în ultimul rând instanța a avut în vedere la stabilirea caracterului nesincer al acestei depoziții și împrejurarea că în aceiași declarație dată în fața agentului constatator, petentul a arătat în mod expres că era singur în autovehicul, ceea ce vine în totală contradicție cu afirmațiile martorului date în fața instanței .

Prin urmare, față de cele mai sus reținute, reținând că prin probele solicitate a se administra petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare, reținând că procesul verbal de contravenție se coroborează cu cele declarate de cei doi conducători auto în fața agentului constatator, precum și faptul că petentul a semnat procesul verbal fără obiecțiuni și cu mențiunea expresă că nu a observat celălalt autoturism- ceea ce echivalează cu o recunoaștere a contravenției săvârșite, văzând că în fața instanței de judecată nu a depus probe care să justifice revenirea asupra poziției de recunoaștere de la momentul încheierii procesului verbal, instanța constată că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția relativă de legalitate și adevăr de care se bucură procesul verbal, astfel că va reține temeinicia actului constatator sub aspectul săvârșirii faptei contravenționale.

În consecință, instanța constată caracterul întemeiat al procesului-verbal de contravenție, sub aspectul faptei petentului de a nu respecta semnificația indicatorului „Oprire", amplasat în intersecția dintre . din G., de a nu acorda prioritate autoturismului marca VW Golf cu nr. 98MN3140 care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta, motiv pentru care se reține că sancționarea petentului s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale, fapta acestuia întrunind elementele contravenției reglementate de art. 101, al. 3, lit. a din OUG nr. 195/2002.

În consecință, față de cele anterior expuse, față de evidența dovezilor clare și lipsite de echivoc depuse la dosar, instanța va reține temeinicia actului constatator sub aspectul reținerii săvârșirii faptei contravenționale de către petent.

Cât privește sancțiunea aplicată petentului, instanța reține că potrivit art.21 din OG nr.2/2001, aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei concret săvârșite, instanța constată că amenda în cuantum de 480 lei reprezentând minimul aferent clasei a III-a de sancțiuni (6 puncte amendă) și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, ce se aplică de drept, reprezintă o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al faptei având în vedere urmările acesteia, respectiv producerea unui accident rutier. De asemenea, instanța va lua în considerare și faptul că petentul nu a făcut dovada unor împrejurări de natură a atenua răspunderea contravențională.

Față de aceste aspecte, instanța constată că sancțiunile aplicate au fost corect individualizate, iar acestea sunt adecvate în raport de criteriile prevăzute de art.21 din OG nr.2/2001.

Prin urmare, pentru toate considerente de fapt si de drept mai sus expuse, instanța va respinge plângerea contravențională formulată în integralitatea sa și va menține ca legal și temeinic întocmit procesul verbal de contravenție . nr._/16.08.2013.

Fără cheltuieli de judecată, petentul nefiind îndreptățit față de măsura dispusă în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională extinsă, formulată de către petentul Ș. I., CNP_, domiciliat în com. Tureni, ., jud. C. în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI C., CUI_, cu sediul în C.-N., ., jud. C., M. INSURER"S BUREU OF IRELAND PRIN MANDATAR BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, .. 40-40 bis, etaj 6, A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, cu sediul în C.-N., .-22, jud. C. și I. V., CNP_, domiciliat în com. Șieu Magheruș, ., jud. Bistrița Năsăud și pe cale de consecință:

Menține ca legal și temeinic întocmit procesul verbal de contravenție . nr._/16.08.2013.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. N. L. M. R.

Red/dact/.MM./RML/7ex./.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 190/2015. Judecătoria GHERLA