Validare poprire. Sentința nr. 181/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 181/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 181/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 181/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: N. M.
GREFIER: R. M. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de creditoarea . SA în contradictoriu cu debitorul K. I. și terț poprit ., terț poprit N. S. P. ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU ., având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă debitorul K. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciu registratură, un înscris din partea Cabinetului Individual de insolvență N. S. P. și un înscris din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj.
Se procedează la identificarea debitorului pe baza CI . nr._ cu CNP_.
Debitorul arată că în prezent este angajat și se obligă să achite ratele, mai are 30 de rate, iar din luna martie va plăti câte 3 rate / lună. Arată că nu are alte cereri sau probe.
În temeiul art. 167 C. p. civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse în probațiune, considerând proba pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat în cauză, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Debitorul lasă la aprecierea instanței soluția privind cererea formulată de către creditoare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2014, creditoarea . SA a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu debitorul K. I. și terțul poprit . să dispună validarea popririi pentru suma de 7400.35 lei, suma ce reprezintă debit si cheltuieli de executare (suma ce va fi actualizata de către executorul judecătoresc conform prevederilor legale si clauzelor contractuale până la data efectuării plății, precum și amendarea terțului poprit . care cu rea credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi;
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că la data de 23.09.2010 intre S.C. T. C. IFN S.A. in calitate de creditor si din K. I. in calitate de împrumutat s-a încheiat contractul de credit nr. 287360A, prin care a acordat împrumutatului un credit pentru finanțarea nevoilor personale nenominalizate ale acestuia, în valoare totală de 1822.56 euro, cuprinzând capital, dobânda si taxa de analiza. Întrucât împrumutatul nu si-a executat de bunăvoie obligația de plata asumata prin contract, conform scadențarului anexat, in baza titlului executoriu menționat a procedat, in temeiul art. 3711 C.pr.civ., la executarea silita împotriva debitorului prin intermediul B. V. A. L.. Susține că executorul a trimis adresa de înființare a popririi către societate la care debitorul figurează ca și salariat, însă aceasta nu a dat curs cererii formulate.
În drept au fost invocate disp. art. 3711 și urm., art.409, art. 452-460 C.pr.civ.
În probațiune au fost depuse, în xerocopie, înscrisuri, respectiv contract de credit pentru nevoi personale nr. 287360A/23.09.2010, adresa de înființare a popririi emisa in data de 27.06.2014 de către executorul judecătoresc; dovada de comunicare, încheierea de încuviințare a executării silite dată de Judecătoria G. in dosarul_, adresa primita de B. V. de la CASA NAȚIONALA DE PENSII PUBLICE prin care se confirma calitatea de angajat al debitorului la terțul poprit.
Debitorul și terțul poprit nu au depus la dosar întâmpinare.
Prezent la termenul de judecată din data de 13.01.2015 debitorul K. I. a arătat că nu a fost angajat direct al ., ci la o firmă de pază.
Întrucât față de terțul poprit . s-a demarat procedura prev. de Legea nr. 85/2006 (f. 28-29), în cauză s-a dispus citarea terțului poprit prin lichidator judiciar – Cabinet de insolvență N. S. P., care la solicitarea instanței a emis adresa nr. 53/06.02.2015 (f. 46) din care rezultă de debitorul K. I. nu a fost angajatul societății în perioada ianuarie-decembrie 2014, ci în perioada 01.08._13.
Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin încheierea civilă nr. 375/2012 a Judecătoriei G., s-a admis cererea formulată de petentul B. V. A. L. și s-a încuviințat, la cererea creditoarei . SA, executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. 287360A/23.09.2010, împotriva debitorului K. I.
În exercitarea atribuțiilor specifice, la data de 27.06.2014, executorul judecătoresc a emis către . o adresă de înființare a popririi în cotă de 1/3 din venitul net lunar pe care societatea îl datora debitorului K. I., până la încasarea sumei de 7400,35 lei, adresă recepționată de societate la data de 01.07.2014 (f. 11)
Întrucât terțul poprit nu a comunicat înființarea popririi și nici nu a consemnat sumele de bani la dispoziția creditoarei, conform art. 456 C.pr.civ., aceasta, în temeiul disp. art. 452-460 C.pr.civ a solicitat instanței emiterea unei hotărâri de validare a popririi.
În drept, instanța reține că potrivit disp. art. 460 C.pr.civ., ”dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi,... creditorul..., în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, ”... dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.”
Din analiza textelor legale invocate rezultă că o condiție esențială pentru ca o cerere de validare a popririi să poată fi admisă este ca între debitor și terțul poprit să existe raporturi juridice la data soluționării cererii de validare a popririi, raporturi în baza cărora terțul poprit să îi datoreze debitorului, în prezent sau în viitor, pe baza unor raporturi juridice existente, anumite sume de bani. Ori, în cauza de față instanța constată că, potrivit adresei nr. 53/06.02.2015 emise de Cabinetul de insolvență N. S. P., între debitorul K. I. și terțul poprit nu mai există nici un fel de raporturi de muncă, încă din 05.11.2013, astfel că nu se poate reține că în prezent sau măcar la momentul recepționării adresei de înființare a popririi, terțul poprit i-ar fi datorat debitorului anumite sume de bani.
Prin urmare, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru validarea popririi, deoarece terțul poprit nu îi mai datorează debitorului nici o sumă de bani, între aceștia raporturile juridice încetând.
În concluzie, văzând dispozițiile art.460 C.pr.civ. instanța va respinge ca nefondată cererea formulată de creditoare și va desființa măsura popririi instituită de B. V. A. L. asupra veniturilor salariale datorate debitorului K. I. de către terțul poprit .
În temeiul art. 274 C. pr. civ. și a principiului disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea . SA cu sediul în București, ., nr. 8-12, etaj 2, sector 1, J40/_/2003, CUI RO15901855 în contradictoriu cu debitorul K. I.- CNP_, domiciliat în ., jud. Cluj și terțul poprit ., CUI_, cu sediul în ., jud. Cluj, citată în cauză prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ N. S. P., cu sediul în Cluj-N., ., .
Desființează măsura popririi instituită de B. V. A. L. asupra veniturilor salariale datorate debitorului K. I. de către terțul poprit ..
Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. M. R. M. L.
Red.N.M.//5 ex./Com. 3 ex.- . SA, K. I., .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 178/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 192/2015. Judecătoria... → |
|---|








