Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6858/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 6858/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 13639/236/2011

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.6858

Ședința publică de la 02.10.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. I.

Grefier: N. G.-M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. M. G. și pe pârât U. S., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 25.09.2013, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, reținând următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2011 sub nr._ reclamantul B. G. a chemat în judecată pe pârâtul U. S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate săvârșită vânzarea cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafața de 5900 mp situat pe raza comunei Gogoșari, jud. G., aflat în tarlaua 46, . N - A. M., E- DE, S- R. I. și la V- DE înscris în Titlul de proprietate nr._/26.03.2009

În fapt, reclamantul a arătat că printr-un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 12.08.2010 pârâtul s-a obligat să-i vândă terenul arabil extravilan în suprafața de

de 5900 mp situat pe raza comunei Gogoșari, jud. G., aflat în tarlaua 46, . N - A. M., E- DE, S- R. I. și la V- DE înscris în Titlul de proprietate nr._/26.03.2009

Prețul terenului stabilit prin antecontractul de vânzare cumpărare a fost achitat integral la data semnării în prezența unui martor.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art 111 C.proc.civ

În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu acte, interogatoriul și martori.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: înscrisul sub semnătură privată intitulat’’ antecontract de vânzare cumpărare’’, TP nr._/2009, certificat de sarcini, certificat fiscal, acte de stare civilă.

A fost administrată proba testimonială, cu înscrisuri, expertiză

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată și urmează a fi admisă pentru motivele ce vor fi expuse.

Astfel, instanța reține că printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „ antecontract de vânzare cumpărare „ pârâtul s-a obligat să-i vândă reclamantului terenul arabil extravilan în suprafață de 5900 mp situat pe raza comunei Gogoșari, jud. G., aflat în tarlaua 46, . N - A. M., E- DE, S- R. I. și la V- DE înscris în Titlul de proprietate nr._/26.03.2009

În baza art. 1073 C.civ.: „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.

Conform unei jurisprudențe constante textul legal menționat permite instanței de judecată ca ori de câte ori debitorii (pârâții) nu își execută obligația asumată, să suplinească voința acestora, în sensul de a pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, ca fiind cel mai eficient mijloc de reparare în natură al prejudiciului încercat de creditor (reclamant).

Mai reține, instanța că, convenția părților îndeplinește condițiile de fond cu privire la capacitate, consimțământ, obiect și cauză.

Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 111 C.pr.civ., art. 1073 C.civ., instanța va admite cererea și, pe cale de consecință va constata săvârșită vânzarea cumpărarea terenului în suprafața de 5900 mp situat pe raza comunei Gogoșari, jud. G., aflat în tarlaua 46, . N - A. M., E- DE, S- R. I. și la V- DE înscris în Titlul de proprietate nr._/26.03.2009

, identificat prin schiță cu viza OCPI, intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător.

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare a terenurilor descrise anterior.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul B. M G. din ., în contradictoriu cu pârâtul U. S. din București, ., ..A, ., sector 6.

Constată săvârșită vânzarea cumpărarea suprafeței de 5900 mp situat pe raza comunei Gogoșari, jud. G., aflat în tarlaua 46, . N - A. M., E- DE, S- R. I. și la V- DE înscris în Titlul de proprietate nr._/26.03.2009 identificată prin raportul de expertiză întocmit de expertul S. Stelică G., intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare a imobilului teren mai sus descris.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 02.10.2013.

Președinte, Grefier,

Tehnored.jud.DI

Ex.4/17.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6858/2013. Judecătoria GIURGIU