Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7778/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7778/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 18977/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7778
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Grefier C. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant R. I. LA S. I. R. - M. R. și pe pârât C. A., pârât C. A. prin mandatar R. F., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 31.10.2013 când s-au pus concluzii pe fond, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru 07.11.2013, respectiv astăzi când s-a dat următoarea sentință
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
P. cererea înregistrată sub nr._ reclamantul R. I. a chemat în judecată pe pârâtul C. A. P. PROCURATOR R. F., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate săvârșită vânzarea – cumpărarea terenului extravilan în suprafață de 2,25 ha amplasat în ., 6” având ca vecinătăți:N – teren acționari Toporu, E – Croituru E. I., S – drum exploatare,V – B. I. în .,
În motivarea cererii se arată în esență că reclamantul și pârâtul s-au înțeles cu privire la vânzarea – cumpărarea terenului menționat în petitul acțiunii pentru prețul de 9000 lei integral achitat,ocazie cu care au încheiat un înscris sub semnătură privată, reclamantul intrând în posesia terenului de la data încheierii antecontractului.
În cauză a fost audiată martora Pietroșeneanu M. care a declarat că știe că reclamantul a cumpărat de la pârât prin R. F. terenul în suprafață de 2,25 ha în extravilanul ., prețul fiind integral achitat în prezența martorei care a semnat antecontractul .
A mai declarat martora că terenul este cultivat și că nu au mai existat pretenții asupra terenului.
Analizând lucrările dosarului se constată următoarele:
P. înscrisul sub semnătură privată intitulat „Antecontract de vânzare – cumpărare ”, încheiat la data de 17.09.2009 părțile, pârâtul prin mandatar R. F., au convenit cu privire la vânzarea – cumpărarea terenului extravilan în suprafață de 2,25 ha amplasat în ., 6” având ca vecinătăți:N – teren acționari Toporu, E – Croituru E. I., S – drum exploatare,V – B. I. în ., terenul înscris în TP_/2002 fiind dobândit de pârât prin sentința civilă 1541/22.12.2009 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul_ (fila 5 dosar).
Calitatea de mandatar a numitei R. F. rezultă din procura autentificată sub nr. 3167/17.09.2009 la BNP M. N. din Mun. G.( filele 6,7 dosar).
Terenul ce a făcut obiectul convenției părților figurează în . TP_/21.11.2002 eliberat de CJSDPT G. pe numele P. T. I., C. T. A. ș.a., fiind dobândit de pârât prin sentința civilă 391/28.02.2003 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul 531/2003 (filele 8, 13 – 14 dosar).
Conform sentinței civile 391/28.02.2003 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul 531/2003, terenul în suprafață de 5 ha dobândit de C. A. are ca vecinătăți:N – teren acționari Toporu, E – C. T., S – drum exploatare,V – C. I. (fila 14 verso dosar).
Pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu, astfel că instanța va face aplicarea art.225 C.p.civ., declarația martorei audiate în cauză fiind în sensul celor mai sus arătate în considerentele prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantului R. I. domiciliat în Mun. G., .. 20, jud. G., cu domiciliul ales la Societatea Profesională de Avocați I. R. – M. R. cu sediul în Mun. G. .. 19, parter, . în contradictoriu cu pârâtul C. A. domiciliat în Mun. G., .. 33/511, ., jud. G. P. PROCURATOR R. F. domiciliată în ..
Constată săvârșită vânzarea - cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât prin mandatar în calitate de vânzător cu privire la terenul extravilan în suprafață de 2,25 ha situat în . în ./6, conform TP_/21.11.2002 eliberat de CJSDPT G..
Prezenta ține loc de act autentic de vânzare -cumpărare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică, azi 14 Noiembrie 2013 .
Președinte, C. D. | ||
Grefier, C. E. |
Tehnored. jud. C.D./28.04.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3575/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5438/2013.... → |
---|