Pensie întreţinere. Sentința nr. 8195/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 8195/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 5994/236/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8195

Ședința publică de la 03 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Grefier C. F. P.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta F. V. și pe pârât I. NICUȘOR, având ca obiect pensie întreținere.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 20.11.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta încheiere și când instanța motivată de lipsa de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 27.11.2013, respectiv pentru data de astăzi, când:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la data de 08.05.2013 sub nr._, reclamanta F. V. a chemat în judecată pe pârâtul I. Nicușor, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 4460/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria G. pentru minora I. L. N., născută la data de 05.12.2002, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 4460/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria G., pârâtul a fost obligat să plătească lunar suma de 175 lei pensie de întreținere pentru minora I. L. N., la stabilirea acestei pensii, avându-se în vedere nevoile minorei și posibilitățile sale materiale, care se cifrau la un venit mediu lunar de 601 lei, ajutor de șomaj.

Consideră reclamanta că, față de ultima sentință, situația de fapt s-a schimbat, în sensul că nevoile minorei au crescut, fiind în vârstă de 10 ani și frecventând cursurile Școlii Gimnaziale nr. 10, și în același timp au crescut și posibilitățile materiale ale pârâtului, care realizează din salariu un venit mai mare decât cel avut în vedere la stabilirea pensiei de întreținere, respectiv ajutor șomaj.

În dovedire a solicitat probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.

În drept, își întemeiază cererea pe dispoz. art. 44 rap. la art. 94 din C. fam.

La dosarul cauzei, reclamanta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 4460/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria G., certificat de naștere minoră, act de identitate reclamantă, adeverință de venit nr. 310/08.05.2013 emisă de Consiliul Local la municipiului G. – Direcția de Asistență Socială.

La data de 22.05.2013 reclamanta și-a precizat acțiunea în conformitate cu prev. Noul Cod Civil.

La data de 28.06.2013 pârâtul a depus întâmpinare-cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată și în consecință încetarea plății pensiei de întreținere în cuantum de 175 lei lunar, astfel cum a fost stabilită prin sentința civilă nr. 4460/31.05.2012 a Judecătoriei G..

În fapt, în motivarea cererii, pârâtul-reclamant a arătat că, în urma desfacerii căsătoriei dintre ei, a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 363 lei, raportându-se la veniturile sale salariale de la acea dată, ulterior, datorită crizei economice, societatea la care era angajat a făcut restructurări de personal, fiind una din multele persoane care au fost concediate, astfel că, neexistând o cale amabilă, a fost obligat să introducă acțiune pentru reducerea cuantumului pensiei de întreținere.

Totodată, pârâtul-reclamant arată că veniturile sale bănești, în momentul de față, sunt inexistente, întrucât a beneficiat de ajutor de șomaj până în luna februarie 2013, iar ulterior acestei date, deși a încercat să se angajeze nu a reușit, în prezent activând ca agricultor, cultivând terenul aferent casei în care locuiește, reușind de pe urma acestor recolte să-și ducă traiul zilnic.

Mai arată pârâtul-reclamant că niciodată nu a dat dovadă de lipsă de îngrijire față de minoră, de nevoile și de dorințele acesteia, nu a lăsat-o niciodată să simtă lipsurile sale, cumpărându-i acesteia, ori de câte ori a fost ziua ei sau sărbători legale, cadourile pe care aceasta și le-a dorit, de asemenea, obiecte de școală sau îmbrăcăminte.

În dovedire a solicitat probele cu înscrisuri și martori.

În drept, își întemeiază cererea pe dispoz. art. 205-209 C.pr.civ. cu aplic. art. 531 C.civ.

Procedând la judecarea cauzei, s-au administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar înscrisurile menționate maisus.

Analizând actele și documentele din dosar, instanța reține că prin sentința civilă nr. 4460/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria G. s-a dispus reducerea de la 363 lei lunar la 175 lei lunar, obligația de întreținere datorată minorei, apreciindu-se veniturile pârâtului la salariul minim pe economie.

Conform art. 2 din Legea nr. 272/2004, în toate măsurile care privesc copiii, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești trebuie să promoveze interesul superior al copilului, principiu impus inclusiv în legătură cu drepturile și îndatoririle ce revin părinților.

Potrivit art. 531 alin. 1 C.civ., „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.

Raportat la această prevedere legală, instanța reține că la data pronunțării sentinței civile nr. 4460/31.05.2012, pronunțată de Judecătoria G., au fost luate în calcul veniturile nete ale pârâtului-reclamantul realizate la acea dată, or, în prezent, conform adeverinței de venit nr. 98/04.11.2013 emisă de . SRL, de la fila 64 din dosar, pârâtul-reclamant realizează un venit net în sumă de 601 lei, lunar.

În acest context, instanța apreciază că s-a ivit o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea, astfel încât cuantumul pensiei de întreținere poate fi reapreciat în funcție de aceste schimbări.

Cuantumul obligației de întreținere datorată de părinte copiilor minori se stabilește de instanță, potrivit art. 529 alin. 2 C.civ., până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii, iar cuantumul întreținerii datorate copiilor împreună cu întreținerea datorată altor persoane nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Față de aceste considerente, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă și va admite în parte cererea reconvențională formulată pârâtul-reclamant. În consecință, instanța va reduce de la suma de 175 lei, lunar, la suma de 150 lei, lunar, obligația de întreținere datorată de pârâtul-reclamant pentru minora I. L.-N., născută la data de 05.12.2002, de la data introducerii cererii reconvenționale, respectiv 28.06.2013, până la majoratul acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă F. V., domiciliată în municipiul G., ., ., . în contradictoriu cu pârâtul-reclamant I. NICUȘOR, domiciliat în ..

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant.

Reduce de la suma de 175 lei, lunar, la suma de 150 lei, lunar, obligația de întreținere datorată de pârâtul-reclamant pentru minora I. L.-N., născută la data de 05.12.2002, de la data introducerii cererii reconvenționale, respectiv 28.06.2013, până la majoratul acesteia.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2013

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 8195/2013. Judecătoria GIURGIU