Plângere contravenţională. Sentința nr. 1135/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1135/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 5418/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1135/2013
Ședința publică de la 01 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier E. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator P. C. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională R12_ .
Dezbaterile pe fond din prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 25.01.2013, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi, 01.02.2013, când;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2012 sub nr. de dosar_ petentul P. C. a solicitat anularea procesului verbal de sancționare contravențională . 12 nr._ întocmit la data de 22.02.2012 de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN.
În motivarea plângerii, petentul a susținut netemeinicia procesului verbal contestat arătând, în esență, că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ nu mai este în folosința sa, fiind vândut numitului Gurgușan C. conform contractului de vânzare – cumpărare încheiat în data de 26.05.2010.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contestat, contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 26.05.2010, procesul verbal de scoatere din evidență mijloc de transport, emis la data de 26.05.2010 și alte înscrisuri.
Plângerea este scutită de taxă de timbru cf. art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și cf. art. 1 al. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Intimata nu a formulat întâmpinare dar a depus, în copie, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.
Instanța a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit la data de 22.02.2012 de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 250 lei, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 euro, agentul constatator reținând că, în data de 30.08.2011 ora 13:47 pe DN5 Km28+120m, în loc. Calugareni, jud.G., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, indicându-se că fapta este prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii.
Analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța are în vedere că agentul constatator a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție si se sancționează cu amendă. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Conform art. 1 alin.1 lit b) din O.G. nr. 15/2002 prin termenul de ,,utilizatori” sunt desemnate persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Instanța mai reține că fapta contravențională, ca formă de conduită juridică ilicită, presupune îndeplinirea mai multor elemente. În conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 2/2001, elementele intrinseci ale contravenției sunt latura obiectivă și latura subiectivă, iar elementele extrinseci referitoare la termenii preexistenți, de care depinde existența acesteia sunt subiecții (activi și pasivi), obiectul, locul, timpul, situația premisă, modul și mijloacele de săvârșire.
Verificând condițiile privind răspunderea contravențională a petentului, instanța reține că, pentru a răspunde contravențional, din interpretarea textelor legale indicate rezultă că, în situația prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, au calitatea de contravenient persoanele care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehiculul depistat circulând fără a deține rovinietă. Prin urmare, subiectul activ al contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile generale, și condiția specială de a fi utilizatorul vehiculului.
Din contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 26.05.2010 și din procesul verbal de scoatere din evidență a mijloacelor de transport, din care rezultă că autoturismul înmatriculat_ nu mai figurează în evidențele fiscale de la data menționată anterior(dată la care contractul de vânzare-cumpărare a dobândit dată certă, devenind opozabil terților), instanța constată petentul nu mai are calitatea de utilizator al autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ .
Astfel, de la data de 26.05.2010, deci inclusiv la data săvârșirii contravenției (30.08.2011) pentru care a fost sancționat prin procesul verbal contestat, petentul nu a mai avut nici un drept de a utiliza autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ . În concluzie, având în vedere considerentele prezentate anterior, instanța constată că procesul verbal contestat este netemeinic.
Prin urmare, întrucât în cauză nu au fost îndeplinite condițiile necesare pentru a fi angajată răspunderea contravențională în ceea ce îl privește pe petentul P. C., instanța apreciază că plângerea formulată de acesta este întemeiată și, pe cale de consecință, o va admite și va dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ întocmit la data de 22.02.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. C., cu domiciliul în ., .. 1, ., sector 6, București în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în .. 401 A, sector 6, București.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ /22.02.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2013.
Președinte, R. M. N. | ||
Grefier, E. C. B. |
Red.jud.NRM.
Dact.E.B.
Ex.4/ 19 Februarie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7075/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7396/2013.... → |
---|