Plângere contravenţională. Sentința nr. 786/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 786/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 4284/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

Sentința civilă Nr. 786/2013

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. R. N.

Grefier E. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator . SRL și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravetionala R12 NR._.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura cu părțile este legal îndeplinită, după care;

Instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

La data de 12.03.2012 sub nr._ contestatoarea . SRL a formulat contestație împotriva proceselor verbale de contravenție R12 nr._/31.01.2012, . nr._/21.01.2012, . nr._/31.01.2012 încheiate de intimata CNADNR SA CESTRIN solicitând anularea sus menționatelor procese verbale.

În drept, OG 17 din OG 2/2001, art. 8 din OG 15/2012 .

În dovedire proba cu acte .

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: procese verbale de contravenție . nr._/31.01.2012, . nr._/31.01.2012, . nr._/31.01.2012, imagini foto.

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că acțiunea formulată de contestatoare este întemeiată și urmează a fi admisă pentru motivele ce vor fi expuse.

Astfel, instanța reține că prin procesele verbale de contravenție R12 nr._/31.01.2012, . nr._/21.01.2012, . nr._/31.01.2012 contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amenda de câte 250 lei, fiind totodată obligat și la plata tarifului de despăgubire în sumă de câte 28 euro, pentru că la datele de 24.08.2011, ora 19,16 ; 25.08.2011 ora 08,35 și 23.08.2011 ora 18, 59 pe DN5 Km28+120 m în loc. Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând contestatoarei a circulat fără a deține rovinietă valabilă, fapta constituind contravenție conform preved. art. 8 alin 1 din OG 15/2002, fiind sancționat conform art. 8 alin 1 din OG15/2002 .

Însă, instanța, verificând înscrisurile depuse la dosar, constată că, contestatoarea a fost sancționată contravențional pentru aceiași faptă, fiindu-i aplicată aceiași amendă .

Prin urmare, instanța constată că agentul constatator a încălcat principiul de drept, potrivit căruia pentru o singură faptă ilicită se aplică o singură pedeapsă principală și respectiv o singură sancțiune complementară de același fel ( art. 5 alin 7 din OG 2/2001, aplicând pentru aceiași faptă contravențională continuă, săvârșită prin mai multe acte de executare, mai multe sancțiuni principale și complementare, prin fiecare proces verbal de contravenție încheiat, fără să aibă în vedere aspectul că, cele două acte de executare constând în acțiunea de a circula fără a deține rovinietă valabilă au fost săvârșite într-o anumită perioadă, la intervale scurte de timp între ele, sub imperiul unei rezoluții contravenționale unice, astfel încât se subsumează sferei unei singure contravenții continue, iar nu a trei contravenții distincte, așa cum în mod greșit a constatat și sancționat agentul constatator .

Pe lângă aceste aspecte, instanța mai are în vedere și împrejurarea că în ce privește condițiile de formă ale procesului verbal de contravenție contestat în cauză, acestea nu sunt respectate, actul fiind încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001 lipsind semnătura agentului constatator.

În cuprinsul acestuia, se menționează însă că actul a fost semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 și HG 1259/2001.

Din interpretarea preved. art. 5 din Lege, instanța reține că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate în ce privește condițiile și efectele înscrisurilor sub semnătură privată,

Codul civil diferențiază actul actul sub semnătură privată de actul autentic, acesta din urmă fiind, potrivit art. 1171 și art. 1173, acel act care s-a făcut cu solemnitățile prevăzute de lege de către un funcționar public competent. În schimb, actul sub semnătură privată este actul întocmit de persoane în raporturile civile dintre aceștia, iar nu de un funcționar abilitat de lege cu încheierea unor acte de constatare și de sancționare a contravențiilor . Procesul verbal are natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, și totodată este un act autentic, el încadrându-se preved. art. 1171 C civ, astfel că nu îi sunt aplicabile preved. Legii nr. 455/2001 referitoare la semnătura electronică.

Nici o dispoziție a Legii nr. 455/2001 și nici dintr-o altă lege specială nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces verbal de constatare a contravenției sau unui alt act autentic . Din întreaga lege se desprinde concluzia că înscrisurile electronice și semnătura electronică ce le poate fi atașată sunt aplicabile raporturilor juridice de drept privat.

În cauză sunt aplicabile preved. OG 2/2001, care consacră o anumită formă obligatorie, evident scrisă, a procesului verbal de contravenție, întărită de condiția de validitate a existenței semnăturii agentului constatator în cuprinsul actului încheiat . Procesul verbal întocmit în cauză nu este semnat de agentul constatator, el având în realitate o formă exclusiv electronică . Acest act normativ nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, cu atât mai mult ca procesul verbal să fie încheiat în formă electronică.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională și, pe cale de consecință va anula procesul verbal de contravenție mai sus menționat și va exonera contestatoarea de la plata amenzilor contravenționale aplicate în sumă de 250 lei și a tarifelor de despăgubire în sumă de 28 euro aplicate prin fiecare proces verbal contestat.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea contravențională formulată de contestatoarea . SRL cu sediul în București, sector 1, . împotriva proceselor verbale de contravenție . 12 nr._ ; nr._ și nr._ din 31.01.2012 încheiate de intimata CNADNR – SA cu sediul în București, B.dul I. M., nr. 401A.

Anulează procesele verbale de contravenție mai sus menționate și exonerează contestatoarea de la plata amenzilor aplicate în sumă de 250 lei și a tarifelor de despăgubire în sumă de 28 euro aplicate prin fiecare proces verbal contestat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2013

PREȘEDINTE GREFIER

Red jud NRN

dact IF

ex. 4/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 786/2013. Judecătoria GIURGIU