Plângere contravenţională. Sentința nr. 1225/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 1225/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 9977/236/2012

DOSAR NR._

operator de date cu caracter personal nr.8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1225

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 05.02.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE -P. M.

GREFIER - P. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru termenul de astăzi procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Pe data de 13.06.2012 pe rolul acestei instanțe, sub nr._ a fost înregistrată plângerea formulată de contestatoarea . SRL împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ încheiat pe data de 15.05.2012 de agentul constatator C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal menționat și pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare contravențională, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.

În fapt, contestatoarea a arătat că, urmare a activității societății lor de comerț cu ridicata, au fost nevoiți să facă o deplasare în jud. Prahova, la un client, în data de 10.05.2012. Menționeaza că neplata rovinietei nu a fost un gest intenționat, de rea credință, ci s-a datorat necesității deplasării lor la client și încrederii lor relative la deținerea unei roviniete valabile în acea perioadă.

Motivele pentru care înțelege să conteste procesul-verbal precizat anterior sunt: lipsa semnăturii agentului constatator de la nivelul procesului-verbal de constatare a contravenției.

Conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (Art. 17): Lipsa mențiunilor privind (...) semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal."

Prin urmare, se poate constata cu ușurință lipsa semnăturii agentului constatator și implicit nulitatea procesului-verbal de contravenție atacat, întrucât Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică prevede că: "înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic", iar procesul verbal de contravenție a fost primit pe hârtie și nu printr-un program informatic". Așadar, semnătura electronică de la nivelul procesului verbal de contravenție nu are niciun efect juridic, neconstituind o semnătură în sensul OG 2/2011. j Prin urmare, având în vedere art. 8 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România care prevede că: Fapta de a circula fara a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă", și art. 10 din OG nr. 15/2002 care prevede: "contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor", solicită să se constate lipsa semnăturii agentului constatator și să dispună anularea procesului verbal de contravenție în conformitate cu art. 17 din OG nr. 2/2011.

Aceste mențiuni au fost reținute și de către instituția Avocatului Poporului prin Raportul Special din data de 27 aprilie 2012 privind sancțiunile aplicate conducătorilor de vehicule, în baza Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare:

"Or, procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poștale.

Față de această situație, apreciaza că, odată ce informațiile sunt create și certificate prin semnătură electronică în mediul electronic, acestea sunt destinate utilizării lor exclusiv în mediul electronic, astfel că este nelegală transpunerea lor pe hârtie pentru a fi transmise către contravenienți. Mai mult, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este anterioară Legii nr. 455/2001, astfel că este de la sine înțeles că prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 nu se referă la semnarea electronică a proceselor-verbale contravenționale de către agenții constatatori."

Conform Convenției Europene a Drepturilor Omului, domeniul contravențiilor este asimilat domeniului penal, în sensul în care sancțiunile contravenționale au un caracter penal.

Conform Art. 17 din Codul penal, infracțiunea este „ fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală ". Raportându-se la trăsăturile infracțiunii, contravențiile vor trebui analizate în principal, în raport cu pericolul social. Prin urmare, se poate constata cu ușurință că pericolul social în cazul contravențiilor este unul limitat, consecințele fiind de foarte mică însemnătate. Cu atât mai mult, în cazul tipului contravenției contestate și prin prezenta cerere, se poate susține că pericolul social este inexistent.

Conform art. 8 alin. (3) din O.G. 15/2002, „contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul de vehicul folosit fară a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite conform Anexei nr. 4".

Conform Anexei nr. 4, tariful de despăgubire reprezintă contravaloarea rovinietei pe 12 luni. Prin urmare, odată achitat acest tarif, utilizatorul drumurilor naționale ar trebui să aibă o rovinietă valabilă pe 12 luni.

Ca atare, acest tarif de despăgubire este unul abuziv, mai ales în situația în care la data de 31.05.2012, deține deja o rovinietă valabilă, situație în care nu ar mai trebui să fie obligați la plata încă unei roviniete de îndată ce comunicarea procesului-verbal s-a făcut când ei dețineau rovinietă (procesul-verbal fiind comunicat în data de 1.06.2012)

În drept, invocă OG 2/2001, OG 15/2002.

Contestatoarea a anexat la plângere copie de pe procesul verbal atacat și înscrisuri solicitând judecarea cauzei și în lipsa sa.

Deși a fost legal citat agentul constatator nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar în copie, certificat calificat, imagine foto detaliu.

Contestatoarea a înțeles să se folosească de proba cu înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

.Analizând materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei instanța reține că prin procesul verbal de contravenție atacat, contestatoarea a fost sancționat cu amenda de 250 lei și obligarea la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro adică 122,49 lei, pentru comiterea contravenției prev. de art. 8 OG 15/2002, constând din faptul că pe data de 10.05.2012, ora 06.18 pe DN 5 KM 28+120 m loc. Călugăreni a circulat cu autoturismul cu nr._ fără a deține rovinieta valabilă.

Reține în primul rând instanța că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă cerute imperativ de lege, neexistând în cauză niciunul dintre cazurile de nulitate expres prevăzut de art. 16 alin. 7 și art. 17 OG 2/2001.

Reține instanța că agentul constatator a constatat comiterea contravenției înăuntrul termenului de 6 luni al prescripției răspunderii contravenționale prev. de art.13 al. 1 OG nr.2/2001, iar procesul verbal de contravenție a fost comunicat contestatorului în interiorul termenului de o lună prev. de art.14 din același act normativ.

De asemenea reține instanța că procesul verbal de contravenție a fost semnat de agentul constatator în format electronic potrivit disp. art.6 din Legea 455/2001.

În legătură cu motivul de nulitate al procesului verbal, întrucât nu este semnat de agentul constatator, față de faptul că OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, instanța constată următoarele:

În cuprinsul procesului-verbal contestat s-a menționat că acest document a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator conform certificatului de calitate valabil emis de Certsign SA-furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică: „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește aceasta cerință dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii", iar potrivit art. 9 al. 2 din același act normativ „semnătură electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4". Ori, în speță, agentul constatator a depus la dosar copie de pe certificatul calificat menționat.

De asemenea, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 17 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Așadar, instanța constată că este incidentă această nulitate doar în situația în care lipsește semnătura, nu și în situația în care documentul a fost semnat electronic, textul legal nefăcând nicio distincție în acest sens

Privind fondul cauzei instanța reține că potrivit art. 1 lit. j din OG nr. 15/2002 rovinieta reprezintă documentul care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România iar potrivit art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare.

Potrivit art. 8 al. 1 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 8 al. 6 odată cu aplicarea amenzii contravenționale conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România care circula fără a avea rovinieta valabilă, li se reține certificatul de înmatriculare a vehiculului, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.

În concluzie, reține instanța că fapta a fost corect constatată, fiind pe deplin dovedită de fotografia emisă de sistemul de înregistrare, din care rezultă că autovehiculul menționat a circulat pe DN 5 în . la momentul înscris în procesul verbal de contravenție.

Față de cele arătate mai sus, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale a fost corect aplicată contestatorului, urmând ca procesul verbal să fie menținut sub acest aspect.

Reține instanța că pe parcursul judecății pe data de 24.07.2012 a intrat în vigoare Legea nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002.

Printre modificările aduse de legiuitor se numără și forma normei înscrise la art..8 al. 1, potrivit căreia fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

De asemenea legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art.9 al. 3 că procesul verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art .8 al. 1, ceea ce înseamnă limitarea caracterului continuu al contravenției la perioada de 30 zile.

Potrivit disp. art. II din Lg.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi de anulează.

Reține astfel instanța că dispozițiile Legii nr.144/2012 constituie lege contravențională mai favorabilă, ce se aplică retroactiv potrivit disp. art.12 din OG nr.12/2001 și art.15 al. 2 din Constituția României, acestea fiind aplicabile și în cauzele aflate în curs de soluționare.

Reține de asemenea instanța că la momentul intrării în vigoare a Legii 144/2012, procesul verbal de contravenție era supus contestării, cauza fiind pe rolul său, astfel că măsura obligării de plata tarifului de despăgubire se anulează de drept în virtutea dispoziției legiuitorului

Din aceste considerente, având în vedere textele legale invocate anterior, instanța va admite în parte plângerea și va dispune anularea tarifului de despăgubire, urmând să mențină celelalte dispoziții ale procesului verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de contestatorul . SRL București, cu sediul în mun. București, sector 3, ., ., . verbal de contravenție . 12 nr._ încheiat pe data de 15.05.2012 de agentul constatator CNADNR SA București, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.

Dispune anularea parțială a procesului verbal de contravenție . 12 nr._ încheiat pe data de 15.05.2012 de agentul constatator CNADNR SA București,în sensul că anulează tariful de despăgubire în sumă de 28 euro echivalent 122,49.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.02.2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.Jud.P.M.

Dact.Ș.P.

Ex.4/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1225/2013. Judecătoria GIURGIU