Plângere contravenţională. Sentința nr. 1554/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 1554/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 9669/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

Sentința civilă nr.1554/2013

Ședința publică de la 11 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. S. - V.

GREFIER: G. L. – GINELA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent D. E. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R12_, R12_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, cauza fiind lăsată la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, precum și că intimata a depus la dosar înscrisuri, după care:

În temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 1 Cod procedură civilă și art. 32 din OG nr. 2/2001 instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat, instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta D. E. a formulat plângere contravențională împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/15.05.2012 și nr._/15.05.2012, întocmite de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, solicitând anularea acestuia pentru i netemeinicie.

În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 16 pct. 6 și 7 din OG 2/2001, în sensul că au fost încheiate în lipsa sa, fiind astfel lipsită de dreptul la apărare.Mai învederează petenta că sancțiunile aplicate sunt prea dure în raport de faptele săvârșite.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr.2/2001.

Cererea este legal scutită de plata taxelor de timbru potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i) din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

Părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat la termenul de judecată fixat.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat atât pentru petentă, cât și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Au fost depuse la dosar de către petentă copie procese verbale de contravenție, dovadă comunicare, iar de către intimată adresă emisă de Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat semnătură electronică, autorizație de control a agentului constatator, imagine foto detaliu folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 15.05.2012, întocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale dinRomânia, cu modficările și completările ulterioare.

S-a reținut că, la data de 05.05.2012, ora 13.59, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru contravenția săvârșită s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii contravenționale de 250 lei, fiind obligată și la contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 euro, conform art.8 alin.3 din același act normativ.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mjloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR.

Ulterior, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din aceeași zi, intimata a sancționat-o din nou pe petentă pentru săvârșirea aceleiași contravenții, reținându-se că, la data de 06.05.2012, ora 05.49, a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe același sector de drum.

Verificând legalitatea celor două procese verbale de contravenție, în conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale care reglementează condițiile necesare pentru încheierea valabilă.

În ceea ce privește criticile petentei în sensul că a fost lipsită de dreptul de a face obiecțiuni, instanța constată că procesele verbale atacate au fost încheiate în lipsa contestatoarei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mjloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR, situație în care dreptul de a formula obiecțiuni nu subzistă. Pentru același considerent procesul verbal nu trebuie semnat de un martor.

Pe de altă parte instanța are în vedere că petentei nu i s-a cauzat vreo vătămare ce nu poate fi înlaturată decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenției, aceasta având posibilitatea de a invoca eventualele obiecțiuni legate de întocmirea procesului-verbal și de fapta contravențională în fața instanței de judecată.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal . nr._ din data de 15.05.2012, ora 07.56, instanța reține că, potrivit art.8, alin.1 din OG nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 7 din actul normativ sus menționat, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Utilizatorii sunt definiți ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;

Având în vedere că pe parcursul judecății petenta nu a făcut dovada deținerii rovinietei valabile, instanța reține că în cauză s-a săvârșit contravenția reținută prin actele contestate.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, agentul constatator aplicând amenda în cuantum minim prevăzut de lege.

În consecință, instanța constată că procesul – verbal contestat este legal și temeinic.

Instanța mai reține că, prin procesul-verbal contestat, pe lângă sancțiunea principală a amenzii, a fost reținută și obligația petentei de a achita tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro.

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, dispozițiile legale care prevedeau această obligație au fost abrogate, motiv pentru care tariful de despăgubire stabilit în cauză va fi anulat.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal . nr._ din data de 15.05.2012, ora 07.57, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, în forma inițială, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Cu toate acestea se va reține că, la data de 23 iulie 2012 a fost adoptată legea nr.144/2012 publicată în M. Of. nr. 509/24.07.2012, prin care s-a modificat O.G. nr.15/2012.

Conform actualei reglementări, art. 8 alin 1 are următorul conținut: „ fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.”

Comparând conținutul inițial al dispozițiilor legale menționate mai sus cu cel actual, rezultă că legea actuală este mai favorabilă.

Instanța apreciază că, fiind vorba de o lege contravențională mai favorabilă, aceasta favorizează subiectul de drept sancționat și se bucură de principiul retroactivității, în baza art.15 din Constituție.

Astfel, potrivit articolul 15 alin.2 Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Așadar, prin voința legiuitorului, această contravenție este una continuă, iar data săvârșirii ei este data încheierii procesului verbal de contravenție, astfel cum rezultă din art. 13 din O.G. nr.2/2001.

În speță, așa cum rezultă din procesele verbale încheiate pe numele petentului, contravenția prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002 a fost constatată prin întocmirea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 15.05.2012, motiv pentru care agentul constatator nu mai putea proceda la întocmirea unui proces verbal de contravenție pentru a sancționa o faptă contravențională săvârșită anterior constatării contravenției continue.

Procedând în acest fel, ar însemna ca pentru una și aceeași contravenție să se aplice mai multe sancțiuni contravenționale, contrar dispozițiilor art. 5 alin.7 din O.G. nr.2/2001.

Instanța reține că, potrivit art. 5 alin.7 din O.G. nr.2/2001, pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.

În consecință, în raport de considerentele de mai sus și având în vedere că prin întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției continue, respectiv procesul verbal . nr._ din data de 15.05.2012, agentul constatator a sancționat întreaga conduită culpabilă a contravenientului de până la acel moment, instanța urmează să anuleze procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 15.05.2012.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța va admite în parte plângerea, va anula procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . 12 nr._ din data de 15.05.2012, va anula tariful de despăgubire în valoare de 122,49 lei, echivalentul a 28 euro, stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 15.05.2012 și va menține celelalte dispoziții ale acestui proces-verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petenta D. E., domiciliată în mun.G., ./2S, ., jud.G., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sect. 6.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . 12 nr._ din data de 15.05.2012.

În baza art. II din legea nr.144/2012 anulează tariful de despăgubire în valoare de 122,49 lei, echivalentul a 28 euro, stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 15.05.2012.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 15.05.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2013.

.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Dact. jud.I.S.V.

4 ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1554/2013. Judecătoria GIURGIU