Plângere contravenţională. Sentința nr. 1627/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1627/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 5613/236/2012
DOSAR NR._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1627
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: R. D.-A.
GREFIER: B. M.
Pe rol, soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de contestatorul I. M. R. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București Agenția de Control și Încasare G..
Dezbaterile asupra plângerii au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din data de 06.02.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată în aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da părților posibilitatea de a formula note scrise asupra plângerii, în temeiul art. 260 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 13.02.2013, când în aceeași compunere, a pronunțat în ședință publică prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată: prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr. unic_, la data de 29.03.2012 contestatorul I. M. R. a formulat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București Agenția de Control și Încasare G. plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . 12 nr._/22.02.2012, prin care a solicitat anularea procesului verbal.
În motivarea plângerii formulate s-a învederat că procesul verbal nu a fost semnat de agentul constatator, vehiculul a fost greșit încadrat la categoria A, fiind invocat și faptul că petentul a fost sancționat prin mai multe procese verbale.
La dosarul cauzei au fost depuse procesul verbal de contravenție contestat, dovada de comunicare a acestuia, certificat de înmatriculare al vehiculului, precum și un alt proces verbal de constatare a contravenției emis pe numele petentului.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001 și IG 15/2002, precum și pe disp. OUG 195/2002 ȘI HG 1391/2006.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România nu a formulat întâmpinare însă a comunicat la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal, respectiv fotografiile în detaliu a autoturismului, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.
Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În cauză în temeiul art. 167 C.pr.civ. au fost încuviințate părților proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Deliberând asupra cauzei de față, din analiza probelor de la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
La data de 22.02.2012 intimata prin agent constatator a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ prin care a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe DN5 Km 28 în Loc. Călugăreni fără a deține rovinietă valabilă.
S-a reținut că fapta constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 ce se sancționează potrivit art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în valoare de 125 lei, petentul fiind obligat să achite și tariful de despăgubire în valoare de 28 euro.
Împotriva acestui proceselor-verbale a formulat plângere petentul, criticându-l pentru netemeinicie și nelegalitate.
Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei plângeri în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă, constatând că plângerea a fost promovată la data de 28.03.2012, procesul verbal fiind comunicat petentului la data de 14.03.2012 astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 11 dosar, se constată, astfel, că, plângerea a fost promovată în termenul legal, astfel instanța va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Examinând procesul verbal sub aspectul semnăturii agentului constatator se constată că acestea poartă mențiunea că sunt semnate cu semnătură electronică de agentul constatator care deține certificatul calificat comunicat la dosar, procesele verbale de contravenție fiind emise în sistem electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și a HG 1259/2001 de către agentul constatator care deține certificatul calificat comunicat la dosar emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, cât și autorizații de control pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de OG 15/2002, procesul verbal cât și fotografia fiind generate și semnate electronic cu certificat digital, folosind algoritmul de semnare SHA1 semnătura fiind atașată conținutului folosind standard PKI (Public Key Infrastructure), standardul PKCS7 în vederea garantării autenticității și integrității lor conform legii 455/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 1. Legea nr. 455/2001 - privind semnătura electronică această lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice si al înscrisurilor în forma electronică, precum si condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice, iar potrivit dispozițiilor art. 1 din Norma tehnică pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică din_, orice persoană, fizică sau juridică, aflată pe teritoriul României poate beneficia de servicii de certificare în vederea utilizării semnăturii electronice în sensul definit a art. 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
Prin urmare dacă legea nu distinge între persoanele ce pot beneficia de semnătura electronică, făcând mențiunea că orice persoană fizică și juridică – astfel cum este și intimata are posibilitatea de a utiliza semnătura electronică prin agenții constatatori.
Potrivit art. 4 din aceeași lege prin date în forma electronica se înțelege reprezentări ale informației într-o forma convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în forma electronică între care exista relații logice si funcționale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; iar semnătura electronica reprezintă date în forma electronica, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în forma electronica si care servesc ca metoda de identificare.
Potrivit art. 5 semnatar reprezintă o persoana care deține un dispozitiv de creare a semnăturii electronice si care acționează fie în nume propriu, fie ca reprezentant al unui terț, datele de creare a semnăturii electronice reprezintă orice date în forma electronica cu caracter de unicitate, cum ar fi coduri sau chei criptografice private, care sunt folosite de semnatar pentru crearea unei semnături electronice.
Potrivit art. 7 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisa este ceruta ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în forma electronica îndeplinește aceasta cerința daca i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Potrivit art. 6 din același act normativ înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.
Pe de altă parte în nici un act normativ ce reglementează materia contravențională nu se face mențiunea interzicerii semnării cu semnătură electronică a proceselor verbale de contravenție și nici art. 17 din OG 2/2001 nu interzice semnarea cu semnătură electronică ori altfel spus nu prevede obligativitatea semnării olografe a procesului verbal ci numai obligativitatea semnării fără a distinge între modurile de semnătură prevăzute de lege, prin urmare nici instanța nu poate să distingă, câtă vreme procesul verbal este semnat cu semnătură electronică, nefiind incidente în cauză prevederile art. 17 din OG 2/201 privind lipsa semnăturii, astfel se constată că procesul verbal nu este afectat de nici o cauză de nulitate absolută dintre cele prevăzute de art. 17 din OG 2/2001- privind regimul juridic al contravențiilor.
În aceste condiții nu se poate reține că procesul verbal nu a fost încheiat cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar care este îndreptățit a funcționa în locul unde s-a făcut, de un funcționar competent, în condițiile art. 1171 C.civ. având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea 455/2001 potrivit căruia înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile, cât și luând în considerare autorizația de control deținută de agentul constatator pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în OG 15/2002, aflată la dosar.
În ce privesc condițiile de formă se apreciază că acestea au fost respectate întocmai, astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 - privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului
de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă iar potrivit art. 2 din același text.
Instanța reține din probele administrate în cauză că, dispozitivele de înregistrare, camerele foto cu ANPR (sistem de recunoaștere automată a numărului de înmatriculare) precum și dispozitivele GPS care certifică poziția sau cele care califică data și ora efectuării fotografiei cu care s-a efectuat identificarea autoturismului în trafic nu sunt supuse controlului metrologic nefiind înscrise în lista oficială LO 2010, cât și față de dispozițiile art. 15 alin. 1 din OG 20/1992 privind activitatea de metrologie modificată, care nu impune control metrologic pentru astfel de mijloace.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că este necesar a se preciza faptul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Această afirmație se bazează pe faptul că atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României, iar în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauză, instanța va da eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție, observând că legea internă română, prin art. 34 din OG nr. 2/2001 și art. 1169 din Codul Civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
Potrivit jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.G. nr. 15/2002 publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.
Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind intimatului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovada că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 15/2002 - privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – astfel cum a fost modificat prin punctul 11. din Ordonanța nr. 8/2010 începând cu data de 01.03.2010, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români – astfel cum aceștia sunt definiți prin dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b din OG 15/2002 - privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifuluide trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv, persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. II din Legea 144/2012 - din_ Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România potrivit căruia tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002privind aplicare a tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează, cât și dispozițiile art. 9 alin. 3 teza finală, raportat la art. 9 alin. 2 din OG 15/2002 potrivit cărora: (3) în cazurile prevăzute la alin. (2), potrivit cărora procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) astfel cum a fost modificat prin punctul 3. din Legea nr. 144/2012 începând cu 27.07.2012, se constată: că, dispozițiile legale intrate în vigoare în timpul procesului fiind dispoziții legale contravenționale speciale, mai favorabile, în acord cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție pot retroactiva.
Deopotrivă se rețin incidente și dispozițiile art. 12. din OG 2/2001 – privind regimul juridic al contravențiilor 1) Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Instanța are în vedere inclusiv scopul Legii 144/2012 prin care s-au adus aceste modificări precum și expunerea de motive ale legii din care rezultă că prin modificările citate s-a intenționat limitarea termenului de emitere și comunicare a proceselor verbale la 30 de zile de la data constatării faptei și sancționarea acestei depășiri și neaplicarea mai multor sancțiuni în același temei art. 8 din OG 15/2002, în consecință în cauză se va face aplicarea acestora în condițiile reglementate de art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 12 din OG 2/2001 având în vedere și jurisprudența CEDO.
Instanța reține și dispozițiile art. I din Legea 144/2012 - din_ Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România potrivit căruia Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 8. - (1) Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă." Dispoziția legală intrată în vigoare în timpul procesului fiind o dispoziție legală contravențională specială, mai favorabilă, în acord cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție pot retroactiva, iar fapta se consideră continuă.
Pentru aceste considerente instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal contestat, . 12 nr._/22.02.2012 reținând că fapta constatată prin acest proces verbal este continuă în raport cu fapta din 09.07.2011 constatată și sancționată prin procesul verbal . 11 nr._/19.12.2011 emis pe numele petentului în același temei, având în vedere că fapta a fost declarată continuă prin efectul legii, potrivit celor reținute anterior, astfel că, tratamentul legal a acestei situații impune anularea celui de-al doilea proces verbal, aflat la dosar, constatând că în cauză nu se mai impune analiza suplimentară a celorlalte critici formulate de petent împotriva procesului verbal.
Pe de altă parte instanța reține că petentului nu i se poate opune pentru aceeași faptă o nouă acuzație și sancțiune decât cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din Protocolul 7 la CEDO privind Dreptul de a nu fi pedepsit sau judecat de două ori pentru aceeași faptă, asimilată potrivit jurisprudenței CEDO acuzației penale.
Art. 4 din Protocolul 7 la CEDO privind Dreptul de a nu fi pedepsit sau judecat de două ori, potrivit căruia: nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune; a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Serguei Zolotoukhine c Roussie din 10 feb. 2009 și cauza Vilko Eskelinen c Finlandei din 19 aprile 2007 a în sensul că noțiuinea de aceași infracțiune protejată sub diferite forme și prin diferite alte acte internaționale, se referă la aceleași fapte – reținându-se identitatea de fapte materiale fără a se reține în calitate de criteriu pertinent calificarea juridică a faptelor dată de normele juridice a statelor în cauză, statuând că textul trebuie înțeles în sensul că interzice urmărirea ori judecarea unei persoane pentru o a doua infracțiune în măsura în care are la origine fapte identice sau fapte care sunt în substanță aceleași.
S-a apreciat că aplicarea dispozițiilor art. 4 din Protocolul 7 la CEDO este prea restrictivă în privința drepturilor persoanei deoarece cel în cauză este urmărit pentru aceeași fapte, care având calificări diferite garanția consacrată de text riscă să fie diminuată. Astfel, în cauza Serguei Zolotoukhine c Roussie din 10 feb. 2009 Curtea a constatat că reclamantul a fost condamnat mai întâi pentru fapte perturbatorii minore, în cadrul unei proceduri administrative asimilate unei proceduri penale, iar după ce aceasta a devenit definitivă împotriva sa au fost formulate acuzații penale, în cadrul unor proceduri penale propriu-zise ce se raportau la săvârșirea acelorași acte perturbatoare, incriminate distinct de codul de procedură administrativă cât și de codul penal ale statului în cauză. Curtea a considerat că procedând astfel, autoritățile naționale au angajat împotriva reclamantului două proceduri penale pentru comiterea acelorași fapte cu încălcarea principiului non bis in idem garantat prin dispozițiile art. 4 Protocolul 7 la CEDO.
Instanța europeană a considerat că termenul de infracțiune din art. 4 Protocolul 7 la CEDO nu justifică adeziunea la o interpretare restrictivă în special în lumina principiului consacrat în jurisprudența sa potrivit cu care Convenția trebuie interpretată prin raportare la condițiile actuale, astfel încât garanțiile sale să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, urmând a fi aplicate în lumina obiectului și scopului lor prin luarea în considerare a efectelor utile pentru cei cărora li se adresează.
Urmează ca instanța să ia act că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de contestatorul I. M. R. cu domiciliul în Mun. București sector 2 . . . împotriva procesului-verbal de contravenție . 12 nr._/22.02.2012, încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București Agenția de Control și Încasare G. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București Agenția de Control și Încasare G. cu sediul un. București sector 6 .. 401 A.
Anulează procesul-verbal de contravenție . 12 nr._/22.02.2012, încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București Agenția de Control și Încasare G..
Ia act că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Tehno.Red./ Jud. RDA/ 4 ex./14.02.2013.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4110/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1660/2013.... → |
|---|
