Plângere contravenţională. Sentința nr. 7931/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7931/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 6284/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7931/2013
Ședința publică de la 20.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.
GREFIER L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul M. S. V. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională – proces verbal . nr._/14.04.2013.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.11.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 17.05.2013, înregistrată sub numărul_, petentul M. S. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEANĂ G., anularea procesului verbal . nr._/14.04.2013 și exonerarea de la plata amenzii.
În motivarea cererii sale, petentul a susținut că, la data de 14.04.2013, în timp ce circula cu autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, prin localitatea Călugăreni, a fost oprit de un echipaj al poliției care i-a comunicat faptul că ar fi fost surprins de aparatul radar având viteza de deplasare de 82 km/h. Întrucât petentul a considerat că acest fapt este neadevărat, a refuzat semnarea procesului-verbal.
Cât privește legalitatea procesului-verbal, petentul a precizat că au fost încălcate prevederile art.16 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 și, de asemenea și ale art.17 din același act normativ, deoarece, „lipsa sau indicarea ambiguă a mențiunea numărului de km/h cu care a fost depășită viteza legală echivalează cu lipsa mențiunii faptei săvârșite...”, agentul constatator nu este același agent cu cel care a încheiat procesul-verbal; au fost încălcate dispozițiile art.19 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, prin lipsa martorului asistent.
În drept, petentul nu a motivat plângerea contravențională.
În susținerea cererii sale, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul intimatei și martori și a depus în copie, procesul-verbal contestat (f.7); proces-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare (f.8); chitanță de plată a amenzii (f.9).
Plângerea contravențională nu presupunea la momentul formulării sale achitarea vreunei taxe de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare (f.15-16), în termen legal, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și a precizat că fapta contravențională a fost descrisă în amănunt, iar înregistrarea cu aparatul radar este validă, iar procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, intimatul a susținut că planșa fotografică permite identificarea autoturismului a cărui viteză a fost măsurată.
Întâmpinarea a fost întemeiată, în drept, pe prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, ale Hotărârii Guvernului nr.1391/2006 și ale Codului de procedură civilă.
Intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosar, depunând în copie, planșa fotografică (f.17), atestatul operatorului radar (f.18), buletinul de verificare metrologică (f.19).
La termenul de judecată din data de 02 octombrie 2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și a respins proba cu interogatoriu și proba testimonială propuse de petent
Analizând probatoriul administrat în prezenta cauză, instanța constată următoarele:
I.Situația de fapt
Petentul M. S. V. a circulat la data de 14 aprilie 2013, în jurul orelor 18.00, în localitatea Călugăreni, cu mașina marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ .
A fost oprit de un echipaj de poliție, iar agentul constatator, i-a comunicat că ar fi fost înregistrat cu aparatul radar, având viteza de 82 km/h, motiv pentru care a încheiat procesul-verbal contestat prin prezenta plângere.
II. În drept
Potrivit art.121 alin.(1) din Regulamentul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”
Art.101 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede: “Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c).”, iar potrivit art.108 alin.(1) lit.c) pct. 3 din același act normativ „depășirea cu 31–40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;”. De asemenea, potrivit art.101 alin.(1) „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:...”
În temeiul art.109 din același act normativ „Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”
Potrivit art.5.2.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor” „În buletinele de verificare metrologică, eliberate în urma verificărilor inițiale și a verificărilor periodice ale cinemometrelor montate pe mașini, care funcționează în regim staționar sau atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, trebuie să se menționeze marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta este montat la momentul efectuării verificării metrologice.”.
Conform art.3.1.1. lit.b) din norma susmenționată, „E. maxime tolerate pentru măsurarea vitezei:…b)pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de: +/-3%/h pentru viteze până la 100 km/h; +/-3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100km/h;”
Art.98 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 prevede: „Clasele de sancțiuni sunt următoarele:..c) clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amendă;”
Art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor dispune: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului,, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Potrivit art.21.alin.(3) din același act normativ: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.
În temeiul art.34 din actul normativ susmenționat: „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”.
III.Opinia instanței
Cu titlu preliminar, având în vedere argumentele petentei referitoare la regulile în materie de probațiune în domeniul contravențional, garanțiile oferite de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) în materie contravențională, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), instanța face următoarele precizări:
În jurisprudența CEDO, s-a stabilit că în domeniul contravențional, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă o „acuzație în materie penală”, sintagmă care comportă un înțeles autonom în viziunea CEDO.
Fiind în discuție o acuzație în materie penală, se declanșează o garanție specifică, instituită de art.6 paragraf 2 din Convenție, respectiv prezumția de nevinovăție, care, din perspectiva CEDO, nu privește doar procesul penal în sens strict, având o aplicație mai largă, declanșându-se ori de câte ori fapta imputată unei persoane are conotație penală; în acest sens, în jurisprudența CEDO s-a decis că prezumția de nevinovăție este aplicabilă în cadrul procedurii contravenționale.
Respectarea prezumției de nevinovăție presupune, în esență două aspecte: pe de o parte aducerea la cunoștința celui căruia i se impută respectiva faptă a acuzației, iar pe de altă parte, presupune că sarcina probei revine celui ce formulează acuzația.
De asemenea, viziunea CEDO asupra modului în care funcționează prezumțiilete (inclusiv prezumția de nevinovăție), este în sensul că prezumțiile bazate pe fapte/legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței). Astfel, din perspectiva CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele reproșate, nu reprezintă un drept absolut.
Pe de altă parte, forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său, atunci când administrează și apreciază probele (cauza Bosoni contra Franței).
Instanța arată că în sistemul de drept românesc actual, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un act autentic. În lumina jurisprudenței CEDO stabilită prin cauza A. contra României, s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este încălcată, cât timp forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției ca înscris autentic nu este indestructibilă, astfel permițându-se persoanei sancționate să răstoarne prin probe prezumția de legalitate și temeinicie atribuită prin lege oricărui act autentic.
Cu alte cuvinte, respectând cerințele unei proceduri echitabile, persoana sancționată are dreptul se utilizeze în cadrul unei proceduri judiciare orice mijloace de probă și să invoce orice argumente de fapt și de drept pentru dovedirea împrejurărilor că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde cu modul de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței este să respecte limita proporționalității între scopul urmărit de autorități (să nu rămână nesancționate faptele antisociale) și respectarea dreptului la apărare a persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României).
Astfel, în aprecierea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța nu va da prevalență procesului-verbal ipso fapto, considerând că acesta are o forță probantă superioară, ci va acorda petentului ocazia să demonstreze prin probe convingătoare nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal atacat, cu consecința anulării acestuia.
Însă, instanța atrage atenția că aceasta nu presupune o atitudine complet pasivă a petentului, doar intimatul (instituția din care face parte agentul constatator) trebuind să dovedească veridicitatea celor consemnate în procesul-verbal, ci procesul-verbal își păstrează prezumția de autenticitate și veridicitate a celor consemnate, cu mențiunea că această prezumție este relativă, petentul, prin probe contrare (și nu doar prin simple susțineri), putând să răstoarne această prezumție instituită de lege.
a)Instanța notează că petentul a criticat procesul-verbal, precizând în primul rând, că deși a refuzat semnarea procesului-verbal, acesta a fost încheiat în lipsa unui martor.
Cât privește lipsa martorului asistent la încheierea procesului-verbal, în condițiile în care petentul a refuzat semnarea procesului-verbal respectiv, instanța arată că încălcarea prevederilor referitoare la necesitatea martorului asistent în condițiile în care nu este semnat procesul verbal de presupusul contravenient (art.19 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 - suscitat), nu atrage ipso facto nulitatea absolută a procesului-verbal, constatarea nulității fiind condiționată de producerea unei vătămări produse petentului.
În general, vătămarea care poate fi invocată de presupusul contravenient este legată de încălcarea dreptului său la apărare. În speță, însă, instanța observă că dreptul la apărare al petentului nu este lezat, deoarece acesta a putut uza de diverse mijloace de probă în fața instanței de judecată, pentru atestarea pretinsei situații de fapt, astfel că nu au fost încălcate garanțiile procesuale, motiv pentru care nu se impune anularea procesului-verbal pentru că nu a fost semnat de un martor.
b) Petentul a mai susținut că au fost încălcate prevederile art.16 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 și, de asemenea și ale art.17 din același act normativ, deoarece, „lipsa sau indicarea ambiguă a mențiunea numărului de km/h cu care a fost depășită viteza legală echivalează cu lipsa mențiunii faptei săvârșite...”.
În acest sens, instanța observă că pe procesul-verbal este menționată cu exactitate viteza pe care o avea autovehiculul care a fost depistat de aparatul radar, respectiv 82 km/h, astfel că apărarea petentului referitoare la descrierea necorespunzătoare a presupusei fapte reținute în sarcina sa este neîntemeiată.
c)Instanța arată că presupusa faptă contravențională a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate, ceea ce presupune un probatoriu suplimentar, care revine în sarcina intimatei, care trebuie să dovedească că mijloacele de înregistrare au fost într-adevăr omologate, altfel spus, că acestea îndeplinesc cerințele prevăzute în Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”.
Cu privire la buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei, nr._/21.08.2012, instanța arată că potrivit art.5.4. din norma susmenționată „Atestarea legalității se realizează prin aplicarea marcajelor metrologice și eliberarea unor documente specifice, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor de metrologie legală în vigoare. ”.
Astfel, instanța consideră că documentul este legal întocmit, având valabilitate 1 an, atestând că aparatul radar a fost verificat din toate punctele de vedere, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate.
De asemenea, verificând mențiunile buletinului de verificare metrologică depus la dosar, prin raportare la cele consemnate în procesul-verbal contestat, instanța constată că buletinul de verificare metrologică a fost montat pe Dacia Solenza nr._, iar din procesul-verbal reiese că aparatul radar cu care a fost înregistrat petentul se afla montat pe un autoturism cu numărul de înmatriculare_ .
În aceste condiții, se poate constata că buletinul de verificare metrologică este corespunzător aparatului radar cu care a fost înregistrată presupusa faptă reținută în sarcina petentului, astfel că intimata nu a dovedit legalitatea cinemometrului indicat în procesul-verbal contestat, luând în considerare că „legalitatea cinemometrului este valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta este montat la momentul efectuării verificării metrologice.”
În ceea ce privește atestatul operatorului radar, depus de intimată la dosarul cauzei, din care reiese că operatorul radar este domnul Bibiță D., iar fapta a fost constatată de un alt agent constatator, respectiv domnul M. F., astfel cum rezultă din procesul-verbal, fapt ce ar atrage nulitatea procesului-verbal, instanța precizează că acest aspect este legat de asemenea, de specificul modului în care se face constatarea presupusei fapte contravenționale. Astfel, mecanismul de constatare faptelor și aplicare a sancțiunilor contravenționale se desfășoară în felul următor: în mașina pe care este amplasat aparatul radar se află un agent constatator, care observă vitezele cu care se deplasează autovehiculele în trafic, în momentul în care ajung în dreptul său, iar atunci când aparatul radar înregistrează o viteză de deplasare peste limita legală, acest agent constatator comunică unui alt agent constatator, aflat la o oarecare distanță, să oprească mașina respectivă și să aplice amenda corespunzătoare faptei săvârșite. Așadar, se poate observa că, în mod obiectiv, același agent de poliție nu poate să constate fapta și să aplice sancțiunea încheind procesul-verbal, deoarece dacă agentul aflat în mașina pe care este amplasat aparatul radar ar fi cel care oprește autovehiculul în care se află presupusul contravenient pentru a-i încheia proces-verbal, atunci fapta reținută în sarcina acestuia nu ar mai exista.
Față de cele susmenționate, instanța precizează că este suficient să se dovedească faptul că agentul constatator care manevrează aparatul radar are atestat valabil de operator radar, acest atestat nefiind util agentului care aplică sancțiunea și care, prin ipoteză, astfel cum s-a arătat, nu operează cu cinemometrul. Astfel, în speță, intimata a dovedit faptul că operatorul radar M. F. deținea atestat în acest sens, valabil.
În ceea ce privește planșa fotografică, potrivit art.3.5.1. din Norma de metrologie legală 021-05, instanța constată că aceasta este lizibilă, astfel că îndeplinește cerința de legalitate a cinemometrului.
Pe cale de consecință, având în vedere specificul modalității de constatare a presupusei fapte contravenționale, care se înregistrează prin mijloace tehnice omologate, instanța consideră că orice încălcare a cerințelor metrologice și tehnice prevăzute în norma de metrologie legală NML 021-05 afectează legalitatea cinemometrului, cu consecințe asupra legalității procesului-verbal de constatare a contravenției.
Referitor la erorile de măsurare a vitezei de către aparatele radar, tolerate potrivit Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”.
Cu privire la aceste aspecte, instanța arată că eroarea maximă tolerată este +/-3%, astfel cum prevede art.3.1.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05; în acest caz, viteza minimă pe care ar fi putut-o avea petenta la momentul înregistrării sale cu aparatul radar putea fi 79,54 km/h, iar viteza maximă putea fi 84,46 km/h.
Acordând prevalență principiului in dubio pro reo instanța se va raporta la viteza de deplasare de 79,54 km/h și va constata că aceasta nu depășește cu mai mult de 31 km/h (respectiv 29,54 km/h) viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv (50km/h în localități) și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, astfel cum prevede art.100 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, raportat la art.108 alin.(2) lit.b) pct.2 din același act normativ.
Așadar, în primul rând trebuie precizat că instanța de judecată nu este organ care aplică sancțiunea, ci doar verifică legalitatea și temeinicia sancțiunii aplicate, în temeiul art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001. Totodată, instanța apreciază că aceste aspecte privind eroarea maximă tolerată ar fi trebuit să fie avute în vedere și de agentul constatator la încheierea procesului-verbal, deoarece procedând în sens contrar se încalcă fie prezumția de nevinovăție a presupusului contravenient, luând în considerare că, în concret o posibilă viteză minimă de deplasare ar putea să nu constituie contravenția pretinsă, fie determină o altă încadrare juridică și alte sancțiuni, deoarece o astfel de viteză se înscrie într-o altă clasă de sancțiuni, astfel că, în orice caz este afectată legalitatea și chiar temeinicia procesului-verbal încheiat în astfel de condiții.
În concluzie, instanța precizează că, aplicând principiul in dubio pro reo în prezenta cauză, se constată că petentul nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa și având în vedere că prin încheierea procesului-verbal în această manieră, petentului i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată, decât prin anularea actului respectiv, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să dispună anularea procesului-verbal . nr._/14.04.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. S. V., cu domiciliul în oorașul M., ., jud.Ilfov, CNP_, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., CUI/C._.
Anulează procesul-verbal . nr._/14.04.2013.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care poate fi exercitat prin depunerea cererii la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 20.11.2013.
Președinte,Grefier,
S. AnaComan L.
Red./Tehnored. Jud. SA/4 ex.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 6186/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5255/2013.... → |
|---|
