Plângere contravenţională. Sentința nr. 3/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 2317/236/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr.8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.3
Ședința publică din data de 7 ianuarie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE A. Măcsinoiu
Grefier D. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . G. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care:
Instanța,din oficiu,invocă excepția tardivității plângerii contravenționale ,având în vedere că,procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de 25.07.2011(fila 23 din dosar),iar plângerea a fost depusă la data de 07.02.2012..
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. unic_, la data de 07.02.2012 petentul . a formulat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 prin care a solicitat anularea procesului verbal și exonerarea de la plata amenzii aplicate.
În motivarea plângerii petentul a învederat in esența faptul ca procesul verbal este nul întrucât nu este semnat de agentul constatator, procesul verbal nu este semnat de către reprezentantul contravenientei. A mai arătat petenta faptul ca autoturismul este taxi iar șoferul a ieșit din localitate in interes personal.
În susținerea plângerii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
In drept: plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001
Atașat plângerii formulate petentul a depus la dosar copia procesului-verbal de contravenție contestat.
Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimata nu a formulat întâmpinare însă a comunicat la dosar fotografia care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție, certificatul calificat al agentului constatator și dovada de comunicare a procesului verbal contestat.
Instanța din oficiu a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale motivat pe faptul ca procesul verbal de contravenție a fost comunicat potrivit dovezii de comunicare la data de 25.07.2011(fila 23 din dosar), iar cererea introductiva de instanța a fost depusa la data de 07.02.2012(fila 3).
Cu privire la excepția invocata, instanța urmează a o admite motivat pe următoarele împrejurări:
In conformitate cu art. 34 alin 1 din OG 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea, verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, iar potrivit art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Procesul verbal contestat a fost comunicat petentului la data de 25.07.2011(fila 23 din dosar), iar plângerea contravenționala a fost introdusa la instanța la data de 07.02.2012(fila 3), cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, astfel incat, plângerea formulata este vădit tardiva.
Având in vedere aceste motive de fapt si de drept instanța urmează sa admită excepția tardivității plângerii contravenționale, iar plângerea va fi respinsa ca tardiv introdusa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității plângerii contravenționale.
Respinge plângerea formulată de ., cu sediul în G., ., .. A, ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Cestrin cu sediul în București,sector 6,bulevardul I. M. nr.401 A, ca tardiv introdusă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2013.
Președinte,Grefier,
Tehnored.Jud.MA
Ex.4/2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 46/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4414/2013.... → |
---|