Plângere contravenţională. Sentința nr. 3992/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3992/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 3934/236/2012
DOSAR NR._
operator de date cu caracter personal nr.8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.3992
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE -P. M.
GREFIER - P. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul B. L., în contradictoriu cu intimatul IPJ G. având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru termenul de astăzi procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul personal, având cuvântul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Pe data de 05.03.2012 pe rolul acestei instanțe, sub nr._ a fost înregistrată plângerea formulată de contestatorul B. L. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat pe data de 01.03.2012 de agentul constatator I.P.J. G., prin care solicită să se dispună anularea procesului verbal și anularea sancțiunii aplicate prin acesta.
Contestatorul a anexat la plângere copii de pe procesul verbal atacat și înscrisuri
Fiind legal citat agentul constatator nu a formulat întâmpinare, dar a înțeles să se folosească de proba cu martori
Contestatorul a înțeles să se folosească de probele cu înscrisuri.
În cauză a fost audiat martorul L. S. propus de agentul constatator, menționat în cuprinsul procesului verbal.
.Analizând materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei instanța reține că prin procesul verbal de contravenție atacat, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 200 lei pentru comiterea contravenției prev. de art. 3 pct. 1 Legea 61/1991 constând în faptul că pe data de 01.03.2012, ora 11,30 aflându-se în Autogara G. a proferat injurii și expresii jignitoare, amenințări cu acte de violență asupra numitului L. S.,tulburând ordinea și liniștea publică, indignând cetățenii din zonă.
Reține în primul rând instanța că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă cerute imperativ de lege, neexistând în cauză niciunul dintre cazurile de nulitate expres prevăzut de art. 16 alin. 7 și art. 17 OG 2/2001.
Privind fondul cauzei instanța reține că martorul L. a declarat că petentul era cam nervos, a întrebat un șofer la ce oră mașină, el i-a spus să își vadă de treabă, petentul l-a luat de guler și l-a dat un metru ori doi mai departe, dar nu i-a adresat injurii și nu l-a amenințat.
Pe de altă parte mai reține instanța că la întocmirea procesului verbal de contravenție, contestatorul a semnat menționând că nu face obiecțiuni la faptul constatat, ceea ce denotă că și-a recunoscut vinovăția în comiterea abaterii contravenționale.
Contestatorul și-a motivat fapta pe aspectul că tatăl său B. D. era bolnav, acesta decedând ulterior în acel an pe data de 23.12.2012, conform actelor depuse la dosar.
Reține astfel instanța că fapta comisă de petent există, dar față de atitudinea adoptată de acesta și starea de supărare cauzată de boala de care suferea tatăl său se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Din aceste considerente, în baza art. 31 – 33 OG 2/2001, art. 2 pct. 1Legea 61/1991 și art. 5 -6 OG 2/2001, instanța urmează să admită în parte plângerea ca fiind parțial întemeiată, iar în consecință va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de contestatorul B. L., domiciliat în mun. G., ., ., ., în contradictoriu cu agentul constatator I.P.J. G..
Dispune anularea parțială a procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat pe data de 01.03.2012 de agentul constatator I.P.J. G., în sensul că înlocuiește amenda contravențională de 200 lei aplicată contestatorului cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.04.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.jud.P.M.
Dact.Ș.P.
Ex.5/2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2059/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3077/2013.... → |
---|