Plângere contravenţională. Sentința nr. 5360/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5360/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 6574/236/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5360
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. S. V.
GREFIER - B. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . A., contestator . pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R12_ .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 27.05.2013, când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 03.06.2013, respectiv pentru data de astăzi, 10.06.2013, când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatoarea S.C. T. S.A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 21.03.2012, întocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, solicitând anularea acestuia pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, contestatoarea arată că, prin procesul verbal sus menționat, a fost sancționată contravențional pentru fapta de a circula cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., fără a deține rovinietă valabilă.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție atacat, acestea vizează lipsa semnăturii agentului constatator.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr.2/2001, Legea nr.455/2001 și H.G. nr.1259/2001.
Cererea este legal scutită de plata taxelor de timbru potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i) din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.
Legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanță dar a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, motivat de faptul că actul sancționator atacat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr.15/2002 corob. cu O.G. nr.2/2001.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat atât pentru contestatoare, cât și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Au fost depuse la dosar de către contestatoare, în copie, procesul verbal de contravenție atacat, procese verbale de contravenție încheiate de intimată pentru fapte similare, iar de către intimată adresă emisă de Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat semnătură electronică, autorizație de control a agentului constatator, imagine foto detaliu folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 21.03.2012, întocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, contestatoarea a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut că, la data de 02.10.2011, ora 12.57, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând contestatoarei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru contravenția săvârșită s-a aplicat contestatoarei sancțiunea amenzii contravenționale de 250 lei, fiind obligat și la contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 euro, conform art. 8 alin.3 din același act normativ.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa contestatoarei și a unui martor, contravenția fiiind constatată cu ajutorul mjloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR.
Mai reține instanța că societatea contestatoare a mai fost sancționată și prin alte procese verbale pentru același gen de fapte, săvârșite tot în anul 2011, procesele verbale fiind depuse la dosar.
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitǎții, cât și al temeiniciei întocmirii sale.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.
Referitor la motivul invocat de contestatoare privind lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că procesul-verbal atacat conține mențiunea expresă că documentul a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către V. C. Raduca.
Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile”, iar art. 7 al aceluiași act normativ statuează că în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitatea unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate în procesul-verbal corespund întrutotul stării de fapt și de drept reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.
Întrucât art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, se reține că procesul-verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe un înscris care, emanând de la intimată și recunoscut de către aceasta, dobândește potrivit legii valoarea unui act autentic, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.
Reținând natura de act administrativ de drept public a procesului-verbal de contravenție, rezultă că incidența în privința procesului-verbal de contravenție a normelor privind semnătura electronică nu îi răpesc acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.
Respectarea prevederilor legale enunțate în materia semnăturii electronice, respectiv art. 6 și art. 7 Legea nr. 455/2001, incidente în prezenta cauză, rezultă din probatoriul administrat, constând pe de-o parte în dovada calității de agent constatator a celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție atacat, numitul V. C. Raduca îndeplinind funcția de agent constatator, în cadrul CNADNR SA, pentru sancționarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de OG 15/2002, astfel cum rezultă din copia autorizației de control valabilă la data constatării faptei contravenționale. De asemenea, conform certificatului calificat emis de CERTSIGN și având ca titular pe V. C. Raduca agent constatator, instanța constată a fi respectate exigențele cuprinse în Legea nr. 455/2001, procesul-verbal de contravenție atacat reprezentând un înscris în formă electronică căruia i s-a încorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Faptul că procesul verbal de contravenție a fost ulterior imprimat pe hârtie și comunicat contravenientului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, operațiunea fiind efectuată pentru a îndeplini exigențele legate de comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept pană la proba contrară.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal si procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ( cauza Engel c. Olandei, Lutz. C Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Modovei, N. c. României, A. c. României), contestatoareaui îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală instituite de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, însă printre acestea nu se găsește și obligația statului de a aplica sancțiuni contravenționale prin intermediul instanței, ci numai de a asigura accesul persoanei sancționate la un tribunal independent și imparțial care să se pronunțe în condițiile unui proces echitabil asupra „acuzației” ( a se vedea cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării sa dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în măsura in care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
De asemenea, in Decizia nr. 315 din_ referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) si (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, in motivarea excepției,, Curtea Constituțională retine că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede suficiente garanții care sa împiedice încheierea abuziva a procesului-verbal fără participarea contravenientului, iar prin Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15-19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 ca neîntemeiata, reținând, in esența, ca, instanța competenta sa soluționeze plângerea îndreptata împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției este obligata sa urmeze anumite reguli procedurale, in virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirma ceva in instanța, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție".
Analizând actele existente la dosar, instanța constată că procesul verbal atacat este netemeinic, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, în forma inițială, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Cu toate acestea se va reține că, la data de 23 iulie 2012 a fost adoptată legea nr.144/2012 publicată în M. Of. nr. 509/24.07.2012, prin care s-a modificat O.G. nr.15/2012.
Conform actualei reglementări, art. 8 alin 1 are următorul conținut: „ fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.”
Comparând conținutul inițial al dispozițiilor legale menționate mai sus cu cel actual, rezultă că legea actuală este mai favorabilă.
Instanța apreciază că, fiind vorba de o lege contravențională mai favorabilă, aceasta favorizează subiectul de drept sancționat și se bucură de principiul retroactivității, în baza art.15 din Constituție.
Astfel, potrivit articolul 15 alin.2 Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Așadar, prin voința legiuitorului, această contravenție este una continuă, iar data săvârșirii ei este data încheierii procesului verbal de contravenție, astfel cum rezultă din art. 13 din O.G. nr.2/2001.
Contravenția continuă constă într-o succesiune de fapte contravenționale, și durează până la îndeplinirea obligației prevăzute de lege sau până la constatarea contravenției.
În speță, așa cum rezultă din procesele verbale încheiate pe numele contestatoarei și depuse la dosar, contravenția prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002 a fost constatată la data de 22.02.2012 ( prin încheierea procesului verbal . nr._/22.02.2012) motiv pentru care agentul constatator nu mai putea proceda la întocmirea ulterioară a unui proces verbal de contravenție pentru a sancționa o faptă contravențională săvârșită anterior constatării contravenției continue.
Procedând în acest fel, ar însemna ca pentru una și aceeași contravenție să se aplice mai multe sancțiuni contravenționale, contrar dispozițiilor art. 5 alin.7 din O.G. nr.2/2001.
Instanța reține că, potrivit art. 5 alin.7 din O.G. nr.2/2001, pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.
În consecință, în raport de considerentele de mai sus și având în vedere că prin întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției continue, respectiv procesului verbal . nr._/22.02.2012, agentul constatator a sancționat întreaga conduită culpabilă a contravenientului de până la acel moment, instanța urmează să admită plângerea și să anuleze procesul verbal de contravenție atacat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de contestatoarea S.C. T. S.A., cu sediul social în mun.G., ., ..G., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sect. 6.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 21.03.2012.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Dact. jud.I.S.V.
4 ex/28.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1456/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5776/2013.... → |
---|