Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7235/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7235/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 9591/236/2012
DOSAR NR._
operator de date cu caracter personal nr.8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7235
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.10.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE -P. M.
GREFIER - P. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta K. M. M., în contradictoriu cu pârâtul G. G., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit reclamanta fiind reprezentată de avocat D. A., lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1234 lei și timbru judiciar de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru termenul de astăzi procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:
Apărătorul reclamantei depune la dosar certificatul fiscal.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul pe fond solicită admiterea acțiunii, urmând a se constata săvârșită vânzarea - cumpărarea. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fata:
Pe data de 06.06.2012, pe rolul acestei instanțe, sub nr._, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta K. M. M. în contradictoriu cu pârâtul G. G., prin care solicita să se constate săvârșită vânzarea - cumpărarea terenului în suprafață de 3,23 ha teren arabil situat în extravilanul com. Izvoarele, ..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 28.12.2007, printr-un act sub semnătură privată, intitulat „chitanță", pârâtul, i-a vândut contra prețului de 8.075 lei suprafața de 3,23 ha teren arabil situat în extravilanul com. Izvoarele, .>
-0,25 ha în sola 52, . la N - C. M., E - DE, S - B. M., V - DE;
-2,98 ha în sola 158, . N - DE, E - AS Bogdanescu M., S - DE, V - Panoiu A..
Precizeaza că suprafața de teren a fost dobândită de pârât prin moștenire de la defuncta G. E., aceasta din urmă dobândind-o prin reconstituire conform titlului de proprietate nr._/06.11.2002.
De la această dată și până în prezent demersurile sale de a întocmi documentația cadastrală nu au putut fi finalizate datorită faptului că la nivelul comunei Izvoarele nu există planuri parcelare, motiv pentru care a introdus această acțiune în vederea obținerii unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare - cumpărare.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, art. 1073 - 1077 Cod Civil, art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea 247/2005
Reclamanta a înțeles sa se folosească de probele cu interogatoriul pârâtului, înscrisuri și martori.
Deși a fost citat cu mențiunea “ personal la interogatoriu”, pârâtul nu s-a prezentat la judecata cauzei, astfel ca instanța urmează sa facă aplicarea dispozițiilor art. 225 C.p.civ.vechi, în sensul că va considera lipsa acestuia ca un început de dovada, care se coroborează cu depoziția martorului, care a asistat la înțelegerea părților, precum si cu înscrisul sub semnătura private încheiat intre părți, ce nu a fost contestat de nimeni.
Analizând materialul probatoriu administrat in cauza, instanța retine ca sunt întrunite elementele de validitate ale contractului de vânzare - cumpărare, astfel cum rezulta acestea din conținutul art. 1294 si următoarele C.civ.,vechi anume: părțile au capacitate deplina de exercițiu, a existat consimțământul valabil exprimat al părților la încheierea actului juridic civil, după cum rezulta din înscrisul sub semnătura privata încheiat pe data de 28.12.2007,lucrul vândut se afla in circuitul civil, este determinat, potrivit clauzelor stipulate de părți în convenția lor și titlului de proprietate.
De asemenea, mai retine instanța, că lucrul vândut se afla în proprietatea vânzătorului, conform Titlului de proprietate nr. 9355/06.11.2002 emis pe numele lui G. E. acesta fiind moștenitorul, susnumitei, decedată la 08.02.2006, după cum rezulta din actele de stare civila si sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale(anexa 24) emisa de Primăria Izvoarele, depuse la dosar, cumpărătorul este cetățean român, iar prețul convenit a fost determinat si plătit de către cumpărător la data menționată în înscrisul întocmit cu vânzătorul .
Din aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 255 si art. 111C.p.civ.vechi, art. 969 - 970 și art. 1294 si urm. C. civ.vechi, instanța urmează să admită acțiunea, ca fiind întemeiata, iar in consecință va constata săvârșita convenția de vânzare - cumpărare intervenita intre părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul K. M. M.,domiciliată în mun. București, .. 48-50, sector 2, cu domiciliul ales în mun. G., bld. M. V., ., .,la C.. Av. D. A., în contradictoriu cu pârâtul G. G., domiciliat în com. Izvoarele, ..
Constată săvârșită vânzarea – cumpărarea intervenită între pârât, în calitate de vânzător și reclamantă în calitate de cumpărătoare, având ca obiect următoarele suprafețe de teren arabil extravilan situate în com. Izvoarele, ., anume: 2.500 mp amplasată în sola 52, . ca vecini: N- C. M., E- DE, S- B. M., V- DE și 2 ha 9800 mp amplasată în sola 158, . vecini: N- DE, E- A.S B. M., S- DE, V- P. A., la prețul de 8075 RON, plătit de reclamantă pe data de 28.12.2007.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.10.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.P.M.
Dact.Ș.P.
Ex.5/2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5776/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|