Plângere contravenţională. Sentința nr. 5776/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 5776/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 717/236/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5776/2013

Ședința publică de la 21 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. C. S.

Grefier I. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent D. F. A. și pe intimat DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI BRIGADA RUTIERĂ, având ca obiect plângere contravetionala CP_.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 18.06.2013 când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei având ca obiect plângere contravențională, reține următoarele:

Pe rolul Judecatoriei G. s-a înregistrat la data de 17.01.2013 sub numărul_ plângerea formulată de contestatorul D. F. A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimata IPJ G. la data de 15.01.2013, prin care solicita anularea procesului-verbal de contravenție pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat, in esenta, ca cele consemnate in cuprinsul procesului verbal nu corespund realitatii.

In drept, plangerea contraventionala nu a fost motivata.

Intimata, desi legal citata, nu a depus intampinare.

În susținerea plângerii, scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 |t. i din Legea nr. 146/1997 și a timbrului judiciar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, petentul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.

La termenul din data de 18.06.2013 instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale absolute.

Analizând actele dosarului, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin.l Cod procedură civilă, instanța reține cu privire la excepția de necompetentă teritorială, următoarele:

Prin plângerea formulată de petentul D. F. A. în contradictoriu cu intimata IPJ G., se contestă procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/15.01.2013, prin care contestatorul a fost sancționat de agenții constatatori aiDGPMB Brigada Rutiera, cu o amendă în cuantum de 280 lei.

Potrivit art.137 alin.1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si a celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.

Astfel, având în vedere că a fost sesizată cu o plângere prin care se contestă un proces-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că, potrivit art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001, act normativ care reglementează regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerilor împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, normele citate având un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga.

Or, cum în speță, în cuprinsul procesului-verbal sus menționat, se indică drept loc al săvârșirii faptei contravenționale, municipiul Bucuresti, . – . textelor legale menționate, prin care legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, de la care părțile nu pot deroga, astfel cum decurge din prevederile art. 159 alin.1 Cod procedură civilă, instanța constată că excepția necompetenței teritoriale, este întemeiată.

Pe cale de consecință, întru respectarea textelor legale sus menționate, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și în temeiul art. 158 și art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3, în circumscripția căreia a fost săvârșită fapta contravențională despre care se face mențiune în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/15.01.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. invocată intimata.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale privind pe contestatorul D. F. A., cu domiciliul în . în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucuresti, spre competentă soluționare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.06.2013.

Președinte, Pentru Grefier,aflat în C.O., semnează

Grefier Șef,

Tehnored.Jud.STC

Ex.2/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5776/2013. Judecătoria GIURGIU