Plângere contravenţională. Sentința nr. 6181/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 6181/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 16-08-2013 în dosarul nr. 15348/236/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6181/2013

Ședința publică de la 16 August 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. S.

Grefier E. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator G. R. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională R11_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică sau lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prezenta cauză a fost pusă pe rol pentru constatarea perimării, după care;

Instanța din oficiu invocă excepția perimării cererii și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față înregistrată la nr._ ;

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.05.2012 când, cauza a fost suspendată în baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ. și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se poate constata din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față de mai mult de un an nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță.

Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de contestator G. R., cu domiciliul în București, sector 4, . nr.20, ..B, ., în contradictoriu cu intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, sector 6, Bld. I. M. nr. 401A.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 16 August 2013.

Președinte,

A. S.

Grefier,

E. C. B.

R..jud.AS.

Dact.E.B.

Ex.2/ 05 Septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6181/2013. Judecătoria GIURGIU