Plângere contravenţională. Sentința nr. 8435/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8435/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 4175/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8435/2013
Ședința publică de la 11 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul F. I. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA POLIȚIEI LOCALE G. – BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională – proces verbal . nr._/27.02.2013.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.11.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 martie 2013, sub numărul de înregistrare_, petentul F. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA POLIȚIEI LOCALE G., anularea procesului-verbal de constatare a contravenție . nr._/27.02.2013 și exonerarea de plata amenzii aplicate, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că, prin procesul-verbal contestat s-a reținut greșit că autoturismul pe care îl conducea, marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, având regim de taxi, ar fi oprit neregulamentar în stația de transport în comun, la data de 27 februarie 2013, deoarece la acea dată, se afla staționat în stația de taxi, când s-a apropiat un agent de poliție și i-a cerut actele, apoi, la un interval de aproximativ trei săptămâni ar fi primit prin poștă, procesul-verbal respectiv.
În drept petentul a invocat prevederile art.31 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.
În susținerea pretențiilor sale, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie, următoarele: dovada de comunicare a procesului-verbal (f.7); procesul-verbal (f.8)..
Plângerea contravențională nu presupunea la momentul formulării sale achitarea vreunei taxe de timbru.
Intimatul a depus întâmpinare, (f.13-16), în termen legal, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii contravenționale și a arătat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, astfel că nu se impune anularea acestuia. Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimatul a precizat că fapta imputată petentului s-a petrecut conform celor reținute de agentul constatator în procesul-verbal contestat, aducând ca argument suplimentar și practica generalizată a șoferilor de taxi de a opri în stațiile de transport în comun din municipiul G., cu scopul de a racola călători, prin această situație creându-se „probleme deosebite în desfășurarea activității de transport public, precum și punerea în pericol a siguranței călătorilor”.
Intimatul a propus administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul asistent B. I. și a depus la dosarul cauzei, în copie, raportul agentului constatator (f.17), lista cu locurile de staționare sau de așteptare a taxiurilor în municipiul G. (f.19), corespondență cu diferite instituții locale (f.20-22).
La termenul de judecată din data de 10 iulie 2013, instanța de judecată a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială martorul-asistent B. I..
La termenul de judecată din 27 noiembrie 2013 au fost audiați petentul și martorul-asistent B. I..
Analizând situația de fapt din perspectiva probatoriului administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Situația de fapt
La data de 27 februarie 2013, în jurul orelor 10.30, petentul F. I. se afla, în autovehiculul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, în calitate de șofer de taxi.
Întrucât era staționat în stația de transport în comun de pe . G., un echipaj al poliției locale i-a încheiat procesul-verbal contestat.
În drept
Art.142 alin.(1) lit.g) din Regulamentul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, prevede: „Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:...g) în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;”.
În temeiul art.63 alin.(2) lit.a) din Ordonanța Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, „Nu se consideră oprire: a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv;”
Potrivit art.99 alin.(2) din ordonanța de urgență susmenționată „Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).”, iar potrivit art.108 alin.(1) lit.a) pct.8 din același act normativ „Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:...8.oprirea neregulamentară;”.De asemenea, în conformitate cu prevederile art.99 alin.(1) „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice:...”.
Art.98 alin.(4) din actul normativ susmenționat: „Clasele de sancțiuni sunt următoarele: b) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;”, iar potrivit alin.(2) al aceluiași articol „Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.”
Art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
În temeiul art.21.alin.(3) din actul normativ susmenționat: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.
Potrivit art.34 din actul normativ susmenționat: „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”.
Opinia instanței
A.Cu privire la legalitatea procesului-verbal instanța notează că petentul nu a formulat critici referitor la aceste aspecte legate de actul administrativ respectiv.
Cu toate acestea, verificând în temeiul art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat în prezenta cauză, sub aspectul mențiunilor obligatorii prevăzute de art.17 din același act normativ, instanța constată că acesta a fost legal încheiat, neexistând motive care să impună anularea din oficiu a acestuia.
B.Cu privire la temeinicia procesului-verbal
În primul rând, instanța reține că petentul s-a aflat la data de 27 februarie 2013, în jurul orelor 10.00, pe . G., fiind taximetrist, în mașina marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ .
Cu privire la ora la care s-a reținut în procesul-verbal că se afla în locul susmenționat, instanța va înlătura declarația petentului referitoare la acest aspect, prin care acesta a precizat că în acea dimineață, în jurul orelor 10.00 se afla acasă pentru a lua micul dejun, deoarece este puțin probabil ca petentul să își amintească fidel ceea ce s-a întâmplat în acea dimineață, câtă vreme nu și-a amintit data evenimentului, plasându-l spre sfârșitul lunii martie (la diferență de o lună față de momentul în care a avut loc în realitate) și, pe de altă parte, și-a amintit cu exactitate că ar fi făcut un lucru în jurul acelei ore, care potrivit declarațiilor sale constituia un fapt uzual în activitatea sa zilnică („în general, în timpul programului de lucru, mai merg acasă, iar în acea dimineață am mers acasă în jurul orei 10 pentru a lua micul dejun.”).
De asemenea, instanța reține din raportul agentului constatator că acțiunea desfășurată de echipajul poliției locale cu privire la oprirea/staționarea neregulamentară a taximetriștilor din zona Pieței Centrale s-a desfășurat între orele 8.15-11.30, astfel că este plauzibil ca fapta să fi fost constatată în jurul orelor 10.00, iar procesul-verbal să fi fost încheiat la finalul acestei acțiuni, respectiv la ora 11.30.
Faptul că petentul se afla oprit în stația de autobuz a fost confirmat și de martorul-asistent B. I., potrivit căruia „Îl cunosc pe petent ca fiind șofer de taxi și știu că de multe ori s-a întâmplat să oprească în stația de autobuz...Știu cu siguranță că petentul se afla la acel moment în stația de autobuz cu taxiul, deoarece l-am văzut personal...”. Cu privire la fidelitatea memoriei martorului-asistent referitor la acest eveniment, instanța va reține că martorul-asistent a precizat că, deși a semnat mai multe procese verbale cu acest obiect, „am semnat un singur proces-verbal încheiat pe numele petentului.”
Având în vedere declarația martorului-asistent B. I., martor ocular al faptei reținute prin procesul-verbal, coroborată cu faptul că petentul nu a probat cele susținute în fața instanței, respectiv că la data de 27 februarie 2013, în jurul orelor 10.00 se afla acasă și nu în stația de autobuz din zona . G., în calitate de șofer de taxi, („Menționez că în afară de soție nu are cine să confirme faptul că la ora 10 eram acasă și nu în stația de autobuz”), instanța va constata că petentul din prezenta cauză nu a reușit, prin probele administrate în fața acestei instanțe, să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.02.2013.
De asemenea, instanța va reține că în cauza dedusă prezentei judecăți nu s-a făcut dovada incidenței cazului de excepție prevăzut de art.63 lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, respectiv că oprirea în stația de autobuz s-ar fi făcut pentru îmbarcarea/debarcarea unor pasageri, astfel nefiind incidentă sancțiunea prevăzută de art.99 alin.(2) raportat la art.108 aliin.(1) lit.a pct.8 din același act normativ
Cu acest prilej, instanța arată că se impun câteva precizări referitoare la regulile în materie de probațiune în domeniul contravențional, garanțiile oferite de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) în materie contravențională, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO):
În jurisprudența CEDO, s-a stabilit că în domeniul contravențional, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă o „acuzație în materie penală”, sintagmă care comportă un înțeles autonom în viziunea CEDO.
Fiind în discuție o acuzație în materie penală, se declanșează o garanție specifică, instituită de art.6 paragraf 2 din Convenție, respectiv prezumția de nevinovăție, care, din perspectiva CEDO, nu privește doar procesul penal în sens strict, având o aplicație mai largă, declanșându-se ori de câte ori fapta imputată unei persoane are conotație penală; în acest sens, în jurisprudența CEDO s-a decis că prezumția de nevinovăție este aplicabilă în cadrul procedurii contravenționale.
Respectarea prezumției de nevinovăție presupune, în esență două aspecte: pe de o parte aducerea la cunoștința celui căruia i se impută respectiva faptă a acuzației, iar pe de altă parte, presupune că sarcina probei revine celui ce formulează acuzația.
De asemenea, viziunea CEDO asupra modului în care funcționează prezumțiile (inclusiv prezumția de nevinovăție), este în sensul că prezumțiile bazate pe fapte/legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței). Astfel, din perspectiva CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele reproșate, nu reprezintă un drept absolut.
Pe de altă parte, forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său, atunci când administrează și apreciază probele (cauza Bosoni contra Franței).
Instanța arată că în sistemul de drept românesc actual, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un act autentic. În lumina jurisprudenței CEDO stabilită prin cauza A. contra României, s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este încălcată, cât timp forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției ca înscris autentic nu este indestructibilă, astfel permițându-se persoanei sancționate să răstoarne prin probe prezumția de legalitate și temeinicie atribuită prin lege oricărui act autentic.
Cu alte cuvinte, respectând cerințele unei proceduri echitabile, persoana sancționată are dreptul se utilizeze în cadrul unei proceduri judiciare orice mijloace de probă și să invoce orice argumente de fapt și de drept pentru dovedirea împrejurărilor că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde cu modul de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței este să respecte limita proporționalității între scopul urmărit de autorități (să nu rămână nesancționate faptele antisociale) și respectarea dreptului la apărare a persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României).
Astfel, în aprecierea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța nu va da prevalență procesului-verbal ipso fapto, considerând că acesta are o forță probantă superioară, ci va acorda petentului ocazia să demonstreze prin probe convingătoare nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal atacat, cu consecința anulării acestuia.
Însă, instanța atrage atenția că aceasta nu presupune o atitutidine complet pasivă a petentului, doar intimatul (instituția din care face parte agentul constatator) trebuind să dovedească realitatea celor consemnate în procesul-verbal, ci procesul-verbal își păstrează prezumția de autenticitate și veridicitate a celor consemnate, cu mențiunea că această prezumție este relativă, petentul, prin probe contrare (și nu doar prin simple susțineri), putând să răstoarne această prezumție instituită de lege.
În aceste condiții, cu referire la cauza dedusă prezentei judecăți, având în vedere că petentul nu a reușit să probeze realitatea celor susținute, instanța va considera că procesul-verbal contestat a fost încheiat în condiții de temeinicie, fapta petrecându-se potrivit celor consemnate în acest act administrativ.
C.Individualizarea sancțiunii aplicate
Instanța reține că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, pentru fapta reținută în sarcina petentului, se pot aplica 2 sau 3 puncte-amendă.
Instanța arată, cu această ocazie, că oprirea voluntară a autovehiculului în stația de transport în comun, constituie o faptă ce prezintă pericol social abstract, prin posibilitatea producerii de accidente rutiere, în condițiile în care, mijloacele de transport în comun sunt nevoite să oprească în alte locuri, care nu prezintă siguranță pentru calătorii care urcă/coboară din acestea și, pe de altă parte, procedând în acest fel, se perturbă întreaga circulație a autovehiculelor aflate în trafic la acel moment.
Instanța constată că în cauza dedusă prezentei judecăți, agentul constatator a aplicat sancțiunea contravențională orientând-o spre minimul acesteia, respectiv 2 puncte-amendă, în valoare de 150 lei.
Astfel, luând în considerare gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările specifice din prezenta cauză (faptul că nu s-a produs vreo urmare concretă), precum și circumstanțele personale ale contravenientului (faptul că potrivit declarației martorului-asistent B. I., coroborată cu susținerile intimatei din întâmpinare, există o practică constantă a șoferilor de taxi, printre care se numără și petentul din prezenta cauză, de a opri în stațiile de autobuz din municipiul G.), se constată că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată de agentul constatator, astfel că nu se impune reindividualizarea acesteia de către instanța de judecată.
Pentru motivele prezentate, constatând că fapta contravențională imputată a avut loc, în condițiile descrise în procesul verbal . nr._/27.02.2013 și, pe de altă parte că procesul verbal susmenționat este legal întocmit, instanța urmează să respingă plângerea contravențională ca neîntemeiată, pe cale de consecință, fiind menținute dispozițiile procesului verbal susmenționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul F. I., cu domiciliul în mun.G., ., ., jud.G., CNP_, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., CUI/C._.
Menține dispozițiile procesului-verbal . nr._/27.02.2013.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care poate fi exercitat prin depunerea cererii la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 11.12.2013.
Președinte,Grefier,
S. AnaComan L.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6655/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3403/2013.... → |
|---|
