Pretenţii. Sentința nr. 3923/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 3923/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 17143/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3923/2013

Ședința publică de la 19 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. C. S.

Grefier I. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari TINERET și pe pârât D. D., având ca obiect pretenții.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 16.04.2013 când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.11.2012, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari Tineret a solicitat in contradictoriu cu pârâta D. D., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4633,51 lei reprezentând cheltuieli neachitate la întreținere pentru perioada decembrie 2009 - iulie 2012.

In motivare, partea reclamantă a arătat că pârâtul a acumulat datorii la cheltuielile de întreținere în cuantum de 4633,51 lei pentru perioada decembrie 2009 - iulie 2012, debit reprezentând cota intretinere ce trebuia achitat lunar, in termen de 30 zile dupa afisarea listelor, dar care nu au fost achitate pana in prezent.

În drept, au fost invocate prevederile Legii 114/1996, ale Legii 230/2007 și ale HG 1588/2007.

Pârâtul, deși legal citat nu a depus întâmpinare.

In vederea sustinerii pretentiilor reclamanta a depus un set de inscrisuri.

Instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului D. D..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

In temeiul art. 137 C.proc.civ instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.

Astfel, conform art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

De asemenea, conform art. 49 a aceluiasi act normativ asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Din coroborarea acestor articole, rezulta ca cel obligat de catre lege pentru plata sumelor reprezentand cheltuielile de intretinere este proprietarul imobilului. Mai mult, in prezenta cauza nu a fost depus nici un contract de locatiune incheiat intre proprietar si parat. Din raspunsul Consiliului Local al Municipiului G., Directia de Impozite si Taxe Locale rezulta ca proprietarul imobilului in cauza este numitul D. M.. In consecinta, paratul D. D. nu are calitatea procesuala pasiva.

O conditie pentru ca o persoana sa fie parte in proces este calitatea procesuala care contribuie la desemnarea titularului dreptul de a actiona si in acelasi timp a persoanei impotriva careia se poate exercita actiunea.

Intrucat reclamantul este acela care declanseaza procedura judiciara, acestuia ii revine obligatia de a justifica atat calitatea sa procesuala cat si calitatea procesuala a paratului.

Aceasta obligatie isi are temeiul in art. 112 C.proc.civ. care prevede ca cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda, printre altele, obiectul precum si motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia reclamantului.

Prin indicarea pretentiei sale precum si a imprejurarilor de fapt si de drept pe care se bazeaza aceasta pretentie, reclamantul justifica indreptatirea pe care o are de a introduce cererea impotriva unui anumit parat.

Astfel, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului si raportul juridic dedus judecatii (calitatea procesuala activa) si, pe de alta parte, existenta unei identitati intre persoana paratului si cel obligat in acelasi raport juridic (calitate procesuala pasiva).

In consecinta, instanta constata ca paratul cauzei nu detine calitate procesuala pasiva intrucat acesta nu este cel obligat de lege la plata cotei de intretinere aferenta imobilului in cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia lipsei caliatii procesuale pasive invocata de instanta.

Respinge cererea de chemare in judecata introdusa de catre reclamanta Asociatia de P. Tineret in contradictoriu cu paratul D. D., ca introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Ia act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.04.2013.

P., GREFIER,

Tehno.red.jud STC/4ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3923/2013. Judecătoria GIURGIU