Plângere contravenţională. Sentința nr. 4292/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4292/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 02-05-2013 în dosarul nr. 5997/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4292
Ședința publică de la 02 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Grefier C. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator R. Ș. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contraventionala R11_ .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 18.04.2013 când s-a reținut cauza în pronunțare, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru 25.04.2013, respectiv astăzi când s-a dat următoarea sentință .
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată sub nr. _ petentul R. Ș. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN anularea procesului verbal . 11 nr._/26.07.2011.
Analizând lucrările dosarului urmează să se respingă plângerea petentului ca fiind tardiv formulată, instanța fiind sesizată cu depășirea termenului de 15 zile prev. de art. 31 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare fără ca petentul să administreze probe în combaterea excepției tardivității.
Astfel procesul verbal a fost comunicat prin afișare la 08.08.2011, după cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, instanța fiind sesizată cu plângerea ce face obiectul cauzei de față la 05.04.2012
Văzând și dispoz. art. 31 și urm. din OG 2/2001, art. 10 din OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea petentului R. Ș., domiciliat în mun. G., ., ., jud. G., împotriva procesului verbal . 11 nr._/26.07.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6 ,ca fiind tardiv formulată .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 mai 2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.D.C.
Dact.Ș.P./ ex. 5
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Grăniţuire. Sentința nr. 7668/2013. Judecătoria GIURGIU → |
---|