Cereri. Sentința nr. 489/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 489/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 534/237/2013
Dosar nr._ alte cereri -înlocuire amendă contravențională cu activitate în folosul comunității
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 489/2013
Ședința publică de la 10 Mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - E. S.
GREFIER - R. P.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA, cu sediul în Suceava, .. 9, jud. Suceava și pe intimata R. A., cu domiciliul în ., .. 14, jud. Suceava, având ca obiect alte cereri- înlocuire amendă contravențională cu activitate în folosul comunității.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
După deliberare,
JUDECĂTORIA:
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată cu nr._ din 06.03.2013 la Judecătoria Gura Humorului, petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a chemat-o în judecată pe intimata R. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 800 lei, aplicate intimatei prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 21.06.2007 și procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 18.07.2012, ambele încheiate de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Suceava, cu sancțiunea obligării intimatei-contraveniente la prestarea unei activități în folosul comunității.
Au fost depuse la dosar, înscrisuri, în copie sau în original, respectiv procesele-verbale de constatare a contravenției, dovada de îndeplinire a procedurii, somația și titlul executoriu, adresele nr. 849 din 26.02.2013 și nr. 650 din 04.03.2013.
Contravenienta intimată a depus întâmpinare prin care a arătat că a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei la data de 21.06.2007, prin procesul verbal de constare a contravenției . nr._ și că, până în prezent, a achitat suma de 95 lei, urmând ca restul de 405 lei să-l achite ulterior.
Aceasta a mai arătat că a fost sancționată și la data de 18.07.2012, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ cu suma de 300 lei și împotriva căruia a făcut plângere la această instanță, iar prin Sentința civilă nr._ i-a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 300 lei cu sancțiunea avertismentului, sentință care nu a fost atacată cu recurs.
Totodată, a mai arătat că nu poate efectua muncă fizică, fiind bolnavă de inimă.
A invocat dispozițiile art. 115-119 C.p.c. și a depus la dosarul cauzei Biletul de trimitere . nr._.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că își menține cererea de înlocuire a amenzii cu muncă în folosul comunității doar pentru amenda aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.06.2007 și în condițiile în care intimata va face dovada achitării parțiale a amenzii aplicate, au solicitat înlocuirea sumei neachitate.
Examinând materialul probator, instanța constată:
Prin procesele - verbale de constatare a contravenției . nr._ încheiat la 21.06.2007 și . nr._ încheiat la data de 18.07.2012, a fost sancționată contravenienta R. A. cu 500 lei și cu 300 lei amendă contravențională, de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Suceava.
Împotriva procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 18.07.2012 a formulat plângere contravențională la această instanță, iar prin Sentința civilă nr._ i-a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 300 lei cu sancțiunea avertismentului, sentință care nu a fost atacată cu recurs.
Procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la 21.06.2007 a fost comunicat contravenientei, nefiind atacat cu recurs.
Amenda a fost pusă în executare, fiind emise titlul executoriu nr. 2171 din 15.01.2013 și somația cu nr. 2214/_.
Conform art.9 din O.G. nr.2/2001: „Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.
Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.”.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1354/2008, a constatat că sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este neconstituțională.
Conform art.39/1 din O.G. nr.2/2001 modificată: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”.
Conform art.1 din O.G. nr.55/2002 modificată: „Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanțe ale Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează anumite fapte ce constituie contravenții.
(2) Sancțiunea contravențională prevăzută la alin. (1) se stabilește întotdeauna alternativ cu amenda și poate fi aplicată numai de instanța de judecată.”
Față de situația de fapt și de drept arătare mai sus, instanța constată că sesizarea este întemeiată, în parte și o va admite, în parte, respectiv doar cu privire la diferența de amendă contravențională rămasă neachitată.
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.23 din 22 ianuarie 2013, care stabilește, începând cu data de 1 februarie 2013, un salariu de bază minim brut garantat în plată la 750 lei,lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, reprezentând 4,44 lei / oră, instanța va înlocui amenda contravențională de 205 lei cu sancțiunea de 46 ore de activitate în folosul comunității, pe care intimatul o va executa la unul din serviciile de pe lângă Primăria comunei Ostra, județul Suceava, în condițiile în care actele medicale depuse nu fac dovada faptului că intimatei i s-a interzis prestarea vreunei activități fizice.
Se va emite mandatul de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea, în parte formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA, cu sediul în Suceava, .. 9, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata R. A., cu domiciliul în ., .. 14, jud. Suceava, având ca obiect alte cereri - înlocuire amendă contravențională cu activitate în folosul comunității
Înlocuiește sancțiunea de 205 lei diferență amendă contravențională aplicată contravenientei - intimate prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ din 21 iunie 2007, cu sancțiunea obligării contravenientei intimate la prestarea unui număr de 46 ore activitate în folosul comunității, pe care o va executa la unul din serviciile de pe lângă Primăria comunei Ostra.
Respinge celelalte solicitări ale petentului.
Dispune emiterea mandatului de executare, conform celor menționate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Gura Humorului.
Pronunțată în ședința publică de la 10 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
red. S.E./28 mai 2013
tehnored. P.R./28 mai 2013
ex. 4
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 853/2013.... | Uzucapiune. Sentința nr. 60/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI → |
---|