Contestaţie la executare. Sentința nr. 539/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 539/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 483/237/2012
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 539/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. L.
Pe rol judecarea contestației la executare formulată de contestatorul C. L. AL ORAȘULUI GURA HUMORULUI, cu sediul în loc. Gura Humorului, .. 10, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE INSOLVENȚĂ EC. C. O., cu sediul în mun. Suceava . nr. 4, ., ., pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă reprezentanții părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 24.02.2012, contestatorul C. L. AL ORAȘULUI GURA HUMORULUI, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE INSOLVENȚĂ EC. C. O., a solicitat ca în urma probatoriului administrat în cauză, să se dispună anularea executării silite începute în dosarul de executare nr. 135/2011 al B. T. I. și a tuturor formelor de executare, ultimul act procedural execuțional fiind somația din data de 17.02.2012, suspendarea executării silite cu depunerea unei cauțiuni și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reprezentantul creditorului a arătat că în fapt, la cererea intimatei, s-a format dosarul execuțional nr. 135/2011 în vederea executării titlului executoriu, constând în sentința nr. 662/27.01.2011 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3017/2011 a Curții de Apel Suceava, prin care au fost obligați la plata sumei de 236.467,15 lei, reprezentând contravaloare investiții și a sumei de 1830 lei.
A mai arătat reprezentantul creditorului că la data de 17.02.2012, executorul a emis somație, prin care au fost somați să execute în termen de 1 zi, obligația prev. în titlul executoriu, respectiv achitarea sumei de 248.292,09 lei și ca urmărirea silită este nelegală, fiind făcută cu încălcarea normelor legale care reglementează materia executării silite și că somația face referire la o sumă care este mai mare decât suma din titlul executoriu, pentru dobânda legală neexistând încuviințare executare și nici titlu execuțional.
În dovedirea cererii, reprezentantul contestatorului a depus la dosar în copie xerox, procesul verbal și somația.
Creditorul și-a întemeiat contestația în drept, pe disp. art. 399 și următ. C.p.c.
Prin încheierea de ședință din 24 Aprilie 2012, față de lipsa părților, s-a dispus în temeiul art. 242 al. 1 pct.2 Cod proc. civilă, suspendarea judecării cauzei.
Perimarea reprezintă sancțiunea procedurală ce determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Apreciind că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 248 Cod proc. civilă, respectiv investirea instanței cu o cerere de chemare în judecată, pricina a rămas în nelucrare timp de peste un an din vina contestatorului, care nu a mai insistat în soluționarea cererii, instanța va admite excepția și va constata perimată acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată contestația la executare formulată de contestatorul C. L. AL ORAȘULUI GURA HUMORULUI, cu sediul în loc. Gura Humorului, .. 10, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE INSOLVENȚĂ EC. C. O., cu sediul în mun. Suceava . nr. 4, ., ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
red. MC/24.05.2013
tehnored.LM/24.05.2013
ex.4
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 927/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 277/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI → |
---|