Pensie întreţinere. Sentința nr. 951/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 951/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 1553/237/2013
Dosar nr._ majorare pensie întreținere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 951/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. L.
Pe rol judecarea cauzei civile pentru majorare pensie întreținere formulată de reclamantul C. C., domiciliat în . de Jos, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul S. V. G. ( zis B.), domiciliat în . de Jos, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul asistat de av. I. A. și pârâtul personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată depusă la dosarul cauzei ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului.
Av. I. A. pentru reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Pârâtul solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantului.
Instanța aduce la cunoștința pârâtului că s-a efectuat ancheta socială și la domiciliul reclamantului și constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.
Av. I. A. pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii, respectiv majorarea pensiei de întreținere în favoarea acestuia, arată că pârâtul mai are în întreținere doi copii, însă nu a depus la dosar acte stare civilă a acestora, sens în care solicită ca instanța să aibă în vedere că pârâtul are 3 copii, nu realizează venituri și că solicită majorarea pensiei de întreținere raportat la venitul minim pe economie. Cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul solicită ca instanța să aibă în vedere situația sa materială.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 30.07.2013, reclamantul C. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. G., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin ..2002, în sumă de 230.000 lei vechi și care reprezintă o sumă derizorie la inflația din ziua de astăzi, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, prin ..2002 pronunțată în dosarul nr. 165/2002 al acestei instanțe, pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 230.000 lei vechi lunar, adică 23 RON, în favoarea sa, că a plătit-o o perioadă de câțiva ani, iar din anul 2009, nu a mai plătit nici un ban.
A mai arătat reclamantul că are vârsta de 16 ani și că are nevoie de sprijinul ambilor părinți atât financiar cât și moral, ori din partea pârâtului nu are parte de nimic, fapt ce denotă că nu-l iubește, fiind un om fără sentimente și că valoarea banilor s-a schimbat și nevoile financiare și materiale ale sale au crescut, având nevoie de mâncare, îmbrăcăminte, rechizite școlare.
De asemenea, reclamantul a solicitat ca în condițiile în care pârâtul nu realizează venituri, să fie obligat la plata unei pensii raportat la salariul minim pe economie, iar dacă realizează venituri permanente, să fie obligat la plata unei pensii, raportat la ¼ din veniturile sale.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar în copii xerox, . 1998 a acestei instanțe, ..2002 a acestei instanțe, acte stare civilă.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 402 NCC.
Pârâtul S. G. T., legal citat nu a formulat întâmpinare. În cauză s-au administrat probe, s-au depus înscrisuri, s-a efectuat ancheta socială.
Examinând materialul probator, instanța a reținut următoarele:
Prin . 13 martie 2002, pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în dosarul nr. 165/02, a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect majorare pensie de întreținere, și a fost obligat pârâtul S. G., la plata unei pensii majorate lunare de 23 lei, în favoarea minorului C. C., începând cu data introducerii acțiunii 16 ianuarie 2002 și până la majoratul minorului.
Conform articolul 531 NCC, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea ei.
Potrivit articolului 529 alin. 1 și 2 din NCC întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
În speță, nevoile minorului C. C., au crescut, acesta având vârsta de 16 ani, iar amândoi părinții trebuie să contribuie la cheltuielile necesare dezvoltării sale normale.
Din ancheta socială, precum și din actele de stare civilă, depuse la dosarul cauzei, rezultă faptul că pârâtul S. G. T., mai are în întreținere doi copii, S. V. P., născut la data de 01.07.1998 și S. M. D. născut la data de 14.10 2002 și că nu realizează venituri permanente.
Față de situația de fapt expusă, și de temeiurile de drept enunțate, instanța apreciază că situația avută în vedere de instanță în momentul admiterii cererii de majorare a pensie de întreținere s-a schimbat, crescând nevoile minorului, care este mai mare, are nevoie de o sumă mai mare de bani pentru acoperirea cheltuielilor legate de creșterea și întreținerea sa, astfel că instanța va admite acțiunea și va majora pensia de întreținere stabilită prin . 13 martie 2002, în favoarea minorului C. C., de la 23 lei la 133 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul minorului.
La stabilirea pensiei, instanța avut în vedere venitul minim pe economie de 800 lei, precum și faptul că pârâtul mai are în întreținere doi minori.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă pentru majorare pensie întreținere formulată de reclamantul C. C., domiciliat în . de Jos, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul S. V. G. ( zis B.), domiciliat în . de Jos, jud. Suceava, și în consecință:
Majorează pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului C. C. de la 23 lei lunar la 133 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul minorului.
Plata pensiei de întreținere se va face până la data de 28 a fiecărei luni.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria Gura Humorului.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
red. tehnored MC- 24.10.2013
ex. 4
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 698/2013. Judecătoria GURA... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 608/2013. Judecătoria GURA... → |
---|