Plângere contravenţională. Sentința nr. 350/2013. Judecătoria HÂRLĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 350/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 60/239/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA H.
JUDECATORIE
Sentința civilă Nr. 350/2013
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M. P.
Grefier Doinița D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. G. și pe intimat A. E. PERMANENTĂ, având ca obiect plângere contraventionala
La apelul nominal făcut în ședința publică :lipsă petentul,lipsă intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Instanța,avînd în vedere că petentul nu s-a prezentat la instanță și nu a indicat adresa martorilor,decade pe acesta din administrarea probei cu martori.
Avînd în vedere actele și lucrările din dosar,cauza rămîne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei H. sub nr. de mai sus, petentul P. G.,domiciliat în ..Iași, a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata A. E. Permanentă,Filiala Nord-Est,A. I. C.,nr.9,..Bacău, anularea procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimatǎ la data de 12.12.2012, fǎrǎ cheltuieli de judecatǎ.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate, întrucât nu a făcut niciun fel de campanie electorală, fiind plecat din localitate.
A susținut că nu a afișat niciun afiș electoral sau orice alt material electoral.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În termen legal, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii petentului, ca neîntemeiatǎ.
A arǎtat intimata faptul cǎ procesul verbal a fost legal întocmit iar sancțiunea a fost legal aplicatǎ și corect individualizatǎ pentru fapta petentului.
În dovedire, a fost solicitatǎ proba cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-117 C.proc.civ., art. 26, 38, 41 și 43 din Legea nr. 334/2006.
În cursul cercetării judecătorești, instanța a administrat proba cu înscrisuri, depunându-se la dosarul cauzei toatǎ documentația ce a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție atacat.
Analizând actele și lucrările dosarului, coroborând cele susținute de petent cu întreaga documentație depusă la dosarul cauzei și celelalte acte atașate, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de intimată la data de 12.12.2012, petentul a fost sancționat contravențional, conform art. 38 alin. 1 și art. 41 din Legea nr. 334/2006, cu suma de 5000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzutǎ de actul normativ mai sus menționat, constând în nedepunerea la A. Electoralǎ Permanentǎ de cǎtre petent, candidat independent la funcția de consilier local al Comunei Coarnele Caprei județul Iași, a raportului detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale.
Împotriva procesului verbal de contravenție a fost formulată de către petent, în termen legal, prezenta plângere.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, potrivit art. 38 alin. 1 și art. 41 din Legea nr. 334/2006, nedepunerea la A. Electoralǎ Permanentǎ de cǎtre candidați a raportului detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale constituie contravenție care se sancționeazǎ cu amendǎ contravenționalǎ.
Analizând decizia nr. 768/18.12.2012 a Autoritǎții Electorale Permanente, depusǎ la dosar, instanța reține faptul că, deși avea aceastǎ obligație legalǎ, de depunere a raportului detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, petentul, la momentul încheierii procesului verbal, nu le-a îndeplinit. Astfel că, potrivit actelor de la dosar, petentul se face vinovat de săvârșirea cu vinovăție a acestei contravenții.
De aceea, așa cum s-a arătat, petentul va răspunde contravențional pentru neîndeplinirea obligației legale descrise mai sus.
În ceea ce privește nulitatea procesului verbal de contravenție, instanța constată faptul că în prezenta cauză nu există cauze de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În legǎturǎ cu susținerile, de altfel nedovedite, ale petentului referitoare la neefectuarea de către dânsul a campaniei electorale și la nelipirea de afișe ori alte materiale electorale, instanța urmează să le înlăture, existența contravenției care face obiectul prezentului dosar nefiind condiționată în niciun mod de aceste aspecte de fapt.
Cât privește cunoașterea ori necunoașterea legii, fiind vorba despre o prevedere dintr-o lege specialǎ și care nu are caracter de notorietate (Legea nr. 334/2006), instanța urmeazǎ sǎ rețină faptul cǎ nimeni nu poate invoca necunoașterea sau cunoașterea greșitǎ a legii. În condițiile în care petentul s-a înscris în cursa electoralǎ, acesta trebuia sǎ aibǎ în vedere toate prevederile legale în aceastǎ materie și nu poate, în niciun caz, invoca necunoașterea lor.
Având în vedere cele de mai sus, examinând procesul-verbal de contravenție atacat și prin prisma dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată, deci, legalitatea și temeinicia acestuia.
În acest sens, instanța observă că, prin plângerea formulată în fața instanței de judecatǎ, nici petentul nu a contestat existența faptei contravenționale reținute în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție.
Însă, deși nu înlătură existența contravenției și vinovăția petentului, aspectele relevate în prezenta cauză se constituie, totuși, în împrejurări ce semnifică un grad de pericol social redus, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit art. 5 alin. 5 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001.
Cât privește vinovăția făptuitorului, instanța reține că, într-adevăr, după cum s-a dezvoltat mai sus, petentul a săvârșit contravenția în modul și condițiile cerute de textul legal care o incriminează, dar această săvârșire s-a produs în circumstanțe atenuante pentru acesta.
Aceste împrejurǎri concrete, coroborate cu recunoașterea sincerǎ a petentului și cu ignoranța acestuia în ceea ce privește textele legale aplicabile în spețǎ, denotă un grad de pericol social concret redus al acestei fapte contravenționale. Prin urmare, instanța urmează să rețină în prezenta cauză o lipsă de pericol social concret al faptei contravenționale a petentului, relevat de aspectele analizate mai sus, intenția și pericolul social al contravenientului fiind mult scăzute, raportat la cele mai sus analizate.
De aceea, instanța consideră că fapta petentului constituie contravenție, acesta încălcând obligația legalǎ ce-i revenea, însă modul de săvârșire a contravenției trebuie să se reflecte într-o măsurǎ contravenționalǎ corect individualizatǎ din punct de vedere legal.
Astfel, având în vedere considerațiile de mai sus, precum și criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșitǎ, urmarea de mică gravitate produsă și persoana contravenientului, a cărui atitudine sinceră relevă un grad de pericol social redus al faptei contravenționale, instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale în prezenta cauză poate fi atins pentru petent și prin aplicarea sancțiunii contravenționale a avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite.
Prin urmare, având în vedere toate cele arătate mai sus, instanța urmează să admită în parte prezenta plângere contravenționalǎ și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție atacat cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de către petentul P. G.,domiciliat în ..Iași, în contradictoriu cu intimata A. E. Permanentă,Filiala Nord-Est,A. I. C.,nr.9,..Bacău .
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului, în cuantum de 5000 lei, prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de către intimată la data de 12.12.2012, cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.03.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. PRISTAVUDavidescu Doinița
PCM/DD/4ex
20.01.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 774/2013. Judecătoria HÂRLĂU | Contestaţie la executare. Sentința nr. 798/2013. Judecătoria... → |
---|