Fond funciar. Sentința nr. 383/2015. Judecătoria HÂRŞOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 383/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 383/2015
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HÂRȘOVA
JUDEȚUL C.
SENTINȚA CIVILĂ NR.383
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 03.06.2015
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: G. C.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect obligația de face (fond funciar), formulată de reclamanții P. S. R. și D. A. M., ambii cu domiciliul procesual ales în Cluj –N., ., ., prin avocat B. S., în contradictoriu cu pârâta C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR A COMUNEI P. cu sediul în comuna P., ., județul C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, a amânat pronunțarea la data de 03.06.2015, când s-a pronunțat.
I N S T A N T A
Asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea adresata instantei de judecata si inregistrata sub numar de dosar_ reclamantii P. S. R. și D. A. M., ambii cu domiciliul procesual ales în Cluj –N., ., ., prin avocat B. S. în contradictoriu cu pârâta C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR A COMUNEI P. cu sediul în comuna P., ., județul C., solicita obligarea pârâtei la transmiterea întregii documentații necesare către C. Națională competentă, în vederea acordării de despăgubiri pentru suprafața de 10 ha teren, raportat la Hotararea Prefectului Județului C. nr. 452/16.09.2013, precum și obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată .
In motivarea, in fapt, a cererii arata ca, prin Dispoziția Secretarului general al Prefecturii județului C. nr.452/. Instituția Prefectului județului C., s-a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 5 ha teren arabil din cele 10 hectare care fac parte din lotul 82/86 divizia 1a, situate pe mereaua comunei Pantelimonu de Sus, satul R., județul C., dobândit prin moștenire de la antecesorii lor.
Mai arată că, în urma rămânerii definitive a dispoziției au solicitat prin numeroase cereri formulate atât personal, cât și prin reprezentant legal, emiterea titlului de plată și acordarea efectivă a sumei care li se cuvine, având în vedere și vârsta și problemele de sănătate pe care le au.
De asemenea, mai precizează că a adresat către C. Națională pentru compensarea imobilelor, prin care au solicitat emiterea titlului de plată și acordarea efectivă a sumei cuvenite în temeiul art. 12 din Legea nr.165/2013 cu modificările și completările ulterioare, alin.1, conform căruia, în situația în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, fostul proprietar sau moștenitorilor acestuia și se va atribui un teren pe un alt amplasament, iar răspunsul primit de Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților a constat în faptul că dosarul nu figurează în baza de date a Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor .
Mai precizează că, înainte de a se adresa Comisiei Naționale pentru Combaterea Imobilelor, în data de 19.08.2014 au formulat cerere către primăria comunei P. care le-a răspuns că dosarul este complet și urmează a fi trimis către ANPR București după finalizarea legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.
Prin urmare consideră că figurează în baza de date a Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și solicită admiterea cererii.
In drept, isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile Legii nr. 165/2013.
In probatiune a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Parata C. L. de Fond Funciar P. nu a formulat întâmpinare, însă si-a trimis reprezentant in instanta.
La termenul de jduecată din data de 19.03.2015 instanța a dispus emiterea unei adrese către pârâta C. Locală de Fond Funciar P. pentru a stadiul întocmirii documentației vizavi de punerea în executare a prevederilor Hotărârii nr. 452/2013.
Prin adresa nr. 1325/01.04.2015 pârâta C. Locală de Fond Funciar P. a răspuns la relațiile solicitate de instanță prin care a precizat că după completarea/finalizarea, la nivelul UAT P., jud. C., a tuturor dosarelor ce au ca obiect aplicarea prevederilor Legii nr.165/2013, dosarul autorului Fatu V., decedată, cu moștenitorii P. S. R. și D. A. M. va urma cursul menționat de prevederile art. 16 și urm. din legea menționată anterior.(fila 36 din ds.)
Din analiza materialului probator existent in cauza instanta retine urmatoarele:
Prin Dispoziția Secretarului general al Prefecturii județului C. nr.452/. propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 5 ha teren arabil din cele 10 hectare care fac parte din lotul 82/86 divizia 1a, situate pe mereaua comunei Pantelimonu de Sus, satul R., județul C., dobândit prin moștenire de la antecesorii reclamantilor P. S. R. si D. A. M..
In data de 19.08.2014 au solicitat informatii de la primăria comunei P. care le-a răspuns că dosarul este complet și urmează a fi trimis către ANPR București după finalizarea legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.
Prin adresa nr.3177SPC03.11.2014 Autoritatea nationala pentru restituirea Proprietatilor le-a comunicat ca nu figureaza in baza de date a Secretariatului Comisei Nationale pentru Compensarea imobilelor dosar transmis de catre institutia Prefectului Constanta, pe numele dvs, intocmit in vederea acordarii de despagubiri in temeiul legilor fondului funciar.
La data de 10.12.2014 reclamantii P. S. R. si D. A. M. au solicitat instantei de judecata obligarea pârâtei la transmiterea întregii documentații necesare către C. Națională competentă, în vederea acordării de despăgubiri pentru suprafața de 10 ha teren, raportat la Hotararea Prefectului Județului C. nr. 452/16.09.2013.
Cererea este, in parte, intemeiata.
In drept,
Art.16 din legea nr.165/2013:” Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).”
Procedura instituita de art.16 din Legea nr.165/2013 reprezinta o alternativa la acordarea, in natura, a terenului arabil solicitat conform legilor fondului funciar.
Pentru reclamantii din prezenta cauza, Institutia Prefectului Constanta, prin Decizia nr.452/. acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 5 ha teren arabil din cele 10 hectare care fac parte din lotul 82/86 divizia 1a, situate pe mereaua comunei Pantelimonu de Sus, satul R., județul C..
Singurul impediment il reprezinta dispozitiile aceleasi legi care prevad finalizarea acestei proceduri dupa terminarea inventarierii tuturor terenurilor agricole la nivelul fiecarei unitati administrative.
Termenul limita al acestei inventarieri a fost stabilit la sfirsitul anului 2014, astfel ca, in acest moment, instanta nu gaseste nici un motiv pertinent pentru care dosarul reclamantilor sa nu fie inaintat Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor Bucuresti.
Prin adresa nr.1325/01.04.2014 Primaria P. recunoaste ca dosarul este finalizat, insa intrucit centralizarea tuturor terenurilor extravilane la nivelul judetului Constanta nu a fost inca finalizata, nu se cunoaste daca mai exista excedent de teren extravilan pentru acordarea, in natura, a terenului solicitat.
Insa instanta constata ca reclamantii au solicitat iar prin Dispoziția Secretarului general al Prefecturii județului C. nr.452/. propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 5 ha teren arabil, astfel ca motivul tergiversarii inaintarii dosarului catre autoritatea competenta nu este pertinent.
In consecinta, instanta va dispune obligarea piritei C. L. de Fond Funciar sa inainteze, de urgenta, documentatia aferenta acordarii reclamantilor de despagubiri pentru suprafata de 5 ha teren arabil din cele 10 hectare care fac parte din lotul 82/86 divizia 1a, situate pe mereaua comunei Pantelimonu de Sus, satul R., județul C., dobândit prin moștenire de la antecesorii lor.
In ceea ce priveste restituirea, in natura, si punerea in posesia suprafetei de 5 ha teren arabil instanta o va respinge intrucit, pe de o parte, reclamantii nu au precizat daca este vorba de aceeasi suprafata de teren pentru care au solicitat despagubiri sau este vorba de diferenta pina la 10 ha solicitata.
Daca este vorba de aceeasi suprafata de teren, cererea lor este tardiva intrucit inital, si-au manifestat intentia de a obtine despagubiri, autoritatile locale procedind la intocmirea dosarului pentru a fi inaintat autoritatilor competente in acest sens.
Daca este vorba de diferenta de teren arabil de pina la 10 ha, cererea este prematura intrucit, asa cum s-a retinut anterior, centralizarea tuturor terenurilor extravilane la nivelul judetului Constanta nu a fost inca finalizata si nu se cunoaste daca mai exista excedent de teren extravilan pentru acordarea, in natura, a terenului solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite, in parte, cererea având ca obiect obligația de face (fond funciar), formulată de reclamanții P. S. R. și D. A. M., ambii cu domiciliul procesual ales în Cluj –N., ., ., prin avocat B. S., în contradictoriu cu pârâta C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR A COMUNEI P. cu sediul în comuna P., ., județul C..
In baza art.16 din Legea nr.165/2013
Obliga pirita C. L. de Fond Funciar P. sa inainteze documentatia Comisiei Nationale Pentru Compensarea Imobilelor in vederea acordarii de despagubiri reclamantilor P. S. R. si D. A. M. pentru suprafata de 5 ha teren arabil.
Respinge celelalte pretentii ca neintemeiate.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. G. C.
Red.jud. P.M.-07.09.2015
Dact.gref. Gh.C.-07.09.2015
Ex.5.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 379/2015.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 300/2015.... → |
|---|








