Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 301/2015. Judecătoria HÂRŞOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 301/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 301/2015
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HÂRȘOVA
JUDEȚUL C.
SENTINTA CIVILA NR.301
ȘEDINȚA PUBLICA DIN: 23.04.2015
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: Ș. D.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. R. S.A., cu sediul în municipiul C., .-24, județul C., cu următoarele date de identificare, respectiv: codul unic de înregistrare ori de identificare fiscală, număr de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar; RO_; J_, RO36RNCB_0001BCR C., număr de telefon_, numărul de fax -_/_, adresa de poștă electronică –_, reprezentată prin reprezentantul legal S. F., în calitate de Director General conform certificatului constatator nr. 8838/01.02.2013 emis de O.R.C. C. în contradictoriu cu pârâta D. C., cu domiciliul în localitatea Hârșova, ., jud. Constanta.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 155 și urm.C.pr.civ.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 50,00 lei cu chit. .. CT XWM_ PJ/05.01.2015, conform OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, s-au făcut mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, precizându-se că pârâtul nu a depus la dosar formularul de răspuns completat și nici întâmpinare .
S-a menționat că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă .
În baza art. 131 C.pr.civilă, instanța din oficiu verifică dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina și constatând, în temeiul disp.art.94 alin. 1 pct.4 C.pr.civilă, rap. la art. 1027 C.pr.civilă, că este competentă trece la judecarea prezentei cereri.
În temeiul art. 213 C.pr.civ. raportat la art. 231 C.pr.civ. în referire la Legea nr.2/2013 judecarea cauzei se desfășoară în ședință publică și înregistrată .
La apelul nominal făcut în ședința publică potrivit art. 219 C.pr.civ. se constată lipsa părților.
Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 254 si art.255 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamanta apreciind că este concludentă și utilă cauzei .
Instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. închide dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /22.01.2015, reclamanta S.C. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâta D. C. pentru ca instanța, prin hotărârea judecătorească ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata următoarelor sume:
-294,48 lei reprezentind contravaloare apa/canal facturata in perioada ianuarie 2014- septembrie 2014;
- 29,59 lei reprezentind penalitati de intirziere calculate pina la data introducerii prezentei actiuni in justitie.
- penalitati de intirziere calculate pina la achitarea integrala a debitului principal, fara a depasi valoarea obligatiei principale.
- 50 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că, în baza Contractului nr. 1869/28.06.2012, a furnizat pârâtei servicii de apă.
Potrivit dispozitiilor contractuale coroborat cu disp. art. 31 alin.6 din Legea nr.241/2006, modificata, pârâta avea obligația de a efectua plata prestațiilor executate de S.C. R. S.A. in termen de 15 zile de la data emiterii facturilor.
Potrivit art. 31 alin.7 din Legea nr. 241/2006, actualizată, coroborat cu art. 13 din contract: " neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere ".
În ceea ce privește modalitatea de calcul, cuantumul de majorare este de 0,04%/zi calculat de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 28.02.2014, conform OG nr. 88/2010 pentru modificarea și completarea Codului de procedură fiscală și de 0,03%/zi de la data de 01.03.2014 până la achitarea integrală a debitului conform O.G. 8/2014 pentru modificarea și completarea Codului de procedură fiscală.
S-au solicitat penalități de înârziere după cum urmează:
a) suma de 9,85 lei;
b) în sumă de 19,74, conform tabelului anexat cererii de chemare în judecată;
c) obligarea în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantumul stabilit de reglementările legale în vigoare, penalități ce vor fi calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului principal de 294,48 lei, fără a depăși valoarea obligației principale.
Reclamanta menționează că penalitățile sunt prevăzute în art. 31 alin.7 din Legea 241/2006, precum și în art. 13 din contractul încheiat cu pârâta și sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare stabilite conform art. 120 alin.7 din Codul de procedură fiscală.
Ținând seama de specificul clauzei penale, definită ca fiind o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat prejudiciul încercat de creditor ca urmare a neexecutării la termen a obligațiilor contractuale, solicită admiterea acțiunii și al celui de-al doilea capăt de cerere și să se dispună obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere solicitate.
Cu privire la modul de calcul al penalităților se invederează că:
a) Suma de 9,85 lei reprezintă penalități care au fost calculate pentru
plata cu întârziere a debitului în cuantum de 130,89 lei ( bazele de calcul din anexele de majorări )- facturi emise în lunile mai-iulie, noiembrie 2014, octombrie, noiembrie 2013, astfel cum reiese din anexele de majorări la facturile nr._/25.03.2014 și_/30.05.2014;
b) Penalitățile în cuantum de 19,74 lei sunt calculate pentru debitul
principal 294,48 lei-facturi din perioada ianuarie -septembrie 2014, neachitate și sunt calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data introducerii acțiunii.
c)Penalitățile de la punctul c) sunt solicitate pentru același debit principal
de 294,48 lei, penalități care curg în continuare de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală.
Se menționează în petitul acțiunii că prin notificarea nr. 2638/23.10.2014, debitorul a fost pus de drept în întârziere și totodată somat ca în termen de 15 zile de la data primirii notificării să achite creanța restantă în sumă de 294,48 lei lei sau să solicite plata eșalonată a debitului.
Cu această ocazie debitorul a declarat că recunoaște debitul restant în valoare de 294,48 lei lei aferent perioadei ianuarie 2014-septembrie 2014 și totodată se obligă să achite penalizările aferente.
În drept invocă disp. art. 1025-1032 Noul cod de procedură civilă rap. la art. 1350, 1270, 1272, 1516 NCC, Legea nr.241/2006.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: listing facturi, Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, facturile, obiect al litigiului; certificatul constatator nr. 8838/01.02.2013 si notificarea de punere in intarziere nr.2638/23.10.2014, dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Pârâtul, legal citat, nu și-a precizat punctul de vedere .
Față de materialul probator administrat în cauză, instanța constată;
În baza Contractului nr. 1869/28.06.2012, reclamanta S.C. R. S.A.a furnizat pârâtei servicii de apă.
Potrivit dispozitiilor contractuale coroborat cu disp. art. 31 alin.6 din Legea nr.241/2006, modificata, pârâta avea obligația de a efectua plata prestațiilor executate de S.C. R. S.A. in termen de 15 zile de la data emiterii facturilor.
Pentru serviciile prestate s-au emis facturi pe care pârâta începând cu luna ianuarie 2014, nu le-a mai achitat, figurând la această dată cu un debit restant în sumă de 294,48 lei reprezentând contravaloare facturi apă/canal în perioada ianuarie 2014- septembrie 2014.
Ca urmare a consumului de apă potabilă, reclamanta a emis facturile fiscale pentru apa potabilă consumata de către pârâtă, respectiv nr._/ 29.01.2014, nr._/ 24.02.2014, nr._/ 25.03.2014 nr._/ 29.04.2014, nr._/ 30.05.2014, nr._/30.06.2014, nr._/30.07.2014, nr._/29.08.2014 și nr._/ 26.09.2014.
În mod nejustificat pârâta nu a achitat contravaloarea apei potabile consumate.
A fost îndeplinită procedura prealabilă a notificării de punere în întârziere a debitorului prevăzută în art. 1523 NCC.
Prin notificarea nr. 2638/23.10.2014, pârâta a fost pusă de drept în întârziere și totodată somată ca în termen de 15 zile de la data primirii notificării să achite creanța restantă sau să solicite plata eșalonată a debitului.
Cu această ocazie debitorul a declarat că recunoaște debitul restant în valoare de 294,48,lei aferent perioadei ianuarie 2014-septembrie 2014 și totodată se obligă să achite penalizările aferente.
Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile financiare, la data de 22.01.2015 reclamanta S.C. R. S.A. a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 294,48 lei reprezentind contravaloare apa/canal facturata in perioada ianuarie 2014- septembrie 2014; 29,59 lei reprezentind penalitati de intirziere calculate pina la data introducerii prezentei actiuni in justitie; penalitati de intirziere calculate pina la achitarea integrala a debitului principal, fara a depasi valoarea obligatiei principale și 50 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.
În drept,
Art. 1270 (1) Noul Cod Civil: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.
Art. 1766 alin.1 Noul cod civil: „ Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă ….. să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor și să plătească prețul lor”.
Forta obligatorie a contractului încheiat între părți se manifestă atât în sensul obligării reclamantei de a presta serviciul de furnizare a apei potabile și de preluare a apei uzate de la pârât cât și în sensul de a obliga pârâtul să achite contravaloarea acestui serviciu la timp, conform facturilor eliberate. Exista interdependența și reciprocitate între obligațiile contractuale ale părților, neîndeplinirea culpabilă a acestora antrenând răspunderea contractuală a persoanei vinovate. Se poate cere fie rezilierea contractului, fie obligarea părții culpabile să își execute angajamentele luate.
Penalitățile sunt prevăzute în art. 31 alin.7 din Legea 241/2006, precum și în art. 13 din contractul încheiat cu pârâta și sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare stabilite conform art. 120 alin.7 din Codul de procedură fiscală.
Față de dispozițiile legale invocate cererea reclamantei este justificată, sens în care va fi admisă, și va dispune prin prezenta hotărâre judecătorească obligarea pirita D. C. sa plateasca reclamantei . sume:
-294,48 lei reprezentind contravaloare apa/canal facturata in perioada ianuarie 2014- septembrie 2014;
- 29,59 lei reprezentind penalitati de intirziere calculate pina la data introducerii prezentei actiuni in justitie.
- penalitati de intirziere calculate pina la achitarea integrala a debitului principal, fara a depasi valoarea obligatiei principale.
În baza art.1031 C.proc.civ va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. R. S.A., cu sediul în municipiul C., .-24, județul C., cu următoarele date de identificare, respectiv: codul unic de înregistrare ori de identificare fiscală, număr de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar; RO_; J_, RO36RNCB_0001BCR C., număr de telefon_, numărul de fax -_/_, adresa de poștă electronică –_, reprezentată prin reprezentantul legal S. F., în calitate de Director General conform certificatului constatator nr. 8838/01.02.2013 emis de O.R.C. C. în contradictoriu cu pârâta D. C., cu domiciliul în localitatea Hârșova, ., jud. Constanta.
In baza art.1030 din C:proc.civ
Obliga pirit D. C. sa plateasca reclamantei . sume:
-294,48 lei reprezentind contravaloare apa/canal facturata in perioada ianuarie 2014- septembrie 2014;
- 29,59 lei reprezentind penalitati de intirziere calculate pina la data introducerii prezentei actiuni in justitie.
- penalitati de intirziere calculate pina la achitarea integrala a debitului principal, fara a depasi valoarea obligatiei principale.
In baza art.1031 C.proc.civ
Obliga pirita sa plateasca reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi 23.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. Ș. D.
Red. jud. P.M. -19.05.2015
Dact. gref. S.D. –19.05.2015
Ex-4-
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 300/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 307/2015. Judecătoria HÂRŞOVA → |
|---|








