Plângere contravenţională. Sentința nr. 201/2015. Judecătoria HÂRŞOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 201/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 201/2015
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HÂRȘOVA
JUDEȚUL C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 201
ȘEDINȚA PUBLICA DIN: 19.03.2015
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: G. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul M. C., CNP:_, domiciliat în comuna C., ., județul C., împotriva procesului verbal . nr._ întocmit la data de 17.11.2014 de intimata C.N.A.D.N.R.S.A.-C., cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 155 și urm.C.pr.civ.
Plangerea a fost timbrată 20 de lei taxa judiciară de timbru cu chitanța nr. CTPOH/6785/03.12.2014, conform OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În temeiul art. 213 C.pr.civ. raportat la art. 231 C.pr.civ. în referire la Legea nr.2/2013 judecarea cauzei se desfășoară în ședință publică și înregistrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile,obiectul litigiului, s-au făcut mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, precizându-se că intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În baza art. 131 C.pr.civilă, instanța din oficiu verifică dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina și constatând, în temeiul disp. art. 32 din O.G. nr. 2/2001, că este competentă trece la judecarea cererii .
La apelul nominal făcut în ședința publică potrivit art. 219 C.pr.civ. se prezintă intimatul M. C., lipsă fiind intimatul.
Președintele verifică identitatea petentului M. C..
Întrebat fiind petentul precizează că își menține plângerea formulată.
În temeiul art. 238 C.pr.civ., președintele estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen, respectiv termenul de astăzi.
Instanța pune în discuție admisibilitatea probelor solicitate de petent prin cererea de chemare în judecata.
Petentul învederează că prin cererea de chemare în judecată a solicitat administrarea probei cu înscrisuri existente la dosar.
Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 254 si art.255 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți apreciind că sunt concludente și utile cauzei .
Întrebat fiind petentul precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
În temeiul art. 244 C.pr.civ. președintele declară cercetarea procesului încheiată și, la solicitarea părții reclamante, fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică, respectiv în această zi .
Președintele, în baza disp.art.390 C.pr.civilă raportat la art. 392 C.pr.civilă declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul petentului .
Ptentul M. C. solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal și implicit a sancțiunii . De asemenea, solicită a se lua în considerare și Decizia ICCJ nr.6 din dosarul nr. 14/2014 din data de 16.02.2015 prin care se constată nulitatea procesului verbal datorită lipsei semnăturii olografe, precum și faptul că la momentul contravenției nu mai era proprietarul autoturismului, așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare și din certificatul fiscal eliberat de primăria C..
Instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. închide dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
I N S T A N T A
Deliberind asupra cauzei civile de fata:
Prin plângerea contravențională înregistrată sub nr. 1165 pe rolul Judecătoriei Hârșova la data de 03.12.2014, petentul M. C., CNP:_, domiciliat în comuna C., ., județul C., a solicitat anularea procesului verbal . nr._ întocmit la data de 17.11.2014 de intimata C.N.A.D.N.R.S.A.-C., cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6, cu consecința exonerarii de la plata amenzii in cuantum de 250 lei.
In motivarea, in fapt, a plangerii se arata ca la data săvârșirii contravenției autoturismul cu numărul de înmatriculare_, nu se mai afla în proprietatea sa, întrucât acesta a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare, în data de 25.08.2012, către C. G., domiciliat în localitatea C., ., judetul C. .
Mai arată că, acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de legislația rutieră referitoare la transcrierea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, neefectuând acest lucru la Serviciul de Înmatriculare căruia este arondat.
A mai arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare a solicitat Serviciului de taxe din cadrul administrației locale radierea autoturismului în cauză, din evidențele fiscale ale autorității competente, fapt dovedit prin certificatul fiscal eliberat de acesta din urmă.
În drept, nu își motivează plângerea contravențională pe dispozițiile legale.
Anexează, în copie, procesul verbal de contravenție, contractul de vânzare-cumpărare, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele, etc.
În sustinerea plangerii petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, proba încuviințată de instanță.
Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitand respingerea plangerii.
Din prevederile art.7 si art.1 lit.b din OG nr.15/2002 rezulta ca obligația de plată a rovinietei revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului menționat în certificatul de înmatriculare.În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor petentul apare ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform OG nr.2/2001 si OG nr.15/2002.
Anexeaza, în copie, proba foto obținută cu sitemul SIEGMAR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnatura electronica cu valoare legala.
Față de materialul probator administrat în cauză instanța constată:
Prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/17.11.2014 intocmit de intimatul COMPANIA N. DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA S.A - C., cu sediul în București, b-.. 401 A, sector 6., petentul M. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei conform art. 8 alin.1 din O.G. nr.15/2002 cu modificările și completările ulterioare și art. 8 alin.2 din O.G. nr.15/2002 cu modificările și completările ulterioare, reținându-se că, în data de 27.08.2014 a fost surprins auto cu nr. de înmatriculare_ ce apartine petentului M. C., ca circula pe DN 22A km 86+400, Hârșova fără a deține rovinietă valabilă.
Împotriva procesului verbal de constatare petentul a formulat, în termen legal, plângere contravențională.
Din înscrisurile depuse, în probațiune, de către petent și intimat instanța constată că, la momentul depistării în trafic autoturismul_ nu mai aparținea petentului, fiind înstrăinat numitului C. G., conform contractului de vânzare cumpărare pentru un autoturism folosit din data de 25.08.2012.
Plângerea este întemeiată.
În drept,
Art.34 din OG nr.2/2001:: ”Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusa în termen, ascultă pe cel care a făcut-o … administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal și hotăraște asupra sancțiunii”.
Conform prevederilor legale în vigoare, răspund contravențional persoanele fizice care dețin în proprietate autoturisme cu care circulă pe drumurile publice fără a avea rovinietă valabilă.
În cazul de față, situația de fapt reținută de agentul constatator prin procesul verbal de contravenție nu este cea reala întrucât, la momentul constatării contravenției, autoturismul_ nu îi mai aparținea petentului.
În mod greșit a fost sancționat pentru o faptă contravenționala pe care nu a săvârșit-o. Răspunderea îi aparține persoanei care a dobândit autoturismul și anume numitului C. G. .
Înscrisul sub semnatură privată încheiat între petent, în calitate de vânzător, și de numitul C. G., în calitate de cumpărător a dobândit dată certă prin înscrierea mențiunii de înstrăinare a autoturismului în evidențele fiscale ale Primăriei C., operațiune confirmată de adresa nr. 567/27.11.2014 a acestei instituții.
Prezumția relativă de adevăr a actului sancționator a fost rasturnată, motiv pentru care instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal de contravenție . nr._/17.11.2014 întocmit de C. SA – C. și va exonera petentul de plata amenzii contraventionale în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plingerea contraventionala formulată de petentul M. C., CNP:_, domiciliat în comuna C., ., județul C., împotriva procesului verbal . nr._ întocmit la data de 17.11.2014 de intimata C.N.A.D.N.R.S.A.-C., cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.
In baza art.34 din OG nr.2/2001, modificata si completata,
Anuleaza procesul verbal de contravantie . nr._/17.11.2014 intocmit de C. SA – C..
Exonereaza petentul M. C. de plata amenzii contraventionale in cuantum de 250 lei.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. G. C.
Red.jud. P.M.-16.04.2015
Dact.gref. Gh.C.-16.04.2015
Ex-4.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 198/2015. Judecătoria HÂRŞOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 202/2015.... → |
|---|








